Aceasta pare a fi întrebarea la ordinea zilei în Europa zilei de azi.
George Papandreou, primul ministru grec, i-a făcut o vizită cancelarului Angela Merkel. A urmat o altă vizită, făcută la Paris, în care a fost primit de presedintele Nicolas Sarkozy. Mîine, liderul grec se va afla în SUA, unde se va întîlni cu Barak Obama.
Cererea Greciei pare simplă. Ea vrea să se bucure de acelasi tratament ca si celelalte state europene. Ca pildă, e dat împrumutul de 5 miliarde de €uro, pe care l-a făcut recent Grecia, împrumut pentrru care statul elen plăteste o dobîndă cu 750 de milioane de €uro mai mare decît Germania, pentru aceeasi sumă.
In Germania se fac auzite voci care cer înfiintarea unui fel de FMI de tip european, un FME, asadar, care să joace acelasi rol ca si fratele mai mare. Imprumuturile acordate de acest morganatic deocamdată organism financiar ar urma să fie însotite de conditii de constrîngere foarte serioase, statele beneficiare fiind nevoite să recurgă la tăieturi bugetare dureroase.
Intrebarea principală care se pune este dacă înfiintarea unui FME e sau nu posibilă. Iar primul răspuns la această întrebare se află în Germania, de unde, de altfel, vine si ideea. Germania ar putea fi favorabilă creerii unui FME. Numai că repercursiunile politice previzibile nu sînt de natură să-i încînte pe partenerii europeni ai Berlinului. Moneda unică europeană e sustinută mai ales de economia germană. Si e de imaginat că Germania ar dori să culeagă roadele înfiintării unui FME sustinut de propria sa economie… Fapt pe care partenrii din zona €uro îl scot din planul strict financiar si economic pentru a-l trce în cel politic.
- Si în cel moral, cum o face la Paris, presedintele Srakozy.
Ceea ce e, dacă nu o diversiune, un refuz mascat al nenăscutului încă proiect german.
FMI sau FME ? Intrebarea e prematură.
- Chiar dacă se vorbeste despre.
Chiar !
Luni, 8 martie, 2010
Spuneam într-o efemeridă trecută că solutia pentru problema Greciei, a Portugaliei si a Spaniei pare să se găsească undeva în afara Europei.
11 Noiembrie e, în Franta, zi de sărbătoare. Se sărbătoreste armistitiul care a pus capăt primului măcel mondial.
Europa de azi nu mai e antrenată de motorul franco-german, ci de cel germano-rus, spunea André Glucksmann, într-o recentă dezbatere televizată de aici, din Franta.