La ce e bună Sahara ?

Publicat de Alexandru Papilian
Iul 31 2009

Alexandru PapilianIntrebarea si-a găsit probabil răspunsul în lucrările ecologistilor de marcă. Eu unul îl ignor. Dar, cum « natura nu greseste » si cum « toate sînt date de la Dumnezeu », nu mă îndoiesc că Sahara are un rost pe lumea asta.

- Unul sau mai multe.

- Sau !

Spun aceasta întrucît, printre ultimele sale rosturi posibile (provenite din non-greseala naturii sau de la Atotputernicul însusi), se află azi rostuirea desertului întru producerea de energie electrică.

Ideea e nemtească. Si un pic italiană si spaniolă.

- Franta preferă să mizeze în continuare pe energia nucleară…

Conform calculelor nemtesti, implementarea unor mega-instalatii solare în desertul african (350 de miliarde de dolari, plus alte 50 de miliarde pentru retelele electrice care să lege Africa de Europa) ar putea alimenta întreaga UE cu energia electrică de care aceasta ar avea nevoie.

Mai mult, dacă suprafata acoperită de oglinzile parabolice capabile să capteze si să amplifice energia solară ar fi un pătrat saharian cu latura de 300 km, lumea întreagă ar putea fi saturată în energie electrică.

Ideea e frumoasă si atîtătoare. Sahara devine astfel nu un loc unde se moare de arsită, de frig si de sete, ci unul care produce fiori electrici bine stăpîniti, bine directionati, bine utilizati… In fine, bine !

- Poftim !

 

Vineri, 31 Iulie 2009

Trackback URL for this entry