Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


"Hiperboreea", single de pe un viitor album Zoli Toth Project

Sunt aproape trei ani de activitate muzicală pentru Zoli Toth Project, un proiect care în tot acest interval a fost prezent pe importante scene şi în multe festivaluri. Fie că vorbim de Electric Castle sau Festivalul "Enescu", fie că au cântat la petreceri exclusiviste sau pe scena Teatrului Bulandra, Zoli Toth continuă să facă muzică într-un grup care ştie să-i transforme ideile în sunete.

Cel mai important şi recent spectacol al trupei a fost prezentat în premieră în vara lui 2016 şi a pus faţă în faţă instrumente clasice cu cele neconvenţionale, totul sub numele Cocoon, numele fiind dat de un instrument inventat de Zoli Toth si realizat în premiera în Romania de o imprimantă 3D.

Anul acesta, cu 12 piese gata, Zoli Toth Project anunţă lansarea viitorului album numit "Cocoon". In februarie a fost de altfel lansata o a doua piesă single, "Hiperboreea".

"In vremuri grele pentru ţară consider că e bine să visăm la Hiperboreea. Grecii antici spuneau ca Hiperboreea este ţara unde soarele străluceşte 24 de ore pe zi şi pomii roditori dau fructe de două ori pe an. Hiperboreea este deasemenea una dintre cele mai îndrăgite piese ale noastre, aşa că am hotărât să facem şi un videoclip. Audiţie şi vizionare plăcute!"

Zoli Toth

Următoarea apariţie Zoli Toth Project este programată pe 21 februarie la Beraria H din Bucureşti. Amănunte despre viitoarele aparitii ale trupei şi albumul "Cocoon" în interviul realizat de Valentin Panduru cu Zoli Toth, în cadrul programului RFI360.

Zoli Toth în RFI360
1213