Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Reforma fiscală este „la mâna” companiilor

reforma_fiscala_este_la_mana_companiilor.jpg

Reforma fiscală este „la mâna” companiilor
Image source: 
pixabay.com

Consiliul fiscal a publicat opinia față de propunerile de modificare ale Codului fiscal, schimbări ce ar trebui aprobate în ședința de Guvern extraordinară de astăzi. O ședință care vine deja după două amânări.

Opinia Consiliului fiscal este structurată pe două categorii importante: impactul bugetar al măsurilor propuse și riscurile care există prin aplicarea acestor măsuri.
 
Astfel, impactul bugetar va fi unul negativ, în sensul că aplicarea măsurilor va duce la o scădere a veniturilor bugetare cu 5,2 miliarde lei. Analiza este însă detaliată. Dacă, și numai dacă, angajatorii din sectorul privat vor lua decizia de a crește salariile brute pentru a le menține pe cele nete la nivelul dinaintea schimbării, bugetul ar încasa din contribuții sociale mai mult cu 9 miliarde lei. De altfel, marea temă și marele semn de întrebare, în jurul căruia se învârt efectele modificărilor fiscale, este cum vor reacționa firmele private. Adică, vor crește sau nu companiile salariul brut cu 20%, atât cât estimează Consiliul fiscal că este nevoie pentru ca salariul net să rămână la nivelul dinainte de trecerea contribuțiilor de la angajator la angajat.
 
Prevederea legală care vizează eliminarea obligativității plății contribuțiilor sociale și ale celor de sănătate pentru veniturile din activități independente mai mici de salariul minim va reduce drastic numărul de contribuabili și va produce o pierdere bugetară de 640 milioane lei.
 
Scăderea impozitului pe salariu de la 16% la 10% va aduce o pierdere bugetară de 12,7 miliarde lei. De asemenea, creșterea deducerilor personale generează scăderi ale veniturilor bugetare de 867 milioane lei, iar noua formulă de calcul a impozitului pe venitul întreprinderilor va duce la pierderi bugetare de 285 milioane lei. Punând în balanță efectele pozitive cu cele negative, impactul asupra bugetului de stat va fi o pierdere de 5,2 miliarde lei. Guvernul își propune să compenseze scăderea de venituri prin aplicarea plății defalcate a TVA și prin modificarea nivelului de contribuție la sistemul de pensii adminsitrat privat. Dar, constată raportul Consiliului fiscal, efectele aplicării split TVA sunt incerte, astfel că nu se poate estima plușul de venituri care ar putea ajunge la buget.
 
Mai interesant este capitolul de riscuri care planează asupra acestor modificări fiscale. Un lucru de neînțeles este motivul pentru care acest pachet de modificări fiscale aruncă în aer efortul de ani de zile de a crește baza de contribuabili. Astfel, după ce în ultimul deceniu s-au făcut eforturi considerabile de imagine și de dialog pentru a se introduce plata contribuțiilor sociale și de sănătate pentru activități independente, pentru venituri obținute din chirii sau pentru microîntreprinderi, noile prevederi dau totul peste cap.
 
Concret, se crează un regim fiscal mai favorabil pentru activități independente și pentru microîntreprinderi, pentru care se renunță și la restricțiile privind veniturile din consultanță și management. Cu alte cuvinte, regimul fiscal se întoarce la situația din anii 2006-2007. Ca atare, este foarte probabil ca abuzul de microîntreprinderi, de PFA sau de contracte de drepturi de autor să revină.
 
Noile modificări mai au ca efect schimbarea importantă a ponderii veniturilor fiscale, în sensul creșterii puternice a ponderii contribuțiilor sociale și scăderii ponderii impozitului pe venit. Această nouă compoziție fiscală va vulnerabiliza situația financiară a administrațiilor locale și așa aflate în dificultate, o parte dintre ele, după măririle de salarii operate în acest an.
 
În esență, cel mai important lucru pentru ca reforma fiscală să aibă șanse de reușită este răspunsul sectorului privat. Respectiv, dacă angajatorii, aflați și sub presiunea pieței muncii, vor crește sau nu salariul brut. Nu există nicio garanție în acest sens, după cum este și normal. Putem, însă, constata că guvernul a ajuns la mâna celor pe care în mod constant i-a ignorat, anul acesta: întreprinzătorii români și companiile multinaționale.

265