Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Nu ajutăm doar migranții, ajutăm pe toată lumea!

tanar.png

Image source: 
http://leuropeetmoi.rfi.fr/malik

Malik Diallo are 27 de ani, locuiește în Sarcelles și este șofer de livrări dar și autorul conceptului „Le grand défi”/ „Marea provocare” lansat pe Facebook pentru persoanele fără adăpost. Este vorba despre un imens lanț umanitar, iar provocarea constă în a oferi puțin ajutor și căldură persoanelor fără adăpost, alimente, haine, o masă caldă sau băuturi calde.

„Nu ajutăm doar migranții, ajutăm pe toată lumea, pentru că pentru noi o persoană fără adăpost este o persoană fără adăpost. Frigul nu cere nimănui buletinul, când vine afectează pe toată lumea. Eu fiind șofer de livrări, circul prin Paris și într-o zi am văzut o doamnă cam de vârsta mamei mele, stătea pe jos împreună cu copilul ei, ploua foarte, foarte tare... M-a durut inima asistând la această scenă și am decis să găsesc totuși o soluție. M-am gândit la o alta provocarea lansată pe Facebook și mi-am spus cum ar fi dacă am face la fel pentru persoanele fără adăpost? De îndată ce mi-a venit ideea, am și început să îmi sun prietenii și și ei au fost imediat interesați, în trei zile deja am putut lansa o colectă.”

Când Malik și prietenii lui au lasat prima provocare în septembrie, mii de exilați fără adăpost se instalaseră în tabere pe străzile Parisului, în lipsa unei locuințe.

Chiar înainte să fie desființată, tabăra din stația Stalingrad, sub liniile aeriene de metrou, era ocupată de aproape 3.800 de persoane, dintre care mulți bărbați, dar și familii și minori singuri.

În fața gravității situației, Malik și prietenii lui au decis să organizeze prima campanie de ajutorare.

De aproape cinci ani, Europa face față unui aflux de migranți care s-a intensificat din 2015.

De exemplu În Franța in 2010 au fost 52.762 solicitări de azil iar in 2016 s-a ajuns la 85.244.

Pentru a ajunge pe continent, bărbați, femei și copii traversează Mediterana și Balcanii, riscându-și viața. Anul trecut, în Franța, migranții aflați la prima solicitare de azil proveneau în principal din Sudan, Afganistan, Haiti, Albania și Siria.

 „Ce o să facem cu migranții? Cei care au venit deja, cei care vor mai veni? Nu știm dacă s-au închis frontierele, dacă s-au deschis, dacă vor rămâne închise?” se întreabă Malik.

Sylvie Guillaume, vicepreședinte al Parlamentului European, membru al grupului „Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților” îi răspunde: „este o întrebare interesantă, pentru că dovedește că politica aplicată la nivel european în materie de migrație sau de azil nu este foarte lizibilă, ca să nu spun mai mult. Ce aș vrea să îi răspund lui Malik este că există vremuri normale și există ceea ce se întâmplă în Uniunea Europeană de doi ani, și știm cu toții care sunt motivele acestei situații. Sunt crize economice importante în multe țări limitrofe și în plus este și o criză majoră sub forma unui război în Siria care generează foarte multe deplasări de populație. Cred că Uniunea Europeană a fost luată prin suprindere în inițiativele sale de solidaritate și nu a știut cum să facă față. Sau mai precis, Comisia Europeană și Parlamentul European au avut ideea să primească și să repartizeze între Statele Membre persoanele care aveau nevoie de protecție internațională. Dar acest demers generos și colectiv s-a lovit de refuzul prea multor State Membre, în timp ce altele s-au arătat foarte rezervate.”

În criza actuală, Uniunea Europeană dorește să acorde prioritate solicitanților de azil care fug din calea războiului și a persecuțiilor. În 2016, peste jumătate din solicitări veneau din Siria, Afganistan și Irak. Cu ajutorul unor fonduri specifice, UE ajută statele membre să finanțeze gestionarea refugiaților.

Conform Convenției de la Geneva, toate solicitările de azil trebuie analizate de către statele membre, dar nu toate sunt și acceptate. În 2016, aproape două treimi au fost refuzate de Franța, față de o medie europeană de 39%.

Pentru a încerca să controleze fluxurile migratorii, UE și-a întărit frontierele acordând resurse sporite agenției Frontex (combaterea traficanţilor, sprijin pentru paza de frontieră, patrule pe mare...).

În plus, UE a instalat hotspot-uri (puncte de înregistrare) în Grecia și Italia, pentru „trierea” solicitanților de azil. Dar acestea sunt astăzi criticate: refuzuri arbitrare, nerespectarea dreptului de azil, așteptările prea lungi în taberele de refugiați...  

Pentru a stopa sosirea migranților, Europa dezvoltă programe de sprijin pentru reîntoarcerea acestora, precum și inițiative de dezvoltare în țările de origine. UE a încheiat un acord cu Turcia care promite să îi păstreze pe sirieni pe teritoriul său în schimbul unui ajutor de 3 miliarde de euro.

Se vorbește de un nou acord cu Libia. Dar modul în care sunt respectate drepturile omului în aceste state ridică numeroase întrebări.

În acest context agitat, de doi ani, în Franța sau în Belgia s-au reintrodus controale la frontieră, în jurul Greciei și al Ungariei s-au construit ziduri... ignorându-se dreptul european?

Sylvie Guillaume continuă: „așadar avem această perioadă specială, de doi ani. În plus, toată problematica terorismului, a valurilor de terorism, a afectat foarte mult Statele Membre. Nu căutăm explicații sau justificări însă cred că aceste aspecte au contat în deciziile lor, în acest fenomen colectiv de îngrijorare. Securitatea cetățenilor a trecut uneori înaintea anumitor reguli comune. Există controale la frontierele interne, acest lucru este însă prevăzut în codul Schengen, Statele Membre au această posibilitate în momentul în care consideră că există un risc. Altceva însă este să vorbim despre zidurile construite în Ungaria, Bulgaria sau în alte țări, care țin de reflexul de a împinge înapoi populațiile și care se subscriu competenței naționale a acestor țări. Uniunea Europeană a criticat vehement aceste inițiative, Parlamentul European a emis multiple rezoluții pe acest subiect dar nu am putut împiedica aceste situații.”

În doi ani, țările din Uniunea Europeană au înregistrat 2,46 milioane de persoane aflate la prima solicitare de azil, dintre care aproape jumătate numai în Germania.

Din rațiuni de echitate, Comisia Europeană a propus transferul a 160.000 de solicitanți de azil în toate țările europene. Dar state ca Ungaria, Polonia și Republica Cehă s-au opus categoric. Comisia Europeană a lansat recent o procedură de încălcare împotriva acestora.

În timp ce migranții continuă să sosească pe teritoriul său, Europa preconizează și o întărire a regulamentului de la Dublin, care prevede că o solicitare de azil trebuie înaintată în prima țară de intrare, în general Grecia sau Italia. În fața crizei migratorii, Europa nu a știut să găsească o soluție comună.

Sylvie Guillaume: „Ce ne dezamăgește este că răspunsul Statelor Membre nu este întotdeauna pe măsura situației. Vorbeați de transfer şi relocare, cifrele sunt foarte scăzute. Și totuși nu erau atât de mari nici inițial. 160.000 în total nu este același lucru cu cele 3 milioane de persoane din Turcia, de exemplu. Sau un milion și jumătate în Iordania sau Liban. 160.000 de persoane la 500 de milioane de cetățeni europeni nu mi se par atât de imposibil de gestionat. Și da, este foarte dezamăgitor să vedem că această politică holistică, un pic generoasă dar totuși controlată și reglementată s-a lovit de un nu clar și definitiv din partea Statelor Membre, asta ne dezamăgește foarte tare.”

 

Un material realizat de jurnalista RFI, Estelle Faure, in cadrul proiectului „L’Europe…et moi?,  cu sprijinul Parlamentului European. În original aici: http://leuropeetmoi.rfi.fr/malik/

Toate edițiile emisiunii Tânăr în Europa: http://www.rfi.ro/tag/tanar-europa

682