Posts Tagged ‘Sarkozy’

Două întrebări.

Efemeride Pariziene | Publicat de Alexandru Papilian
Dec 04 2009

Alexandru PapilianAici, în Franta, ceea ce ar fi trebuit să fie o dezbatere, începe să fie o confruntare. Cu toată violenta pe care o poate presupune cuvîntul. E vorba de dezbaterea (confruntarea) legată de conceptul de « identitate natională ». Culmea – relativă ! – a clivajului a fost atinsă de eticheta de « Laval » (nume de tristă amintire din timpul ocupatiei germane) care i-a fost pusă lui Eric Besson, fost lider socialist, trecut « cu arme si bagaje » în rîndurile partidulmui advers, UMP, si devenit un minsitru hiper-sarkozist în actualul guvern…

Dezbaterea, confruntarea despre care e vorba, are ca vecină o altă dezbatere (confruntare) posibilă, si anume cea legată de imigratie si de politica de imigratie.

Or, granita pare usor de trecut. Foarte usor chiar.

De unde si sămînta de scandal (de confruntare) care dă ca « plante » si « flori » tot felul de comentarii formulate în termeni duri si foarte duri. Atît de duri si de foarte duri, încît presedintele Sarkozy, în general gata de hartă, care trebuia să ia parte la un colocviu pe această temă, i-a cerut primului ministru, François Fillon, să-l înlocuiască…

Intrebarea care se pune, si care primeste ca răspuns o tăcere mai mlult decît stînjenită e următoarea :

- Dacă Germania ar declansa o astfel de debatere, pe tema identitătii sale nationale, care ar fi reactiile sîrnite în lume de această intitiativă ?

Pe de altă  arte, în România, în cadrul ultimei dezbateri de dinaintea celui de al doilea tur de scrutin pentru prezidentialele din 6 decembrie, moderatorul dezbaterii, un ziarist pe care numai gingăsia interventiilor nu-l poate caracteriza, le-a cerut celor doi candidati, Traian Băasescu si Mircea Geoană, să jure pe Biblie că…

- C-o fi, c-o păti !

Scena ar fi fost ridicolă si ar fi putut stîrni rîsul, dacă n-ar fi fost sumbră si sinistră. Adică, de ce să jure, ce-i doi candidati ? Si de ce pe Bilblie ? Ce puteri juridice si clericale avea jurnalistul respectiv pentru a le impune celor doi candidati o astfel de « operatie » ? Si, ce fel de Biblii erau acelea, ortodoxe, catolice, protestante, ecumenice ? Si de ce s-au supus cei doi cererii formulate pe un ton nu numai imperativ, ci chair poruncitor de întunecatul ziarist, împuternicit clerical si justitiar cu distributia Bibliilor pentru cnadidatii la presedentia Republicii ?

Probabil că toate aceste întrebări îsi pot găsi răspunsul, dacă insistăm putin. Intrebarea, însă, care se pune si care nu riscă, cred, să primească un răspuns în România de azi, e următoarea :

- Dacă Geoană ar fi fost evreu sau/si Băsescu musulman – ori vice versa –, Bibliile distribuite cu o întunecată gratie de ziaristul fără surîs, ce ar fi simbolizat ele ?

Vineri, 4 Decembrie 2009

Dacă n-ar fi fost…

Efemeride Pariziene | Publicat de Alexandru Papilian
Iul 27 2009

Alimente1 150x150 Dacă n ar fi fost…Franta e cunoscută si recunoscută pentru bogătia sa în de-ale gurii. La ora actuală, marile bucătării, care îsi dispută întîietatea pe plan mondial, sînt cea chineză, cea indiană, cea mediteraneană (italiană, spaniolă, libaneză…) si cea franceză.

Odată cu aparitia fast-food-urilor, expresie a unor modificări importante ale modului de viată contemporan, mondializat si mondializant, francezul tînăr, desi e educat încă la o scoală a simtului gustativ care nu vrea să dispară, cultivată de părintii, bunicii si strămosii săi, încetează treptat să mai practice arta mesei (si a conversatiei) si începe pur si simplu să… mănînce.

Agentia franceză de securitate sanitară a alimentelor, prin simpla ei existentă, dovedeste că judecata societătii franceze asupra alimentatiei a luat o înfătisare sociologică, medicală, tehnologică… si nu tocmai artistică.

Această Agentie a decriptat de curînd, de o manieră destul de clinică, farfuria francezilor. Acestia consumă (!) în fiecare zi, 250g produse cerealiere si feculente, 200g produse lactate, 140g fructe, 140g legume (în afară de cartofi), 90g carne…

In comparatie cu anul 1999, consumul de zahăr si derivate a scăzut cu 27% la bărbati, copii si adolescenti, si cu 22% la femei ; consumul de carne si măruntaie a scăzut cu 20% la copii, cu 17% la adolescenti, cu 16% la femei ; consumul de înghetată si de deserturi înghetate a crescut cu 30%.

Aceasta, în ceea ce priveste aspectul cantitativ al consumlui de alimente, al actului de a mînca. In ceea ce priveste aspectul său calitativ, să notăm că masa nu mai e o formă de disciplină colectivă. Consumul solitar sau în grup de sandiviciuri sau de produse de fast-food, la te miri ce oră din zi si din noapte, o dovedeste cu prisosintă. Frigiderul pare să dvină obiectul cel mai solicitat (cultivat chiar) din casă. Concurenta dintre mesele precedate de chemarea « la masă » si cele luate în fugă, sau în fata televizorului, sau în pat, e din ce în ce mai acerbă…

Si asa mai departe.

- Sau nu !

Acesta ar fi fost continutul Efemeridei de azi dacă în cursul serii de ieri n-ar fi « căzut » stirea lesinului lui Nicoals Sarkozy. « Un malaise vagal », afirmă comunicatele oficiale. Un simplu « malaise », o stare de slăbiciune, de lesin… Presedintele îsi făcea jogging-ul săptămînal în parcul de la Versailles, spun comunicatele, cînd s-a simtit rău si a trebuit să se culce pe iarbă. Medicul prezidential, care se află întotdeauna în preajma presedintelui, a chemat imediat ajuotare. Carla Bruni a sosit, călare pe motocicleta condusă de un jandarm din garda prezidentială – pentru a se putea strecura printre posibilele ambuteiaje din capitală – aproape în acelasi timp cu helicopterul trimis de spitalul militar…

La ora foarte matinală la care adaug aceste rînduri, comunicatele sînt « stationare ». Presedintele se află în continuare la spitalul militar Val de Grâce. Intîlnirile de azi au fost anulate. Pentru cele de mîine nu se stie prea bine, iar în ceea ce priveste asteptata mini-remaniere guvernamentală, ea va astepta sfîrsitul vacantei prezidentiale…

Bineîtneles, agitatia e mare, aici, în cercurile de conducere din Franta… Ingrijorarea e cu atît mai justificată, pentru ceilalti observatori, întrucît comunicatele date publicitătii sînt uneori, putin, foarte putin, dar sezisabil, prudente dacă nu chiar contradictorii…

Dacă n-ar fi fost « le malais présidentiel », deci, subiectul Efemeridei de azi ar fi fost cel de mai sus.

- Asa însă…

Luni, 27 Iulie 2009

S-au schimbat timpurile !

Efemeride Pariziene | Publicat de Alexandru Papilian
Iul 20 2009

Alexandru PapilianPropozitia din titlu e deseori rostită de persoanele mai vîrstnice. Adică de persoanele care au avut prilejul să vadă cu ochii lor, să simtă pe pielea lor « schimbarea timpurilor ».

- Au avut timpul !

- Au.

Există însă si lucruri care nu se schimbă, oricît « s-ar schimba timpurile ». Printre ele, dorinta oamenilor aflati la putere de a-si vedea « dinastia » continuată. A fost cazul lui Ceausescu, care a încercat să-si împingă toti trei copiii în prima linie politică de la ora aceea, cu ideea vădită de a asigura continuitatea spetei. Cei doi mai mari, Valentin si Zoia, s-au dat de-o parte. Nu se simteau bine printre diversii Cioară, Pană si Burtică. Cel mic, însă, nu.

- Si Nicu Ceausescu se făcu !

Azi, impulsul părintesc a rămas acelasi, prin te miri ce părti ale omenirii, ca si în România. Nu stiu în ce măsură Traian Băsescu si-a împins fata să candideze la europene. E limpede însă i-a dat cel putin o mînă de ajutor.De ce ?

- De aia !

- Si Elena Băsescu se făcu !

« Lung prilej de vorbe si de ipoteze », cum spunea poetul.

Din acest punct de vedere, deci, « timpurile » nu s-au prea schimbat. Totusi, ele au evoulat un pic. Să schimbăm putin unghiul de vedere si să spunem că dacă lui Ceausescu îi era aproape cu neputintă să se exprime coerent, în cazul lui Băsescu lucrurile stau ceva mai bine. Ceva, dar nu prea mult.

- Te si întrebi cum gîndeste un om care are dificultăti de exrpesie. Cum si mai ales ce !…

Privit din această perspectivă, adevăratul semnal al « schimbării timpurilor » ar putea să se facă remarcat în cadrul apropiatelor prezidentiale, în care concurentii să fie Mircea Geoană si Crin Antonescu. Omeni parcă stăpîni pe propria elocutie si a căror limbă, chiar si cînd e de lemn, proiectează spre ascultător fraze « potabile » gramatical si nepoticnite prea mult de te miri ce neologisme a la Coana Chirita.

…Problema e că alegătorii însisi nu stau tocmai bine cu elocutia si că Traian Băsescu ar putea fi în contintuare reprezentativ pentru românul, mediu sau nu, de azi…

Cînd spuneam însă în titlu că « s-au schimbat timpurile », nu mă refeream la situatia din România, ci la un eveniment care a avut loc la sfîrsitul săptămînii trecute la New York.

Nelson Mandela a împlinit 91 de ani. Cu această ocazie, la New York a fost organizat un concert omagial si caritativ (adunare de fonduri pentru lupta împotriva SIDA) la care au participat o sumedenie de nume celebre. Sărbătoritul, bătrîn si suferind, care a văzut într-adevăr « cum se schimbă timpurile », a trimis un mesaj video asistentei… Idem si pentru presedintele Obama… Iar pe celebra scenă art déco a numai putin celebrului Radio City Hall, în plin centru al Manhattanului s-au perindat artisti de talia unor Steve Wonder, Aretha Franklin, Gloria Gaynor, Queen Latifah, Josh Groben, Sipho Mabuse si… Carla Bruni Sarkozy care, în ceea ce o priveste, a cîntat « Quelqu’un m’a dit », creatie proprie, si « Blowin’ in the wind » din repertoriul lui Bob Dylan…

Desigur, prezenta primei doamne franceze pe o astfel de scenă, contituie si ea « un lung prilej de vorbe si de ipoteze ». Cine a mai văzut una ca asta ? Niciuna din sotiile presedintilor francezi de după război (si nici de dinainte) n-ar fi făcut una ca asta nici măcar în vis. E adevărat că nici una din aceste prime doamne n-a fost nici manechin de modă, nici cîntăreată…, si că rolul jucat de ele în viata Frantei a fost unul discret, cîteodată chiar sters, fără ca faptul să le fi scăzut cu ceva din demmnitatea personală, sau din cea istorică…

Nu ! E clar ! Pentru mine unul, « timpurile s-au schimbat » în mod neîndoielnic… Si dacă remarca e adevărată, dacă « timpurile s-au schimbat » cu adevărat, nu-mi mai rămîne decît să sper că s-au schimbat în bine, si să-mi ascund posibila ciudă pricinuită de faptul că, iată, am intrat si eu în rîndul persoanelor mai vîrstnice, a persoanelor care au avut priulejul să vadă cu ochii lor, si simtă pe pielea lor « schimbarea timpurilor »…

- Au avut timpul !

- Au.

 

Luni, 20 Iulie 2009

În rândul ţărilor… cum?

Efemeride Pariziene | Publicat de admin
Iul 13 2009

Frédéric Mitterrand

Frédéric Mitterrand

Comentarii peste comentarii, care mai de care mai inconsistente. Subiectul: numirea lui Frédéric Mitterrand în postul de ministru al culturii din Franţa. Adică, vezi dumneata, «ni se limbă plimba-n gură», cum se spunea pe vremuri când vorbeai încurcându-te sau fără să ştii ce vorbeşti.

Frédéric Mitterrand e nepotul celui care a fost François Mitterrand, preşedinte al Republicii timp de 14 ani, record încă neatins de nimeni după de Gaulle. Dar, oricât de nepot o fi fost, Frédéric îşi datorează notorietatea propriilor talente şi activităţi. Om de televiziune, de film, de litere, Frédéric Mitterrand «a tutuit» de-a lungul timpului mai toate personalităţile din mai toate mediile sociale, inclusiv cele ale homosexualilor, ale nobililor sau ale artiştilor de toate felurile, aceştia din urmă fiind dotaţi în general cu o sensibilitate de stânga). În 1995, el s-a declarat în favoarea omului de dreapta, Jacques Chirac, şi nu în aceea a omului de stânga, Lionel Jospin.

- Nu sunt adeptul dreptului de inventar, declară el azi, făcând trimitere la felul în care l-au tratat socialiştii pe François Mitterrand după moartea acestuia.

- Bine, bine – se înghesuie ziariştii în pană de subiecte – bine, bine, totuşi un Mitterrand într-un guvern patronat de un Sarkozy !…

- Dar ce, el (adică Sarkozy) n-a fost ministru într-un guvern patronat de un Mitterrand? răspunde proaspătul ministru al culturii din Franţa.

Dialogul a fost urmărit şi acceptat de mai tot microcosmosul parizian. Ca şi cum Franţa s-ar fi reîntors în timpul dinastiilor. Sau ca şi cum nu s-ar fi extras niciodată din acest timp. Sau ca şi cum conceptul de dinastie ar fi mai rezistent decât cel de republică…

Pe vremuri, România făcea parte, conform spuselor unui Nicolae Ceauşescu, din rândul ţărilor mici şi mijlocii. Era cum s-ar spune o ţară mică şi mijlocie. Iar românii, cetăţeni ai unei ţări micii şi mijlocii, erau… mici şi mijlocii. (A se râde, aici!). În orice caz, România era o ţară în care elitele, câte erau, erau teribil de restrânse, iar numirea unuia sau altuia într-un post sau altul…, ce să mai vorbim, le părea mult-puţinilor care se interesau de aceste numiri drept sfârşitul sau începutul lumii…

Mă întreb, acum, văzând consumul de cerneală şi de energie verbală prilejuit de numirea lui Frédéric Mitterrand în postul de ministru al culturii, un non-eveniment, în fond, Franţa de azi o fi înscrisă în rândul ţărilor… cum?