A o clasa pe blonda Arielle Dombasle în rîndul noilor snobi e tot atît de firesc (si de banal) ca si a spune că sotul ei, Bernard Henri Lévy e unul din noii filozofi (nu prea noi, azi, ce-i drept, dar care, în urmă cu mai bine de trei decenii, au contribui mult la demarxizarea elitelor pariziene…).
Ea a înteles foarte repede că are infinit mai multe sanse să facă carieră cîntînd bolerouri decît Haendel. Pentru ultimul său disc, Glamour a mort, ea s-a « adunat » cu doi artisti care se potrivesc perfect cu universul ei fantast si îndrăznet : Gonzales si Philippe Katerine. Candoare, calmul sau un puternic sens de auto-ironie : păpusa, la fel de fină ca si talia sa, întretine un anume mister.
- Si asta tine !
Demis Roussos, apoi. Imposibil să-l ratezi în anii 60-70 ; perioadă urmată de o lungă pauză, în care cîntăretul s-a dediat unor practici pe care unii le consideră mistice. Prin ce miracol a reiesit el din rafturile prăfuite pe care zac cîntăretii has been pentru a deveni idoloul snobilor parizieni, făcîndu-i să poarte autocloanter cu inscriptia « I LOVE DEMIS » ? In afară de noua si frumoasa energie a muzicantilor britanici din formatia Little Barrie, care îl acompaniază, trebuie amintit faptul că producătorul său nu e altul decît Marc Di Domenico, care, ceva mai înainte, îl readusese la lumină pe Henri Salvador cu a sa « Chambre avec vue »…
Taxat – pe vremea cînd o implora pe Aline să revină – drept cîntăret pentru « pisicute », Christophe a ajuns acum, în cîtiva ani, un cîntăret culte, cum spune francezul, un (aproape ) idol. El însusi pare amuzat de noul său statut, cu atît mai mult cu cît acesta îi e acordat acum de o presă care în trecut n-a făcut decît să-l ignore. Titlul ultimului său albun, « Aimer ce que nous sommes », e în find o pură confesiune…
Si, pentru a termina, să spunem că pînă mai ieri, a le propune tinerilor snobi să meargă să vadă un film cu Louis de Funès era sinonim cu a le aplica o pedeapsă ; lucrul era valabil si pentru criticii de cinema, care n-au făcut decît să-l ocolească pe altfel celebrul « jandarm »… Azi, nimic nu e des mai bon ton decît să-ti oferi « o pînză » cu un « vechi si bun de Funès » si să vorbesti în timpul dineurilor modene casi cum ai fi un bun cunoscător al biografiei care i-a fost consacrată acestuia de Bertrand Dicale, « Louis de Funès, grimaces et gloire ».
(va urma)
Miercuri, 9 Septembrie 2009