Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Eurodeputații despre egalitatea de gen: Nu faceți pași înapoi!

Femeile din Uniunea Europeană, în medie, obțin salarii și pensii mai mici și sunt slab reprezentate în poziții politice și economice, precum și în funcții de conducere, deși Europa este unul dintre liderii mondiali în ceea ce privește egalitatea de gen și drepturile femeilor.

Sunt date desprinse din rapoartele diverselor instituții europene care s-au aplecat asupra acestui subiect. La începutul  săptămânii, în Parlamentul European s-a discutat despre egalitatea de gen și mai ales despre modul în care ar putea fi folosiți banii europeni mai eficient în vederea reducerii acestui decalaj.

Comisia Europeană estimează că ar fi nevoie de încă 70 de ani pentru a obține salarii egale cu ale bărbaților. Decalajul salarial și de pensii se reduce foarte lent, au atras atenția eurodeputații. Mai exact vorbim despre un decalaj salarial de 20 la sută – iar la pensii diferența e practic dublă – de 40 la sută.

Principala concluzie a dezbaterilor din Parlamentul European – avem 15 directive privind egalitatea de gen și totuși există pericolul să facem pași înapoi. Situația s-a înrăutățit constant în ultimii 10 ani. Cum și de ce vom încerca să aflăm și noi în ediția de astăzi a emisiunii Tânăr în Europa.
  
Invitate: Andreea Bragă, de la Centrul FILIA, Aurora Martin, reprezentantă a Agenției de Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați și scriitoarea Ana Barton.

Emisiunea Tânăr în Europa din 15 martie 2016
428