Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Profeții crizei

Într-un an în care creșterea economică ajunge aproape de 6%, un record fără îndoială, România trece din criză în criză, în politică. Anul acesta, am asistat la debarcarea premierului Grindeanu de către propriul partid și ieri la demisia a trei miniștri din guvernul Tudose. Toate aceste bătălii de partid transmit imaginea unei Românii neguvernabile. Partidele aflate la putere sunt măcinate de lupte intestine, în timp ce antreprenorii așteaptă decizii clare în privința aplicării split TVA și a trecerii contribuțiilor sociale de la angajator la angajat. În aceste zile, guvernarea pare a fi ultima grijă a Guvernului.

În aceste condiții, trebuie să ne aducem aminte că, în această vară, un raport al unei bănci care activează în România punea pe jar mediul economic. Respectivul raport arăta că anul viitor cursul de schimb ar putea ajunge la 5 lei pentru un euro. Impactul a fost vizibil. Prognoza a fost îmbrățișată de cercurile economice.
 
Nu știm, deocamdată, dacă previziunea se va adeveri, pentru că prognoza făcea referire la anul viitor. Între timp, aceeași bancă a mai făcut publică o prognoză. Nu la fel de spectaculoasă precum cea din vară, dar la fel de nonconformistă. Este vorba despre faptul că euro ar putea ajunge în primul trimestru al anului viitor până la 4,70 lei. Nu este imposibil, dat fiind că în acest moment cursul de schimb navighează în jurul nivelului de 4,6 lei pentru un euro.
 
Trebuie să remarcăm că adeseori din rapoartele instituțiilor financiare naționale sau internaționale sunt scoase în evidență datele cele mai șocante. Cum ar putea să nu atragă atenția o prognoză care vorbește despre un curs de 5 lei pentru un euro. Dar, dincolo de elementele emoționale, care nu trebuie neglijate, mult mai interesant este să avem în vedere fundamentele economiei românești.
 
Dincolo de prognoza privind evoluția cursului de schimb, mult mai interesantă este analiza la zi a economiei românești. Iată ce se spune în raportul băncii. Creșterea economică, de un nivel impresionant, ascunde, de fapt, dezechilibre importante. Cel mai complicat de gestionat va fi politica fiscală, întrucât măsurile de scădere a taxelor și impozitelor și de creștere a salariilor bugetare vor da naștere unui deficit bugetar tot mai dificil de gestionat. Dacă adăugăm cererea internă crescută, susținută de importuri, scăderea investițiilor străine și slabul nivel de accesare a fondurilor europene vom ajunge și la presiunea care vine din deficitul de cont curent și cel al balanței comerciale. Care, tradus, va însemna o presiune crescută asupra leului, pentru că ieșirile de valută din țară vor fi mai mari decât intrările.
 
Raportul remarcă și faptul că guvernul a început să ia o serie de măsuri mai puțin populare, dar care sunt menite să gestioneze echilibrul fiscal. Este vorba despre creșterea accizei pentru carburanți, mutarea contribuției sociale de la angajator la angajat, măsură care, de fapt, este menită să atenueze creșterile de salarii prevăzute în legea salarizării unitare, transferul banilor de la companiile de stat către buget, reducerea cheltuielilor publice cu investițiile și întârzierea rambursărilor de TVA pentru a micșora pentru o perioadă golul de încasări bugetare.
 
Analiștii băncii nu pot să nu amintească faptul că se repetă greșelile din perioada 2007-2008 care au avut ca rezultat dezechilibre majore ale economiei și implementarea unui program de austeritate începând cu anul 2010.
 
În același timp, antreprenorii sunt sub o presiune uriașă. Măsura privind split TVA îi va decapitaliza și va mări costurile, iar cea de trecere a contribuțiilor de la angajator la angajat va pune presiune asupra relației cu forța de muncă. În aceste condiții, nu ar mai trebui să ne mire că deja din toate zonele apar profeți care vorbesc despre o viitoare criză.
 

441