Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Bucureştenii vor primi bani, dacă reciclează. Expert: “O picătură într-un ocean”

bucurestenii_bani_recicleaza_expert_picatura_ocean.jpg

Bucureştenii, îndemnaţi să colecteze separat deşeurile
Bucureştenii, îndemnaţi să colecteze separat deşeurile

Bucureştenii vor avea la dispoziţie 50 de puncte dedicate colectării selective, unde vor putea obţine bani sau vouchere în schimbul deşeurilor reciclabile. Aceste puncte vor fi amplasate pe domeniul public, în zona parcurilor, şcolilor şi spitalelor, a anunţat miercuri primarul Capitalei, Gabriela Firea.

România se află pe unul dintre ultimele locuri în Uniunea Europeană la colectarea selectivă a deşeurilor.

În plus, ţara noastră riscă să fie sancţionată de Bruxelles, dacă până în 2020 nu reciclează 50% din deşeurile generate.

Proiectul Primăriei rezolvă problema parţial, spune la RFI Liliana Nichita, manager de proiecte la fundaţia Terra Mileniul III: “Din păcate, nu rezolvă mare lucru, dar ca orice lucru nou care vine în sistem şi vrea să aducă plus-valoare, aceste puncte de colectare este evident că vor fi mai mult decât nimic (…). E foarte adevărat că 50 de puncte la două milioane de locuitori reprezintă o picătură într-un ocean”.

Liliana Nichita atrage atenţia că “aceste deşeuri pe care aparatele respective pot să le colecteze sunt doar un procent foarte-foarte mic din ceea ce generează cetăţeanul în Bucureşti sau oriunde în altă parte în ţară. Practic, ca să ai succes, trebuie să te apropii de punctul de generare, pentru că să nu uităm, oamenii sunt comozi”.

Liliana Nichita, despre proiectul Primăriei Capitalei privind deşeurile
810