Posts Tagged ‘democratie’

Nici în glumă

Efemeride Pariziene | Publicat de Alexandru Papilian
Ian 25 2010

Alexandru PapilianSpiritele se agită aici, în Franta, în jurul ideii de democratie. Nu e prima oară. Si probabil nici ultima. Ceea ce e relativ nou, însă, e faptul că dezbaterea se duce în jurul democratiei televizate.

Vincent Peillon, unul dintre tinerii lupi socialisti de vîrstă medie, care s-a făcut remarcat foarte de curînd prin felul în care boicotat (sabotat, zic unii) o importantă emisiune de dezbatere politică televizată, pe motiv că ar fi fost atras într-o cursă, fapt pentru care a cerut nici mai mult nici mai putin decît demisia responsabililor televiziunii publice în cauză, Vincent Peillon îsi continuă cruciada, afirmînd că televiziunea publică e aservită puterii…

Pe de altă parte, Nicolas Sarkozy va participa în seara aceasta la o emisiune specială – special construită pentru el, afirmă detractorii săi – pe canalul ce poartă numele TF1, televiziune privată de mare audientă… Criticii se grăbesc să arate cu degetul faptul că presedintele îsi însuseste mult prea mult din timpul televizat national. Aceasta în primul rînd. Si, în al doilea, ei subliniază faptul că Sarkozy a ales o televiziune privată…

E greu de deslusit, în hătisul de critici si contra-critici cine e mai păcătos, televiziunea publică, de stat, cea privată, puterea politică, opozitia ?…

- Sau poate democratia însăsi ?

Nu. Asta nu ! Această întrebare nu trebuie pusă nici măcar în glumă.

- Nici!

Luni, 25 ianuarie, 2010

Tags: , , ,
Nu exista comentarii »

Ură nestăpînită…

Efemeride Pariziene | Publicat de Alexandru Papilian
Dec 16 2009

Alexandru PapilianImaginile cu rănirea lui Silvio Berlusconi au făcut turul lumii. Cum spune francezul, « presedintele e acea persoană care, în urma unui vot democratic, îsi cîstigă dreptul de a deveni un subiect national de discutie ». Functia lui Berlusconi, în statul italian, îl îndreptăteste să aspire la aceleasi drepturi ca si presedintele statului francez.

- Zis si făcut ! Toată lumea n-a vorbit decît de Berlusconi, în lung, în lat, oblic si asa mai departe.

Cine a privit în seara incidentuluhi programele de televiziune italiene n-a putut să nu fie izbit de teatralitatea (citeste : falsitatea zgomotoasă) a interventiilor. Toată lumea îl deplîngea pe primul ministru cu nasul frînt si cu dintii sparti. Dar…

- Dar ?

Ei bine, dar, situatia reală si concretă era cu totul alta.

Intîi, statueta Domului din Milano, care l-a izbit pe Berlusconi a devenit o afacere supra-bănoasă. In cîteva ore, micul fabricant care o pusese pe piată, a făcut avere. A vîndtut tot stocul, la preturi care sfidau orice concurentă.

Pe Internet apoi, interventiile anti-Berlusconi s-au dezlăntuit, ca si cum autorii lor n-asteptau decît un astfel de incident pentru a-si vărsa public toată fierea.

Problema e : de ce atîta ură ?

O analiză psiho-socială (psihanalitică si chiar psihiatrică) s-ar impune azi mai mult decît oricînd. Berlusconi a devenit prim-minisru în urma unui vot democratic mult mai clar decît cel care l-a adus la putere acum cîtiva ani pe Bush junior, sau, acum, pe Băsescu. Cei care îl înjură acum pe Berlusconi, pe Interent, sînt din tabăra adversă. O tabără minoritară, dar colcăind de o ură viscerală nemăsurată. Unii dintre intervenanti merg pînă la a regreta că lovitura n-a fost mai puternică si că Berlusocni nu e mort…

De ce ? De ce ? De ce ?

Democratia e confruntată cu ura incoerentă, nestăpînită…

- Nestăpînită, dar nu animalică.

- Nu. Ura nu e animalică.

- Nu ?

 

Miercuri, 16 Decembrie 2009

Tags: , , , ,
Nu exista comentarii »

Un pic de conditional

Efemeride Pariziene | Publicat de Alexandru Papilian
Dec 15 2009

Alexandru PapilianTot tămbălăul creat de Partidul Social Democrat din România, precum că alegerile prezidentiale ar fi fost « fraudate » (barbarism devenit un loc comun în expresia cotidiană a românului) s-a prăbusit ca o « plească ». Curtea Constitutională a constatat că micile diferente înregistrate după renumărarea voturilor nule nu schimbă cu nimic situatia si că Traian Băsescu rămîne cîstigătorul acutalei confruntări prezidentiale.

Cu această ocazier, observatorii notează, la fel ca si unii membrii din clasa politică, faptul că sistemul de vot si de numărare a voturilor e deficient. Sistemul însusi permite « fraudarea », ba chiar, cum spun unele guri mai rele, incită la « fraudare ». Asa numitul « turism electoral », de pildă ; modlitate foarte eficientă de introducere brambura a voturilor în urne.

Mircea Geoană, nefericitul concurent al lui Traian Băsescu, caracterizat printr-o tinută civilizată, chiar elegantă uneori, si-a recunoscut înfrîngerea.

Pe de altă parte, Partidul National Liberal, carer striga sus si tare că nu va accepta nici o negociere cu Pardidul Democrat Liberal atîta vreme cît la putere se va afla Traian Băsescu, si-a strecurat un pic coada între picioare si dă semne că ar fi gata să negocieze acum cu cîstigătorii, în vederea formării unui guvern care să aibe o platformă parlamentară sigură si operantă.

Problema e că Parlamentul însusi, în actuala formulă, îsi numără zilele. Reforma sa, consfintită prin referndum, va duce la noi alegeri parlamentare, si nu e deloc sigur că actualele partide care vociferează în Palatul construit de Ceausescu, se vor mai bucura de aceeasi reprezentare.

De altfel, cei mai prevăzători dintre deputati, încep să părăsescă pirogile găurite si încearcă să sară în bărcile mai bine călfătuite…

Pentru cel ce priveste situatia de la o oarecare distantă, lucrurile păreau evidente de mai multă vreme. Intr-o Efemeridă de dinaintea celui de al doilea tur, spuneam de altfel că alianta dintre PSD si PNL e imposibilă. Că ea nu e decît un front anti-Băsescu si că n-are nimic de-a face cu conducerea treburilor tării. Spuneam de altfel că va urma un mic « pupat Piata Indepentei » si că lucrurile se vor linisti…

Ceea ce e pe cale să se întîmple.

Rămîne ca si restul spuselor din Efemerida cu pricina să fie verificate. Si anume că punerea în functiune a unui parlament unicameral, cu un număr redus de deputati, va ridica o serie de alte probleme, privitoare în special la concentrarea puterii în mîna presedintelui. O concentrare necesară, poate, în etapa actuală a evolutiei societale românesti, dar care comportă riscul unei prea mari concentrări a puterii în această mînă…

Coruptia e imensă în România.  Fazptul e divulgat de românii însisi. Or, într-o tară în care coruptia e atît de mare, democratia nu poate fid ecît firavă.

- Sau chiar… lesinată.

- Sau !

Existenta contraputerii nu e asigurată în statul român de azi decît de apartenenta României la NATO si la UE. Ceea ce nu e putin lucru, dsigur, dar nu e în nici un caz suficient.

- Democratia adevărată e « autonomă ».

Ceea ce ar putea deveni baza unei adevărate autonomii nationale…

- Ar putea !

Luni, 14 Decembrie 2009

Tags: , , , , ,
Nu exista comentarii »

In mod concret.

Efemeride Pariziene | Publicat de Alexandru Papilian
Dec 08 2009

Alexandru PapilianLucru rar, presedintele Republicii se exprimă azi, în paginile cotidianului de după-amiază, Le Monde, într-o « Tribună », sau, dacă vreti, într-un articol de opinie. Subiectul acestui articol : problema identitătii nationale, pusă în dezbatere aici, în Franta. Subiect care a dat nastere la polemici dintre cele mai acute si mai tăioase.

Lucru rar, deci, presedintele Republicii a simtit nevoia (sau a fost nevoit ?) să iasă în arenă si să încerce să calmeze (sau, să conducă ?) întrucîtva jocul. Un joc falsificat chiar din plecare. Intrucît discutiile s-au mutat imediat din sfera « identitătii »é în cea a « imigratiei ». Lucrul era poate previzibil, chiar foarte previzibil….

Dar situatia a luat o turnură nu numai spectaculoasă, ci chiar primjedioasă, acum, după referendulum din Elveita, care interzice construirea de noi minarete.

Ca si în Frnata, în Elvetia, problema metisajului cultural e mai pult decît spinoasă. Iar faptul că refendumul a adoptat cu o zdrobitoare majoritate de voturi ideea interzicerii constuiririi de noi minartete, arată că imigratia, pentru elvetieni, e o problemă mai gravă decît se părea. El demonstrează, totodată, că, supusă votului popular, problema e « rezolvată » altfel decît în mai mult sau mai putin frumoasele discursuri umaniste si de deschidere, produse în păturile politice, culturale si mediatice.

Rezultatul acestui referendum deschide calea unei discutii mult mai deschise, pe plan european, cu privire la această problemă, care nu mai e una identitară, nici una legată de imigratie, ci una în care cele două elemente se amestecă într-un mod mai mult decît intim, dînd natsere la un nou fenomen, la o nouă realitate – care nu poartă încă un nume.

Interventia lui Sarkozy, deci, se axează în primul rînd pe votul elvetian. Presedintele îi mustră pe cei care, aici, în Franta, s-au grăbit să arunce anatema asupra întregului popor din tara luiWilkhem Tell. Elvetia e o democratie mai veche decît a noastră, spune Sarkozy. Si a învinui un popor, nu înseamnă a întelege cauzele care l-au dus pe acesta să adopte o atitudine sau alta.

Trebuie spus că Nicolas Sarkozy a fost confruntat el însusi cu rezultatul negativ al unor refendumuri, în mai multe rînduri. O dată, pe vremea generaului de Gaulle, cînd acesta din urmă a si demisionat din functia de presedinte. O altă dată, cu ocazia referendumului « local » organizat de Sarkozy însusi, pe vremea cînd era ministru de itnerne, în Corsica, pentru reforma adminsitriativ-teritorială a insulei. In fine, ultima oară cu ocazia refendumului care a respins adoptarea Tratului de la Lisabona.

Ncolas Srakozy tine să arate acum că a înteles si integrat lectia referendumului ca expresie a democratiei, într-o lume în care elitele politico-economico-socialo-mediatice sînt suficient de dezvoltate pentru a putea evita recursul la acest mijloc maxim si ultim de expresie democratică…

Cît priveste subeictul dezbaterii în legătură cu identitatea franceză, cît priveste totodată transformarea acestuia într-o dezbatere cu privire la imigratie, seful statului nu transează si nici nu dă vreo solutie. El descrie :

« La mondialisation rend l’identité problématique parce que tout en elle concourt à l’ébranler, et elle en renforce en même temps le besoin parce que plus le monde est ouvert, plus la circulation et le brassage des idées, des hommes, des capitaux, des marchandises sont intenses, et plus on a besoin d’ancrage et de repères, plus on a besoin de sentir que l’on n’est pas seul au monde. Ce besoin d’appartenance, on peut y répondre par la tribu ou par la nation, par le communautarisme ou par la République.

L’identité nationale c’est l’antidote au tribalisme et au communautarisme. C’est pour cela que j’ai souhaité un grand débat sur l’identité nationale. Cette sourde menace que tant de gens dans nos vieilles nations européennes sentent, à tort ou à raison, peser sur leur identité, nous devons en parler tous ensemble de peur qu’à force d’être refoulé ce sentiment ne finisse par nourrir une terrible rancœur. »

O descriere din care nu lipseste curajul, dar din care lipseste ceea ce e mai important : solutia.

A spune, cum spune Nicolas Sarkozy, că identitatea natională e un « antidot la comunitarism », nu înseamnă, în mod concret, mare lucru.

Sau, poate, nu înteleg eu – în mod concret !…

- Sau poate !

Marti, 8 Decembrie 2009

Tags: , , , , , ,
Nu exista comentarii »

Referendumul ca primejdie

Efemeride Pariziene | Publicat de Alexandru Papilian
Nov 30 2009

Alexandru PapilianRecentul referendum din Elvetia, care se pronuntă în favoarea interzicerii construirii de noi minarete în tara lui Wilhem Tell, readuce în discutie esenta referendumului.

Ca să organizezi un referndum pentru construirea minaretelor, trebuie să fii un spirit super, hiper-democrat. Iar elvetienii – toată lumea e de acord – sînt exemplul-cremă al democratiei.

Vox populi, vox dei, spuneau romanii.

- Fapt discutabil.

Absolut discutabil. Mai ales după ceea ce s-a întîmplat în Irlanda, unde joaca de-a referendumul a dus ba la respingerea tratatului de la Lisabona, ba la adoptarea lui.

- De nu mai stiai ce zei vorbeau si ce spuneau dînsii.

Reactiile de azi, din  presa elvetiană, sînt aproape în exclusivitate « anti ». Presa cu pricina nu e de acord cu alegerea făcută de natiune.

- Distanta dintre presă si natiune e enormă.

Presa, care nu e de acord cu rezultatul democratic al referendumului, nu prea reprezintă, altfel spus, un mijloc de expresie cu adevărat democratică.

Presa nu reprezintă opinia natională, si cu atît mai putin opinia populară.

Aceasta din urmă, oricît ar fi de « înzorzonată » national, se lasă greu atrasă de « noutătile istorice ». După ce alegătorii s-au pronuntat în proportie de 57% contra construirii minaretelor musulmane în teritoriul lor crestin, ar trebui să înceteze orice discutie.

Dar, după cum se vede, ele nu încetează . Ba chiar se extind. In tara vecină, de pildă, în Franta – unde sînt scrise rîndurile de fată –, unde a fost lansată de curînd o dezbatere « natională » cu privire – chiar ! – la « identitatea natională »…

- Chiar !

Ce e identitatea natională, si ce vrea ea ?… Iată ce se cere dezbătut… (« Se » cere – de cine ?…) –  E greu de crezut că răspunsul la această întrebare va fi supus unui referendum. Et pour cause, cum spune francezul. Amintirea referendumului cîstigat de cei ce se opuneau tratatului de la Lisabona (ca si în  Irlanda), si a căror voce a fost « modulată » în expresia parlamentară ulterioară, care a adoptat tratatul citat, această amintire e încă vie…

- Referendumul e el asadar cu adevărat expresia maximă a democratiei ?

Greu de spus.

In orice caz, în România, Traian Băsescu, pe care nu atît presa, cît chiar parlamentul vroia să-l debarce, a fost repus în sa prin referendum…

- Hiper-democratic, deci : prin referendum !

Prin urmare, referendumul e, totusi, cu adevărat expresia maximă a democratiei. E, cum s-ar spune, democratia directă.

- Da, dar în acelasi timp, în Germania de azi, post-nazistă si reunificată, referendumul e interzis prin Constitutie. Ca si cum referendumul, cu toată democratia sa directă (poate prea directă ?), ar putea deveni primejdios. Si pentru natiune, si pentru popor. – Si pentru zei ! – Si !

Luni, 30 Noiembrie 2009

Tags: , , , , , ,
Nu exista comentarii »

Sau mai ales !

Efemeride Pariziene | Publicat de Alexandru Papilian
Oct 26 2009

Alexandru PapilianPresedintele Traian Băsescu e consecvent, încăpătînat, « are suită în idei », cum spune francezul. El tine mortis să modifice parlamentul, aducîndu-l la stadiu de parlament unicameral.

Intrebarea e :

- De ce ?

In majoritatea statelor democratice, parlamentul e bicameral.

- Iar democratia n-are decît de cîstigat.

In România, însă, desi democratia pare să se fi prezentat la întîlnriea cu istoria, sistemul bicameral reprezintă în mod evident o frînă pentru punerea în aplicare a reformelor de modernizare a statului.

Exemplul cel mai recent – si foarte grăitor – îl constituie bătălia declansată între parlament si presedintie pentru numirea unui prim-ministru intermar, care să expedieze afacerile curente pînă la prezindentialele din decembrie ; afaceri printre care se numără, bineînteles, si organizarea sus-ziselor alegeri. De ce tine mortis « alianta parlamentară » (expresie ce acoperă o aliantă mai mult decît efemeră între partide care nu prea au nimic în comun) să aibe un candidat la această functie si să încerce să si-l impună ?

- Răspunsul e imposibil de găsit în zona rationalului.

 Era de asteptat ca presedintele să-si propună propriul candidat, cum îi permite Constitutia ; era de asteptat că el nu se va sfii să se confrunte cu Parlamentul – pînă la alegerile din decembrie. Era de asteptat ca presedintele să nu tină seama de dorintele unei coalitii mai mult decît temporare, constituită parcă numai asa, de florile mărului, pentru a sîcîi presedintia care, în ceea ce o priveste, trece precum caravana…

Acest simplu exemplu ne arată că în actualul stadiu de dezvoltare, democratia românească e mai mult formală, ea acoperind un spirit comun haotic si inoperant în  fata sfidărilor europene si globalizante cu care e confrutnată România.

Altfel spus, presedintele pare să simtă tara – de unde si referndumul programat pentru aceeasi zi cu cea a alegerilor prezindentiale –, în timp ce parlamentarii par să simtă doar că li se apropie funia de par si că jumătate dintre ei îsi vor pierde privilegiile… Privilegii care, pentru a fi obtinute, presupun o serie de compromisuri cu fortele anti-democratice, oculte, mafiote, asa cum e desigur cazul cu acei nu putini dintre « alesi », chemati în fata justitiei pentru a da seama de nu putine afaceri de coruptie…

Nimeni nu poate prezice la ora actuală care va fi componenta eventualului parlament unicameral imaginat de presedinte. Ceea ce însă pare sigur e faptul majoritatea relativă de care se bucură actualmente presedintele ar putea deveni mai importantă, într-un parlament unicameral.si că, astfel, ritmul de reformare institutională a tării ar putea fi accelerat.

Problema care se pune – si se va pune, cu sigurantă ! – e tentatia exercitată de putere. In conditiile în care va iesi biruitor în alegeri, în condtiile în care referendumul va aproba unicameralizarea parlamentuluio, în conditiile în care va beneficia de o majoritate, fie ea si relativă, în noul parlament, va sti oare Traian Băsescu să nu se cramponeze inutil de scaunul puterii în momentul în care reformele vor fi fost făcute ? Va sti el oare să nu-si umileaască adversarii ? Va sti el oare că democratia, pentru a fi perenă si fecundă, are nevoie de alternantă ?   

E o întrebare pe care si-o poate pune oricine, chiar si presedintele însusi.

- Sau mai ales !

Luni, 26 Octombrie 2009

Tags: , , , , , ,
Nu exista comentarii »

Mde !

Efemeride Pariziene | Publicat de Alexandru Papilian
Oct 14 2009

Alexandru PapilianCăderea guvernului român n-a stîrnit nici un comentariu important, aici, în Franta. Stirea difuzată de AFP n-a fost luată în seamă (exceptie făcînd postul nostru de radio, RFI, care a transmis o corespondentă în acest sens de la Bucuresti, semnată de Luca Niculescu). Problemele interne franceze sînt mult mai « la ordinea zilei » decît problemele interne românesti.

- Ceea ce, în fond, e de înteles.

De înteles, dar în alt fel decît s-ar crede în mod « traditional ». In mod  « traditional », Franta ar putea fi bănuită de trufie, de arogantă si de « buricozitate ». Procesul democratic care a dus la căderea guvernului Boc 2, în România,  ar trebui să fie pentru ea un fel de nimica toată. « Tara drepturilor omului », cum le place multora de pe aici să numească Franta, n-are de ce să se minuneze că, în sfîrsit, si în România a avut loc un fenomen pe deplin democratic, cum l-a caracterizat nu numai presedintele Băsescu, ci toti liderii politici, mai ales cei care au provocat căderea guvernului.

- Democratia e la ea acasa, aici, în Franta !

Este ceea ce se spune « îndeobste ». Dar în « ne-deobste », ultimele scandaluri par să demonstreze că tentativele de destabilizare a sistemului democratic se înmultesc văzînd cu ochii.

Cea mai flagrantă dintre ele este, desigur, cazul Jean Sarkozy, tînărul fiu al presedintelui, care, neilustrîndu-se defel în timpul liceului (repetentia fiind, orice s-ar zice, un motiv de laudă si de satisfactie), se grăbeste acum să intre în politică, întrucît, cum spune el, se simte animat de o « vocatie » irezistibilă… Si că tînărul e grăbit, n-ar fi nimic, dar e sprijinit, ajutat, împins de la spate de cei care dau numelui de Sarkozy un alt sens decît cel de simplu presedinte al Republicii, ales pentru cinci ani si nu mai mult. La acesta scandal se adaugă cel al ministrului culturii Frédéric Mitterrand care, desi neagă cu vehementă că ar fi făcut elogiul turismului sexual, rămîne marcat de această caracterizare pe care oricine vrea o poate găsi într-o carte a sa publicată în urmă cu cîtiva ani…. Ministru care nu s-a sfiit să atace si justitia Statelor Unite care îl urmăreste pe Roman Polanski pentru o afacere de moravuri mai mult decît clară… La care se adaugă scandalul Clearstream, afacere politico-economico-morală pornită de la o alta, de (mare) coruptie internatională, scandal în care sînt amestecate figuri ca Dominique de Villepin, fost prim-ministru, si Nicolas Sarkozy, actual presedinte al Frantei… La care se adaugă cuvintele interpretate ca rasiste, rostite de Brice Hortefeux, actual ministru de interne, personaj foarte apropiat de presedintele Sarkozy… La care se adaugă asa-numita « taxă carbon », care penalizează toată lumea si care e interpretată cel mai adesea ca un nou impozit ; pe cînd una dintre promisiunile importante ale candidatului Sarkozy a fost aceea de a scădea impozitele si taxele… La care se adaugă măsurile menite să schimbe reglementările prin care se recoltează « taxa profesională », măsuri pe care nu putini le interpretează ca un fel de atac împotriva descentralizării (fenomen îngemănat cu democratizarea), măsuri care îi nemultumesc atît de mult de deputatii de bază încît guvernul a fost nevoit să adauge planului initial un amendament  cuprinzînd nu mai putin de 70 de pagini…

Intr-adevăr, fată de toate aceste scandaluri si dezbateri mai mult sau mai putin elegante, care pun în cauzà chiar spiritul democratic, ce contezză căderea guvernului român, oricît de democratică o fi fost ea ?

La care mie unuia nu-mi mai rămîne decît să sfîrsesc această Efemeridă, cum am mai făcut-o poate si altă dată, printr-o « înclinare plină de întelepciune » a propriului cap :

- Mde !

Miercuri, 14 Octombrie 2009

Tags: , , , , , , , , , , , , ,
Nu exista comentarii »