Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Premierul chinez: "Război fără milă pentru un cer albastru"

cer_beijing.jpg

Premierul chinez le promite chinezilor un cer albastru. Foto: AFP

Premierul chinez a promis că le va reda chinezilor un "cer albastru", în timp ce țara este din ce în ce mai des asfixiată de un nor de poluare toxică, relatează AFP.

 

În discursul solemn rostit la deschiderea sesiunii anuale a Parlamentului, premierul chinez  s-a arătat hotărât să "poarte un război fără milă pentru a păstra cerul albastru", la două luni după ce a fost atins un vârf de poluare care a plasat nordul Chinei pentru șase zile sub alertă roșie.

Numărul doi al regimului comunist a asigurat că guvernul său va întări în acest an normele ecologice și le va aplica de o manieră mai strictă. "Vom închide fără ezitare, potrivit legii", întreprinderile care nu se încadrează în normele de emisie, a declarat premierul Chinei, țară aflată pe primul loc în topul mondial al poluării. 

Cei care poluează pe ascuns sau care fraudează vor fi pedepsiți cu severitate", a dat asigurari seful guvernului/

El a menționat în special poluarea provocată de utilizarea cărbunelui, care asigură încă 62% din balanța energetică a Chinei.

În același discurs, premierul a anuntat că ținta de creștere economică a Chinei pentru 2017 va fi de circa 6,5% sau mai mult, dacă este posibil în practică.

1545