Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Cătălin Predoiu, prim-vicepreşedinte PNL: “Susţinem schimbarea legii alegerilor în Parlament, continuăm să susţinem guvernul Cioloş”

PNL va continua să ofere sprijin guvernului Dacian Cioloş şi îşi va susţine în Parlament proiectul de lege privind desfăşurarea alegerilor pentru primari în două tururi, a declarat pentru RFI prim-vicepreşedintele liberal Cătălin Predoiu.

Declaraţia vine în contextul în care luni, după consultări cu partidele, premierul Cioloş a declarat că guvernul nu-şi va asuma răspunderea şi nici nu va emite o ordonanţă de urgenţă pentru modificarea legii electorale. El a lăsat o eventuală schimbare în seama Parlamentului. Totodată, premierul a constatat că nu există o majoritate conturată la nivelul Legislativului care să susţină alegerile în două tururi, dar a afirmat că guvernul va sprijini o astfel de idee în cadrul dezbaterilor parlamentare.

Noi suntem principiali. Sigur, noi am ridicat o chestiune şi am fi preferat ca guvernul să o rezolve printr-o ordonanţa de urgenţă sau printr-un proiect de lege iniţiat chiar de guvern. Cred că un proiect iniţiat de guvern, anume de către guvernul Cioloş, nu de către orice guvern, ar fi avut o credibilitate mai mare. Dar înţeleg şi pot să iau act de poziţia premierului. Aceasta nu schimbă cu nimic poziţia noastră, pentru că noi nu suntem şantajişti. Noi nu ameninţăm că aruncăm ţara în aer, precum PSD, dacă nu ni se acceptă alegeri într-un singur tur”, a spus Cătălin Predoiu.

El a afirmat că PNL îşi va continua demersurile în Parlament şi că vede în aceasta în primul rând o chestiune de principiu, chiar dacă este conştient că va fi greu de strâns o majoritate favorabilă alegerilor în două tururi. „Dar PNL va câştiga în orice condiţii”, a avertizat Predoiu.

În privinţa alegerilor locale, europarlamentarul PNL Cristian Busoi rămâne candidatul PNL pentru funcţia de primar general al Capitalei, dar situaţia sa va fi evaluată în cadrul unui studiu sociologic, la mijlocul acestei luni.

Prim-vicepreşedintele liberal a afirmat că, până la cunoaşterea rezultatelor acestui studiu, vehicularea oricăror alte nume de posibili candidaţi liberali pentru primăria Bucureştiului este prematură.

108