Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Actualitatea de luni, 13 martie 2017

erdogan.jpg

Preşedintele Recep Erdogan.

Uniunea Europeană va evalua proiectul de modificare a Constituţiei turce care va fi supus la referendum pe 16 aprilie, ţinând cont de statutul de candidat al ţării la UE, a anunţat astăzi Comisia Europeană.

Dacă va fi aprobată, reforma propusă îi va permite preşedintelui Erdogan să emită decrete, să instituie starea de urgenţă, să numească miniştri şi oficiali de stat de rang înalt şi să dizolve legislativul - atribuţii despre care principalele două partide de opoziţie afirmă că vor distruge echilibrul puterii în favoarea lui Erdogan. De asemenea, Erdogan ar putea să rămână la putere până în 2029. Despre implicaţiile referendumului din Turcia vom discuta şi noi cu Mihaela Gherghişan, specialista RFI pe chestiuni europene şi cu istoricul Ionuţ Cojocaru.

 

Ministerul Justiției vine cu noi precizări în  chestiunea evaluării procurorului general şi a procurorului şef al DNA. Direcția Națională Anticorupție spune si ea că toate cercetările ce vizau Guvernul  au fost efectuate cu respectarea dispoziţiilor legale şi a jurisprudenţei, fără  a se depăși atribuțiile. Reactia vine după  decizia luată de Curtea Constituțională a României în cazul adoptării ordonanţei de urgenţă 13. Analizăm subiectul împreună cu Georgiana Iorgulescu de la Centrul pentru Resurse Juridice.

 

Anul 2016 a fost unul haotic în privinţa protecţiei pădurilor, declară la RFI preşedintele organizaţiei ecologiste Agent Green, Gabriel Păun. El cere Ministerului Apelor şi Pădurilor să ia măsuri pentru a opri tăierile abuzive de copaci din pădurile aflate în jurul lacului Vidraru.

Emisiunea 40 de minute din data de 13 martie 2017
511