Politicienii francezi, maeştri literari. Chirac şi Jospin, în topul celor mai citite eseuri

Fostul premier, Lionel Jospin şi fostul preşedinte, Jacques Chirac.

În topul celor mai citite eseuri figurează, luna aceasta, două cărţi scrise de doi oameni care s-au aflat la conducerea Franţei pînă nu demult: pe locul doi se află cartea unui fost prim ministru, Lionel Jospin, iar pe locul opt se află primul volum al memoriilor unui fost preşedinte, Jacques Chirac.

Ciudată ironie a destinului: francezii, care sunt mereu nemulţumiţi de prezent, îi citesc de zor pe nişte oameni care nu mai fac politică dar care ne povestesc istoria recentă a Franţei. Ironia este şi mai mare în cazul lui Lionel Jospin: cînd a candidat pentru alegerile prezidenţiale, în 2002, el ar fi vrut să iasă pe locul al doilea, la primul tur de scrutin, împreună cu Jacques Chirac. Dar n-a fost să fie, francezii l-au preferat pe locul doi pe şeful extremei drepte. În schimb, Lionel Jospin se află pe locul al doilea acum, dar în topul celor mai citite eseuri…

• În premieră, un ziar belgian a apărut în format 3D • Manuscrisul original al teoriei generale a relativităţii, expus la Ierusalim • Cine şi cum botează furtunile, uraganele şi taifunurile?

Dintre toate ţările din lume, Franţa pare să fi dat cel mai mare număr de preşedinţi şi prim miniştri care au cochetat cu literatura şi cu memorialistica. Dintre cei recenţi, unul este membru al Academiei Franceze, Valéry Giscard d'Estaing, deşi gurile rele spun că romanele sale edulcorate n-au nici o valoare. Ultimul dintre ele, în care imaginează o poveste de dragoste între un preşedinte francez şi o prinţesă britanică (aluzie la Diana), este considerat de critică de un total ridicol.

Mult mai interesante sunt scrierile generalului De Gaulle, publicate în prestigioasa colecţie La Pléiade a Editurii Gallimard. Deşi, şi în cazul său, unii îl critică pentru stilul său plin de emfază, iar gurile rele spun că De Gaulle ar trebuie scos acum din "La Pléiade".

Şi François Mitterrand, preşedinte al Franţei între 1981 şi 1995, a lăsat în urma sa în jur de 20 de titluri, mai ales eseuri şi corespondenţă, el fiind însă mai ales, un mare prieten al scriitorilor. Unii dintre ei, precum scriitoarea Françoise Sagan, s-a aflat chiar în anturajul său intim. El l-a admirat mult, printre alţii, şi pe Emil Cioran, pe care s-ar părea că l-a şi invitat de două ori să ia masa la Palatul Elysée, dar filozoful nostru cinic a refuzat cu înţelepciune. În viziunea sa un filozof nu avea nici un motiv să se aşeze la masă cu puterea.

Un veritabil scriitor este şi Dominique de Villepin, fost prim ministru pe vremea preşedintelui Chirc. El este autorul unor cărţi despre Napoleon, al unor eseuri despre lumea contemporană dar şi al unui roman, apărut anul trecut şi intitulat "Ultimul martor", titlu premonitoriu pentru că Villepin se află implicat într-un complicat proces de manipulare politică. Dominique de Villepin i-a surprins însă pe contemporanii săi în 2007 şi cu un eseu de 800 de pagini despre… puterea poeziei. De altfel el însuşi scrie poezie…

Şi pentru că vorbim de poezie, merită să amintim că George Pompidou, iniţial prim ministru şi apoi, între 1969 şi 1974, preşedinte al Franţei, a lăsat în urma sa o antologie de poezie franceză realizată de el însuşi în 1961.

S-ar părea că dintre toţi cei care s-au perindat în ultimii 50 de ani la cârma Franţei relaţiile cele mai proaste cu literatura le are actualul şef al statului Nicolas Sarkozy. Nu ştim precis ce citeşte el, sau ce cărţi i-au plăcut în viaţă, dar ştim ce nu-i place.

El a avut proasta inspiraţie acum vreo doi ani de a spune că în adolescenţă era torturat când trebuia să citească la şcoală un autor clasic, mai precis un roman din secolul al XVII-lea scris de Prinţesa de Clèves. Ei bine, de atunci, distinsa prinţesă care era de fapt dată uitării a revenit în topul vânzărilor, editurile au reeditat-o şi lumea a început din nou să citească paginile galante ale acestei doamne din lumea bună a secolului al XVII-lea. Dovadă că un şef de stat care nu iubeşte literatura poate totuşi aduce servicii imense literaturii. 

În topul celor mai citite eseuri mai figurează însă un nume de fost înalt demnitar: el nu este însă francez, ci britanic, şi se numeşte Winston Churchill, fost prim ministru în anii celui de-al doilea Război Mondial. Memoriile sale legate de perioada 1919-1941 par să fi suscitat un mare interese în Franţa, iar cartea sa se află pe locul 11 în topul vînzărilor. De notat însă că Winston Churchill rămîne singurul înalt demnitar care a obţinut premiul Nobel pentru literatură, mai precis în 1953, pentru memoriile, eseurile şi discursurile sale încărcate de fibră umanistă şi fineţe analitică.