Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Materiale didactice inovante la Salonul numeric „EDU TEH-TICE București”

Organizat de Ambasada Franței în România, Institutul Francez din România și Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic (CNDIPT) ca urmare a semnării Protocolului de cooperare bilaterală în domeniul educației, salonul numeric „EDU TEH-TICE București” se înscrie în programul acțiunilor de cooperare educativă între Franța și România.

Cu acest prilej, actorii din sistemul educativ, instituțional, antreprenorial, asociativ, dar și publicul larg, își dau întâlnire la Institutul Francez din București, situat în Bulevardul Dacia, nr. 77, luni 12 decembrie 2016, începând cu ora 09.00, pentru a descoperi inovațiile pedagogice digitale dedicate predării în învățământul profesional, tehnic și universitar.

Manifestarea va fi deschisă de Ambasadorul Franței în România, domnul François Saint-Paul și de Directoarea Centrului Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic din Ministerul Educației Naționale, doamna Gabriela Petre, care vor evoca provocările cu care se confruntă sistemul educativ în contextul dezvoltării noilor tehnologii.

Discursurile vor fi urmare de conferința „Integrarea utilizării instrumentelor numerice în educație, care este plus-valoarea?”, susținută de Inès Chouk, co-directoarea masteratului „Tehnologii de informație și comunicare pentru Marketing și Management” și cercetătoare în economie numerică din cadrul Universității Paris-Daphine. Conferința îndeamnă la utilizarea instrumentelor dezvoltate în domeniul digital pentru sistemul educativ.

Șapte companii franceze sunt invitate să prezinte materiale didactice digitale și de realitate virtuală utilizate în predarea disciplinelor tehnice din învățământul preuniversitar și universitar. Astfel, publicul va avea ocazia de a descoperi sisteme didactice numerice, programe interactive, aplicații specializate sau conceptul de realitate virtuala transpus în mediul școlar și universitar, înainte de a avea un moment de dialog cu reprezentanții firmelor.

Salonul numeric „EDU TEH-TICE București” își propune să reunească actorii din domeniul digital în jurul instrumentelor pedagogice inovatoare, să fie o vitrină a ultimelor tendințe și inovații digitale aplicate în învățământul profesional, tehnic și universitar, dar și să fie cadrul unei dezbateri privind finalitățile utilizării lor în domeniului educativ.

Evenimentul este organizat de către Ambasada Franței în România, Institutul Francez din România și Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic (CNDIPT), cu sprijinul Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Franceză în România (CCIFER), Agenţia Universitară a Francofoniei (AUF) - Biroul Europa Centrală si Orientală și CampusFrance România, și în parteneriat cu Vauban și Pentalog.

Sursa: Institutul Francez din București

303