Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Mihaela Martin și Frans Helmeron în concert alături de Camerata Regală la Ateneul Român

25_martie_camerata_regala_2017.jpg

Mihaela Martin și Frans Helmeron în concert alături de Camerata Regală la Ateneul Român, 25 martie 2017
Mihaela Martin și Frans Helmeron în concert alături de Camerata Regală la Ateneul Român, 25 martie 2017
Image source: 
Camerata Regală

Camerata Regală, ansamblu aflat sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principele Radu al României, susține sâmbătă, 25 martie, de la ora 20.00, la Ateneul Român (str. Benjamin Franklin, nr. 1-3) un nou concert din cadrul Stagiunii Regale. Alături de Camerata Regală se vor afla doi dintre cei mai renumiți muzicieni – violinista Mihaela Martin și dirijorul Frans Helmerson.

Evenimentul va fi prezentat de Marius Constantinescu, iar în program vor fi lucrări din creația compozitorilor L. van Beethoven (Concertul pentru vioara si ochestra Op. 61), E. Grieg (Suita Holberg Op. 40) și W. A. Mozart - Simfonia 29 Kv 201.

Biletele sunt disponibile în reţeaua bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro şi în magazinele Germanos.

Stagiunea Regală 2016-2017 este susținută de BANCPOST și face parte dintr-o serie de proiecte și programe pe care Bancpost le-a sprijinit în mod activ de-a lungul timpului, cu scopul de a fi alături de tinerele talente și de a contribui astfel la promovarea culturii și artei în rândul publicului larg.

Informații despre muzicieni:

Violonistă de origine română Mihaela Martin a dobândit reputaţia de a fi unul dintre cei mai de seamă virtuzi din generaţia sa. La vârsta de cinci ani a început să studieze vioara cu tatăl ei, continuând mai tarziu cu profesorul Ştefan Gheorghiu, elev al lui George Enescu şi David Oistrach. Mihaela Martin a câştigat numeroase concursuri internaţionale, începând cu premiul doi la Concursul Ceaikovski din Moscova la 19 ani, urmând să obţină cele mai înalte distincţii la Montreal, Sion şi Bruxelles.

Premiul I câştigat la Prima ediţie a Concursului Internaţional de vioară din Indianapolis a condus-o către o carieră internaţională susţinută. Abordând un repertoriu vast, Mihaela Martin este o solistă extrem de solicitată. Printre orchestrele cu care a concertat se numără BBC Symphony, Royal Philharmonic, Montreal Symphony, Mozarteum Salzburg, Gewandhaus Orchestra din Leipzig şi Hollywood Bowl, sub bagheta unor dirijori ca Nikolaus Harnoncourt, Kurt Masur , Charles Dutoit, sau Neeme Järvi. Cunoscută pentru calităţile sale intelectuale şi muzicale, este invitată constant la festivaluri de muzică de cameră din întreaga lume, unde colaboreză cu muzicieni ca Martha Argerich, Yuri Bashmet, Elisabeth Leonskaja, Nobuko Imai, Leon Fleisher sau Menahem Pressler.

Violoncelistul suedez Frans Helmerson a studiat în Göteborg, Roma şi Londra cu G.Vecchi, G. Selmi şi W. Pleeth şi a avut privilegiul de a beneficia de îndrumarea şi susţinerea maestrului M. Rostropovitch. A concertat alături de orchestre importante sub bagheta unor dirijori de seamă printre care se numără Seiji Ozawa, Colin Davies, Neeme Järvi, Evgeni Svetlanov, Esa-Pekka Salonen, Herbert Blomstedt, Sergiu Comissiona, Frübeck de Burgos, Kurt Sanderling şi Mstislav Rostropovich, făcând turnee prin Europa, SUA, America de Sud, Asia şi Australia. În 2002 a fondat Cvartetul de Coarde Michelangelo alături de M. Martin, S. Picard şi Nobuko Imai.

Organizator: Asociația Culturală Radu Chișu

Concert recomandat de RFI România

Partener principal: Bancpost

Parteneri: Filarmonica George Enescu, Volvo
Parteneri instituționali: Poșta Română, BILETE.RO, Qwellman, Way Media, Ella Traveland, Asociația Elite  Art Club Unesco, Jeunesses Musicales Romania, statuidedaci.ro.

Parteneri Media: The Art of Living, life.ro, societatesicultura.ro, intervio.ro, iqool.ro, autentici.ro, LiterNet

Sursa : Camerata Regală

81