Statuia lui Kim Ir Sen
Acum mai bine de trei decenii, am avut ocazia să dau mâna, la Fenian, cu Kim Ir Sen, conducătorul necontestat al Coreei de Nord din epoca aceea. Nu voi reveni asupra scenei, pe care am descris-o deja cu altă ocazie. Voi spune doar că vizita pe care am făcut-o atunci, în 1974, la Fenian, mi-a rămas vie în amintire, devenind un reper în stare să relativizeze multe din «futilităţile occidentale», cum se spunea pe atunci, ba chiar şi multe din «futilităţile omeneşti», pur şi simplu.
Lui Kim Ir Sen, a cărui statuie măsoară nu mai puţin de nouă zeci de metri înălţime, i-a urmat fiul său, Kim Il Sun, care s-a învrednicit să continue opera înaintaşului său, înfometând populaţia, controlând strâns relaţiile personale, la fel, arterele de comunicaţie în spaţiu sau cibernetice (vreo treizeci de agenţii publice şi întreprinderi din Statele Unite şi din Coreea de Sud au suferit recent o serie de atacuri cibernetice iniţiate de vreo 60.000 de ordinatoare dintre care unele au putut fi localizate ca fiind nord-coreene…), şi construind arma atomică, cu rachetele sale de croazieră sau balistice cu tot.
Kim Il Sun e bolnav, acum, se pare. Unii susţin că ar fi suferit un atac cerebral. Alţii, că ar avea un cancer la pancreas…
Kom Jong Un, nume necunoscut până acum în occident, în vârstă de 26 de ani, fiu (al treilea, ca vârstă) al lui Kim Jong Il, a fost promovat în ierarhia dictaturii nord-coreene. La conducerea puternicelor servicii secrete ale ţării, acum, el pare a fi cel mai bine poziţionat pentru a-i succeda tatălui său.
După Kim I-ul, Kim al II-lea, şi acum Kim al III-lea… Unul mort, dar făcut statuie. Altul, ne-statuie (încă) care se pregăteşte să-şi regăsească strămoşul. Altul care se pregăteşte să-şi moştenească predecesorul… Kim toţi trei… Care mai de care mai Kim! Într-o ţară care moare de foame dar care construieşte arma atomică, prezentând lumii o figură omenească în care, acum, la douăzeci de ani de la căderea zidului din Berlin, tragicul şi burlescul, individuale şi colective, proprii ţărilor din fostul lagăr comunist, fac încă uimitor de bine casă bună! (va urma)
