Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Oameni şi case – Bucureşti (I)

aph.jpg

Athénée Palace Hilton

Emisiunea Zebra a fost realizată joi, 13 aprilie, la Athénée Palace Hilton în cadrul unei ediții maraton. Evenimentele majore din Primul război mondial şi diversitatea culturală a comunităților istorice au fost readuse la viață prin vocile invitaților Mihaelei Dedeoglu : scriitori, artiști, cercetători și istorici.

Casele ca și oamenii au propria lor existență. Sunt însă unele clădiri care au avut mai multe vieți. În București există un edificiu care a trecut prin două Războaie Mondiale, tot atâtea cutremure catastrofale, a fost bombardat, s-a tras în el cu mitraliera la Revoluție, dar a supraviețuit, iar astăzi este un edificiu superb și impunător: Athénée Palace Hilton.

În timpul Primului Război Mondial, spune editorul Ernst Latham, Athénée Palace era un hotel de primă pagină: 
« România era singura ţară din Europa unde jurnaliştii ţărilor neutre sau aliate puteau să lucreze şi ţara era într-o poziţie magnifică pentru istorie. Dacă armata germană se ducea spre sud, trebuia să treacă prin România, dacă se ducea la est, spre URSS, trebuia să-şi stabilească baza invaziei aici. România era o capitală pentru istorie. Aici, la hotelul Athénée Palace, era un mare centru de intrigi. »

Hotelul a păstrat din farmecul de odinioară prin sala Le Diplomate, considerată monument istoric sub partimoniu național, zona Les Collonades, cu impunătoarele sale coloane de marmură și faimosul English Bar, loc preferat al protipendadei bucureștene. 

Invitaţi la ediţia specială Zebra, despre Oameni şi case. Proiect co-finanţat de AFCN.
Stelian Tanase, scriitor şi istoric
Alina Pavelescu, director adjunct Arhivele Nationale ale Romaniei 
Iosipescu Sergiu, cercetător la Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară,
Anca Tudorancea, cercetător, istoric, Centrul pentru studiul istoriei evreilor din România
Filip-Lucian Iorga, istoric, expert în cadrul Institutului Cultural Român și coordonator al colecției "Istorie cu blazon" de la Editura Corint
- Fotograful Michele Bressan, proiectul RAPI de la Galeria Posibilă
- Cosmina Bucerzan, Business Development Director, Athenee Palace Hilton Bucharest
Anita Sterea, istoric şi lector la Fundatia Calea Victoriei

 

 

Condiția pentru lecție trecutului, este, în primul rând, cunoașterea foarte clară și reală a trecutului. Din această cauză, sunt, în lumea actuală, destule probleme legate de demitificare a istoriei. Avem o acțiune foarte fermă după începutul revoluției. Așa cum numesc eu momentul decembrie (1989). Revoluția franceză a ținut zeci de ani până să se ajungă la a treia republică. Problema demitificării istoriei românești, începută în 1989 a dus la numeroase mistificări, printre altele unele legate chiar de subiectul nostru, de Micul Paris, pe care îl reprezenta Bucureștiul. A fost contestată cu ferocitatea, arătându-se că societatea românească este nedemocratică, dar și alte aspecte. 

Din 1856 după sfârșitul războiului Crimeei se terminaseră ocupațiile care nu mai conteniseră de la sfârșitul secolului al XVII-lea și care fuseseră îndelungi și distruseseră vechiul regim românesc, epoca brâncovenească – mavrocordățească. Această lungă perioadă perioadă de pace, de la 1856 la 1916, a permis și reformele, mai mult pe hârtie, ale lui Cuza Vodă și aplicarea lor sub Carol I. 

După aceea au urmat răscoalele din 1907, despre care s-a vorbit câte în lună și în stele în vechiul regim comunist, avansându-se cifra de 11.000 de morți. Cercetările recente și de arhive militare au dovedit că au fost 1700 cu totul. Fiecare viață este importantă. Nu trebuie să negăm acest lucru. Carol I a socotit o mare înfrângere personală și acest trist eveniment  a fost legat de complicația internațională. 

Dar, guvernele care s-au succedat între 1907 și 1916 au făcut o rapidă modernizare, astfel că în 1913, la mobilizarea în cel de-al doilea Război balcanic, s-a produs un adevărat avânt al țării. Așa se numește și decorația și statuia, uitată acum, din Piața Walter Mărăcineanu, lângă fostul Minister de Război și Cișmigiu. Scrie doar „avântul țării”. Plăcile au fost scoase. Această Românie a Regelui Carol I avea de înfruntat începutul războiului, „tunurile din august”, cum spune Barbara Tuchman, marea istorică a acestui moment. 

Ați vorbit despre scurtul nostru război, dintre 1916 – 1918. Îngăduiți-mi, ca istoric militar din 1971 până astăzi, că trăim, ca de obicei, într-o idee falsă, aceea că războiul românesc s-a sfârșit în 1918. Războiul românesc nu s-a sfârșit în 1918. Războiul românesc s-a sfârșit în 1920. De abia în primăvara lui 1920 a fost demobilizată armata și încă se murea pe frontiera cu Rusia sovietică a Nistrului. Pe Tisa se rezolvaseră lucrurile la sfârșitul lui 1918 și 1919 în campania de eliberare definitivă a Transilvaniei, a Maramureșului, a Crișanei și Banatului și a înfrângerii focarului bolșevic de la Budapesta, guvernarea Bela Kun. Armata română a trebuit să acționeze pentru România întregită, care a trebuit să se apere, în vreme ce trupele franceze, ce veniseră cu Generalul Berthelot și care erau menite să restabilească și situația din sudul Rusiei, fuseseră contaminate de bolșevism. 

Apropo de centenar și comemorarea Primului Război Mondial, care este un moment de cotitură în istoria lumii. Se termină lumea veche. Noi nu realizăm asta. 

În 2013, împreună cu Institutul Cultural Francez, institutul nostru, ca reprezentant al Ministerului Apărării Naționale, am pus la cale o colaborare pentru centenar. Francezii au investit enorm în manifestările pentru centenar. Erau pregătite din 2013, 2014. Și în Anglia am văzut în marile parcuri celule de informare privitoare la război. Problema este că pentru o altă mare aniversare, 200 de ani de la Revoluția franceză, Ministerul Culturii din Franța și-a schimbat numele. A devenit Ministerul Culturii, al Bicentenarului și al Comunicării. Cred că ceea ce ne lipsește este comunicarea.

Sergiu Iosipescu

 

Ediții anterioare ale emisiunii Zebra: http://www.rfi.ro/tag/zebra

2176