Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Cum reacționează companiile în fața „revoluției fiscale”

analiza.jpg

Unele companii au anunțat că vor crește salariile brute pentru a menține la nivelul actual salariul net. În același timp, sindicatele contestă ordonanța anunțând manifestații de protest.
Image source: 
pixabay.com

Revoluția fiscală a trecut de la faza de legiferare la cea de aplicare în practică. De aceea, sunt interesante declarațiile ce privesc reforma fiscală. Deocamdată, vorbim doar despre declarații de intenție, pentru că, să nu uităm, aplicarea efectivă a normelor legale va începe de la 1 ianuarie 2018.

Astfel, cel mai mare angajator din comerț, compania Kaufland, a anunțat foarte rapid, încă de săptămâna trecută, că va face ajustările salariale necesare pentru ca angajații să nu piardă bani din salariul net. Ne putem imagina că premierul și ministrul finanțelor și-au frecat mâinile de bucurie. Se părea că iese exact cum anunțaseră cei doi: în condițiile lipsei forței de muncă angajatorii vor crește salariile brute.

Bucuria a fost însă de scurtă durată. Ieri, guvernul a primit două „dușuri reci”. Primul a fost scrisoarea Coaliției pentru Dezvoltarea României din care cităm câteva cuvinte adresate premierului Tudose: „Mesajul public lansat de dumneavoastră în numele Guvernului României conform căruia mediul de afaceri este cel care generează lipsa de fonduri la buget pentru şcoli, infrastructură sau servicii medicale este unul profund fals şi dăunător societăţii româneşti”.

Nu este pentru prima dată anul acesta când patronatele reacționează la declarațiile premierului și la măsurile luate de Executiv. Pentru prima dată, însă, organizația patronală pune în discuție o temă fundamentală și anume aceea a asumării responsabilității guvernului în cazul în care reforma fiscală va eșua. Pare că am intrat într-o altă fază. Se pune problema cine răspunde direct în situația în care modificările fiscale vor avea efecte negative asupra economiei.

Al doilea „duș rece” al zilei a venit de la Federația Națională din Chimie-Petrochimie. Astfel, sindicatele din companiile Rompetrol, Azomureș, Petrotel Lukoil, Michelin, Chimcomplex Borzești, OMV Petrom, Policolor, Conti Tech, Amplo, Gedeon Richter, Qualicaps și Iprochim vor începe acțiuni specifice pentru abrogarea Ordonanței.

Sindicatele din sectorul privat au acum confirmarea: salariații sunt lăsați la mâna angajatorilor pentru păstrarea la același nivel al salariului net. Cu siguranță, mesajul sindicatelor nu este doar pentru urechile guvernului, ci și pentru cele ale directorilor companiilor. Cert este că reforma fiscală aplicată add-literam reduce salariile angajaților din sectorul privat.

Chiar un membru al guvernului, ministrul comunicațiilor, a confirmat acest lucru recunoscând că angajații din sectorul de tehnologia informației și cei din cercetare-dezvoltare, care până acum erau scutiți de la plata impozitului pe salariu, au o mare problemă. 
Adică li se stabilesc impozite de 10% pe venit. Reprezentanții guvernului au pasat problema, spunând că va fi rezolvată în Parlament.

Între timp, revine în atenție plata split TVA după ce tema intrase într-un con de umbră. Un comunicat al Camerei Consultanților Fiscali avertizează că simplificarea TVA split adoptată de Senat nu este nici pe departe o simplificare. Specialiștii avertizează că toate firmele vor fi afectate, în sensul că orice relație comercială cu o companie aflată în sistemul split TVA va trebui să respecte regulile plății defalcate. Companiile vor trebui să își verifice partenerii de afaceri, furnizorii, dacă aplică split TVA. Dacă greșesc, vor plăti penalități sau amenzi. Amenzile sunt de 50% din suma de TVA nevirată în contul de TVA al furnizorului, dacă situația nu se remediază în termenul legal. Și de această dată, statul obligă companiile să devină agenții fiscului pro-bono. Există un precedent, care derivă tot din obligația companiilor de a-și verifica partenerii, și pentru care statul este acum bun de plată: hotărârea Curții Europene de Justiție care obligă statul român să plătească TVA, retroactiv, din 2007, către companiile care au avut tranzacții cu operatorii declarați inactivi. Însă, nota de plată va fi achitată tot din banii contribuabililor. 

103