Tendinta înregistrată pe plan european, în ceea ce priveste data legală a iesirii la pensie, pare a fi vîrsta de 67 de ani. Conform patronatului francez, speranta de viată va atinge în curînd 100 de ani. In aceste conditii, e de neimaginat că vîrsta legală a iesirii la pensie, în Franta, ar putea rămîne cea de azi, adică 60 de ani. E de neimaginat, conform patronatului francez, că « oamenii muncii », adică cei care n-au averi investite în te miri ce întreprinderi si actiuni productive, ar putea trăi fără să facă nimic vreme de patruzeci de ani, subzistenta lor fiind asigurată de cotizatiile activilor si ale întreprinderilor.
Miezul problemei consistă, deci, în ceea ce se numeste « sistemul de pensionare ».
Sistemul redistributiv, cum e el numit în Franta, sau contributiv, în România, asigură, în mod democratic, unitatea natională. E ceea ce reiese din majoritatea studiilor si a comentariilor. Ca urmare, el nu poate fi abandonat.
Alternativa ar fi sistemul practicat de Statele Unite – care nu se pot plînge totusi că ar fi lipsite de unitate natională –, sistem în care pensiile sînt asigurate prin capitalizare individuală si patronală. Acest sistem a dus la creerea asa-numitelor Fonduri de pensii. Intreprinderi care gestionează capitalurile individuale si patronale, care speculează în bursă si care, constrînse de reglementarea lor internă, cumpără si vînd actiuni în functie de mersul lumii, contribuind în mare măsură la acest mers. Aceste Fonduri de pensii sînt exemplare pentru liberalismul economic acutal, dar forta lor, bazată pe democratia internă, pe democratia actionarilor, e atît de mare, tendinta lor de « externalizare », de « mondializare » e atît de puternică încît factorului politic nu-i mai rămîne deseori decît să se încline…
După care urmează problema problemei, ca să zicem asa. Si anume, eventualitatea unei crize financiare – cum e cea în care ne aflăm azi –, criză în care Fondurile de pensii ar putea fi perdante si care ar duce la pauperizarea a milioane si milioane de persoane în vîrstă…
Democratia de tip european, aduce în discutie factorul demografic si reglementarea politică necesară a unei societăti pe cale de îmbătrînire. Democratia de tip transatlantic face abstractie de factorul demografic, punînd accentul pe competenta financiară, pe rentabilitate si pe « integrarea » economică globală în stare să producă fonduri « miscătoare » capabile să asigure pensiile celor vîrstnici…
Diferenta de viziune e mai mult decît evidentă.
- Diferenta de civilizatie, de asemenea.
Poate.
Luni, 15 februarie, 2010
Intr-adevăr, nu prea multe.
Unii spun că da, a fost. Altii, că nu, n-a fost.
18 minute de o parte, 18 de celalată.
Tot tămbălăul creat de Partidul Social Democrat din România, precum că alegerile prezidentiale ar fi fost « fraudate » (barbarism devenit un loc comun în expresia cotidiană a românului) s-a prăbusit ca o « plească ». Curtea Constitutională a constatat că micile diferente înregistrate după renumărarea voturilor nule nu schimbă cu nimic situatia si că Traian Băsescu rămîne cîstigătorul acutalei confruntări prezidentiale.
Aici, în Franta, ceea ce ar fi trebuit să fie o dezbatere, începe să fie o confruntare. Cu toată violenta pe care o poate presupune cuvîntul. E vorba de dezbaterea (confruntarea) legată de conceptul de « identitate natională ». Culmea – relativă ! – a clivajului a fost atinsă de eticheta de « Laval » (nume de tristă amintire din timpul ocupatiei germane) care i-a fost pusă lui Eric Besson, fost lider socialist, trecut « cu arme si bagaje » în rîndurile partidulmui advers, UMP, si devenit un minsitru hiper-sarkozist în actualul guvern…
Privită de aici, de la Paris, campania electorală din România e practic inexistentă.
Presedintele Traian Băsescu e consecvent, încăpătînat, « are suită în idei », cum spune francezul. El tine mortis să modifice parlamentul, aducîndu-l la stadiu de parlament unicameral.
Căderea guvernului român n-a stîrnit nici un comentariu important, aici, în Franta. Stirea difuzată de AFP n-a fost luată în seamă (exceptie făcînd postul nostru de radio, RFI, care a transmis o corespondentă în acest sens de la Bucuresti, semnată de Luca Niculescu). Problemele interne franceze sînt mult mai « la ordinea zilei » decît problemele interne românesti.