![]()
Eva se confrunta cu un inamic care caută să restaureze al doilea Imperiu Francez.





Castelele din FranţaReşedinţe somptuoase, castelele ne povestesc o parte din istoria Franţei. Această serie documentară ne va purta însă departe de Versailles şi alte mari palate, pentru a ne prezenta castele de familie, în compania proprietarilor lor.
Cine plătește pentru fraudele în asigurări?
Marţi, 16 martie, de la 13h30, ascultă Gândeşte BIZ, o dezbatere moderată de Constantin Rudnitchi.
Tema emisiunii: modul şi gradul în care fraudele afectează businessul companiilor de asigurare.
Invitaţii emisiunii: Mădălin Roşu, şef Serviciu Managementul Daunelor, GENERALI Asigurări, Alexandru Ciuncan, secretar general, Asociaţia pentru Promovarea Asigurărilor şi Alex Roşca, redactor şef, Publicaţiile PRIMM.
Vocile Serii
Azi, de la 19h10, invitatul lui Ovidiu Nahoi la Vocile Serii este scriitorul şi publicistul Florin Iaru.
O discuție sinceră şi fără menajamente pornind de la întrebarea: Ce este România?
Sebastian Vlădescu: Din martie vom fi în grafic cu încasările la buget, iar în privința ieșirii din criză, suntem pe drumul cel bun. Investitorii germani și austrieci au fost cei mai interesați de eurobondurile românești. Logan a fost cea mai vândută mașină străină pe piața rusă în primele două luni.

Multe dintre persoanele care au cont pe Twitter sunt inactive. Datele unui studiu arată că peste 70% din utilizatorii platformei nu au postat mai mult de 10 mesaje şi s-au înscris în rețea ca să poată urmări conturile de twitter ale vedetelor preferate.

Cum combatem poluarea cu gaze de eşapament ?Organizaţia Salvaţi Dunărea şi Delta va planta câte un copac pentru fiecare odorizant de maşină cumpărat de şoferi din anumite staţii de benzină.

Ediţia 24
1. CHARLIE WINSTON - Kick the Bucket
2. ROBERT FRANCIS - Junebug
3. MILOW - You Don't Know

| 10:00 | Zebra |
| 13:00 | Jurnal |
| 13:30 | Gandeste BIZ |
| 14:00 | RFI 360 |
Business cu carti de de business


În ultimii ani, tot mai multe edituri s-au specializat în tipărirea de cărţi destinate profesionisitilor. O nişă de piaţă care a fost mai puţin atinsă de criză.
Invitaţi: Nicolae Cirstea, director Editura Universul Juridic, Dragoş Panainte, Coordonator Colectia Business.
Moderatori: Constantin Rudnitchi, analist economic si Daniel Pavel, director cu imaginea Camerei de Comerţ şi Industrie a României.
Senatorul Viorel Badea şi-a deschis birou parlamentar la ChişinăuSenatorul român, Viorel Badea şi-a deschis birou parlamentar la Chişinău. De asistenţă, vor beneficia atât cetăţeni moldoveni cât şi români. Oamenii vor fi primiţi în audienţă trei zile pe săptămână. Detalii ne oferă corespondenta RFI la Chişinău, Valeria Viţu.

„De când am preluat funcţia de ministru, de două luni şi jumătate, am avut cinci întâlniri cu toţi liderii sindicali, ceea ce înseamnă aproximativ o întâlnire la două săptămâni şi am vorbit de nenumărate ori la telefon. Cred că este nedrept pentru oamenii din Minister, care într-adevăr lucrează şi vor să ţină contactul cu partenerii noştri, să fim acuzaţi de asemenea lucruri”.

Vacanta AmsterdamAmsterdam este cunoscut pentru portul său istoric, pentru Rijksmuseum care este şi muzeul Naţional şi pentru cartierul felinarelor roşii. De asemenea este supranumit "Veneţia Nordului" datorită numeroaselor canale care îl străbate.
Peter Eckstein Kovacs: As elimina sintagma de stat national din Constitutie“Ar fi un sentiment de confort şi de modernitate dacă nu ar exista această sintagmă", a declarat Peter Eckstein Kovacs la Discuţia de Luni, o emisiune HotNews.ro-RFI realizată de Dan Tăpălagă.

“Crimă şi pedeapsă, de la Goya la Picasso” expozitia gazduita de Musée d’Orsay se anunţă deja ca unul din evenimentele culturale şi mediatice ale acestei prime jumătăţi de an, cu atît mai mult ci cît este însoţită de o serie întreagă de colocvii, proiecţii de filme şi dezbateri pe tema răului...
Credeţi că rata şomajului din România va atinge 10% în anul 2010 ? Sunaţi-ne la numărul de telefon 021.528.0.555 şi spuneţi-ne părerea voastră.
021.528.0.555 este numărul de telefon la care aşteptăm să ne spuneţi ce părere aveţi despre evoluţia şomajului în 2010 (apel cu tarif normal).
Mesajele cele mai interesante vor fi difuzate în emisiunea 40 de minute difuzată de luni până vineri cu începere de la ora 18h20.






















