Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Cercetător australian: Traficul din Bucureşti e ca în lumea a treia, dar românii sunt foarte-foarte inteligenţi

cercetator_australian_trafic_bucuresti_oameni_foarte_inteligenti.jpg

Tim Flannery: România, o ţară cu două viteze
Tim Flannery: România, o ţară cu două viteze

România este o ţară cu două viteze: oamenii sunt extrem de inteligenţi, dar ţara nu foloseşte aceste resurse. Declaraţia a fost făcută la RFI de unul dintre cei mai cunoscuţi oameni de ştiinţă australieni, Tim Flannery, şeful Copenhagen Climate Council, ecologist, biolog şi paleontolog, venit în România pentru a-şi lansa cartea “Speranţă în aer”.

Care este principala problemă de mediu a României? “Ţara în sine este foarte interesantă pentru mine, întrucât la un anumit nivel observ unele probleme de mediu foarte serioase. De exemplu, traficul de aici din Bucureşti este la fel de prost ca într-o ţară din lumea a treia. Însă pe lângă asta, am văzut oameni incredibil de inteligenţi, am vorbit la Universitatea de Arhitectură din Bucureşti, acum câteva zile şi m-am simţit ca şi cum aş fi discutat cu cei mai buni din lume. Oameni foarte-foarte inteligenţi, care ştiu cum să rezolve aceste probleme. Autorităţile trebuie să-i activeze pe acei oameni. Poate că asta e problema României, e o ţară cu două viteze. Aveţi oameni extrem de inteligenţi aici, ingineri şi arhitecţi foarte capabili, dar ţara trebuie să folosească aceste resurse, pentru a se dezvolta. Cel puţin aşa mi se pare mie din afară. Când mă duc la ţară, s-ar putea să găsesc lucruri diferite. Ştiu că defrişările reprezintă o problemă importantă aici, dar încă nu am văzut asta cu ochii mei”, spune Tim Flannery.

Există o ţară care poate fi luată ca model în privinţa retehnologizării industriale? “Din păcate, nu. Există multe ţări care fac chestiuni diferite în această privinţă, dar nu avem un model perfect. Dar dacă-mi daţi voie, aş spune că România ar putea fi acest model. Am fost atât de impresionat de oamenii pe care i-am cunoscut. Cea mai tânără persoană pe care am avut-o în public mi-a pus cea mai deşteaptă întrebare, era un băiat de şase ani de la şcoală, care a ridicat mâna şi a întrebat: “Ce este un politician?”. O întrebare grozavă, toată lumea era… uau! Dar răspunsul pe care cred că ar fi trebuit să i-l dau este că de fapt uneori toţi trebuie să devenim politicieni, toţi trebuie să ne asumăm responsabilităţi pentru viitor. Prea ne-am obişnuit să-i lăsăm pe politicieni să facă ei totul. Ei bine, noi ar trebui să facem mai mult, dacă vrem un viitor mai bun. Dacă România va putea să răspundă la acea întrebare, va ajunge departe”, crede cercetătorul australian.

Tim Flannery, despre problemele de mediu ale României
1859