![]()
Eva se confrunta cu un inamic care caută să restaureze al doilea Imperiu Francez.





Castelele din FranţaReşedinţe somptuoase, castelele ne povestesc o parte din istoria Franţei. Această serie documentară ne va purta însă departe de Versailles şi alte mari palate, pentru a ne prezenta castele de familie, în compania proprietarilor lor.
După vorbă, după sport
Miercuri, 17 martie, de la 19h10, invitatul lui Radu Paraschivescu la După vorbă, după sport este preşedinta Fundaţiei SynergEtica, Sandra Pralong.
Tema emisiunii: Ce învățăm din sport?
E posibilă o pedagogie prin sport? Ce valori fundamentale transmite întrecerea sportivă? Care sunt riscurile pervertitoare ale sportului?
Vocile Serii
Azi, de la 19h10, invitatul lui Ovidiu Nahoi la Vocile Serii este scriitorul şi publicistul Florin Iaru.
O discuție sinceră şi fără menajamente pornind de la întrebarea: Ce este România?
Sebastian Vlădescu: Din martie vom fi în grafic cu încasările la buget, iar în privința ieșirii din criză, suntem pe drumul cel bun. Investitorii germani și austrieci au fost cei mai interesați de eurobondurile românești. Logan a fost cea mai vândută mașină străină pe piața rusă în primele două luni.

Multe dintre persoanele care au cont pe Twitter sunt inactive. Datele unui studiu arată că peste 70% din utilizatorii platformei nu au postat mai mult de 10 mesaje şi s-au înscris în rețea ca să poată urmări conturile de twitter ale vedetelor preferate.

Cum combatem poluarea cu gaze de eşapament ?Organizaţia Salvaţi Dunărea şi Delta va planta câte un copac pentru fiecare odorizant de maşină cumpărat de şoferi din anumite staţii de benzină.

Reacţia liderilor PSD şi PNL, care au ieşit ieri, de la consultările cu preşedintele Băsescu pe tema modificării Constituţiei, a fost una “emoţională”, care comportă şi bune şi rele, spune jurnalistul Ovidiu Nahoi redactor şef Foreign Policy România.

Ediţia 24
1. CHARLIE WINSTON - Kick the Bucket
2. ROBERT FRANCIS - Junebug
3. MILOW - You Don't Know

Frauda in asigurari..Companiile de asigurări se confruntă cu un număr tot mai mare de tentative de fraudă în întreaga Europă. Statisticile la nivel european arată că 14% din daunele înregistrate pot fi clasificate drept fraude şi că 35% dintre cei care deţin o poliţă de asigurare auto încearcă să înşele companiile de asigurări.

| 14:00 | RFI 360 |
| 18:00 | Jurnal |
| 18:20 | 40 de Minute |
| 19:00 | Jurnal |
| Gândeşte BIZ | ![]() |
16 martie 2010 |
Frauda in asigurari..Companiile de asigurări se confruntă cu un număr tot mai mare de tentative de fraudă în întreaga Europă. Statisticile la nivel european arată că 14% din daunele înregistrate pot fi clasificate drept fraude şi că 35% dintre cei care deţin o poliţă de asigurare auto încearcă să înşele companiile de asigurări. tot articolul - asculta Gândeşte BIZ
| Planeta Verde | ![]() |
15 martie 2010 |
Cum combatem poluarea cu gaze de eşapament ?Organizaţia Salvaţi Dunărea şi Delta va planta câte un copac pentru fiecare odorizant de maşină cumpărat de şoferi din anumite staţii de benzină. tot articolul - asculta Planeta Verde
| Invest Terapia | ![]() |
12 martie 2010 |
Nou regulament CNVM pe piata de capitalComisia Naţională a Valorilor Mobiliare (C.N.V.M.) a aprobat Regulamentul privind utilizarea sistemului de conturi globale. Regulamentul conţine prevederi menite să contribuie la asigurarea derulării în condiţii de siguranţă a operaţiunilor de împrumut de valori mobiliare şi a celor de constituire a garanţiilor asociate acestora, precum şi a tranzacţiilor de vânzare în lipsă, reguli care includ sisteme de raportare a acestor operaţiuni. Invest Terapia
| Business ON AIR | ![]() |
11 martie 2010 |
Executarile silite si legea falimentului persoanelor particulareÎn ultima perioadă a crescut spectaculos numărul executărilor silite iniţiate de către bănci faţă de persoanele fizice. Această presiune ar putea să crească în intensitate în următoarele luni. Persoanele fizice nu sunt, în acest moment, în nici un fel apărate în faţă procesului de executare silită. Din acest motiv, apariţia unei legi a falimentului persoanelor particulare este de maximă actualitate, existând un proiect în acest sens în Senat. Aceasta este chiar iniţiativa prof.univ.dr.avocat Gheorghe Piperea. tot articolul - asculta Business ON AIR
| Club Afaceri | ![]() |
10 martie 2010 |
De la cartea alba a economiei la "masurile gri" ale guvernului BocAsociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) a dat publicitatiii "Cartea albă a economiei româneşti în anul 2010". Prognozele privind creşterea economică, cursul de schim leu-euro, deficitul bugetar sau deficitul de cont curent sunt optimiste. tot articolul - asculta Club Afaceri
| Gândeşte BIZ | ![]() |
09 martie 2010 |
Schimbari privind asigurarea RCASpecialiştii pieţei de asigurări propun o schimbare importantă a mecanismului poliţei de răspundere civilă auto (RCA). Este vorba despre faptul că plata asigurării ar trebui făcută de către firmă de asigurare a vinovatului de accidentul auto. tot articolul - asculta Gândeşte BIZ
| Planeta Verde | ![]() |
08 martie 2010 |
Mâncăm produse modificate genetic ?Avem nevoie de Organisme Modificate Genetic ? Depinde pe cine întrebi. Fermierii ar putea spune că da, pentru că OMG-urile cresc productivitatea agricolă, în opinia lor. Ecologiştii vor spune nu, din cauza riscurilor la care se supun oamenii care consumă astfel de produse. tot articolul - asculta Planeta Verde
| Invest Terapia | ![]() |
05 martie 2010 |
Programul Rabla 2010De la momentul lansării programului pe 2010 (18 februarie) şi până în 4 martie a.c., au fost scoate din uz 20.220 de autovehicule pe care persoanele fizice le-au predat firmelor autorizate să desfăşoare activităţi de colectare. Invest Terapia
| Business ON AIR | ![]() |
04 martie 2010 |
Doi contabili cu norma intreaga pentru fiecare firma, un proiect neconstitutional.Proiectul de lege privind impunerea companiilor de a avea angajaţi doi contabili cu normă întreagă a stârnit déjà protestele companiilor şi ale contabililor care nu fac parte din Corpul Experţilor Contabili şi Consultanţilor Autorizaţi din România (CECAR). tot articolul - asculta Business ON AIR
| Club Afaceri | ![]() |
03 martie 2010 |
Neclarităţile din fiscalitateUn grup de deputaţi propune printr-un proiect de lege angajarea de către fiecare firmă, indiferent de mărimea ei, a doi contabili cu normă întreaga. tot articolul - asculta Club Afaceri
Pagina 1 2 3 4 5 6 ... 20 din 20 |
SUA confirmă sprijinul strategic pentru IsraelSUA încearcă să deblocheze cu orice preț negocierile dintre israelieni si palestinieni, negocieri indirecte, puse la grea încercare de recentul anunț al autorităților de la Ierusalim privind construirea de noi locuințe israeliene în teritoriile palestiniene. Ne oferă detalii corespondentul RFI în SUA, Radu Tudor.

„Nu vom participa la consultări cu independenţii, aceşti trădători şi dezertori. Noi nu putem să fim de acord cu un Parlament unicameral. Vom susţine Parlamentul format din două Camere, din care una care să reprezinte regiunile, Camera Superioară şi sigur, Camera Deputaţilor, care va trebui să aleagă deputaţii printr-un vot mixt, adică şi nominal şi pe liste de partid, ca cel din Germania”.

Vacanta Cipru Daca vizitati Cipru aveti ocazia sa admirati Grecia si Turcia la un loc - plaje mediteraneene însorite, sate încantatoare, ruine ale civilizatiilor antice si cultura locala deosebita.
Peter Eckstein Kovacs: As elimina sintagma de stat national din Constitutie“Ar fi un sentiment de confort şi de modernitate dacă nu ar exista această sintagmă", a declarat Peter Eckstein Kovacs la Discuţia de Luni, o emisiune HotNews.ro-RFI realizată de Dan Tăpălagă.

“Crimă şi pedeapsă, de la Goya la Picasso” expozitia gazduita de Musée d’Orsay se anunţă deja ca unul din evenimentele culturale şi mediatice ale acestei prime jumătăţi de an, cu atît mai mult ci cît este însoţită de o serie întreagă de colocvii, proiecţii de filme şi dezbateri pe tema răului...
Credeţi că rata şomajului din România va atinge 10% în anul 2010 ? Sunaţi-ne la numărul de telefon 021.528.0.555 şi spuneţi-ne părerea voastră.
021.528.0.555 este numărul de telefon la care aşteptăm să ne spuneţi ce părere aveţi despre evoluţia şomajului în 2010 (apel cu tarif normal).
Mesajele cele mai interesante vor fi difuzate în emisiunea 40 de minute difuzată de luni până vineri cu începere de la ora 18h20.























