Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Oameni şi case - Sibiu (I)

În perioada Primului Război Mondial, Biblioteca Centrală a Asociațiunii înregistrează, contrar așteptărilor, o însemnată creștere numerică a colecțiilor de publicații față de perioada anterioară, făcându-se simțite în număr mare donațiile și achizițiile de publicații, chiar în condițiile în care biblioteca funcționa fără bibliotecar, acesta fiind mobilizat pe front. Vâltoarea Primului Război Mondial va fi resimțită inevitabil şi de Biblioteca Astra. Este meritul președintelui ei, Andrei Bârseanu, care nu numai că i-a salvat existența, dar i-a dirijat şi activitatea benefică pregătirii Marii Uniri de la 1918.

Gazda noastră este Silviu Borş, directorul Bibliotecii ASTRA Sibiu, alaturi de Sorin Radu profesor universitar, decanul Facultății de Științe Socio-Umane si Răzvan Pop, specialist în istoria Sibiului.

 

Silviu Borș: Locul în care suntem acum, fizic, este doar de la începutul secolului XX, dar cauzele pentru care a fost construit acest loc sunt mult mai vechi. Fără să situez într-un context politic și social acest fapt, instituția în sine se datorează înființării în anul 1861, către sfârșitul anului, a unei asociații culturale : „Asociațiunea pentru literatura română și cultura poporului român”. Odată cu constituirea ei, s-a întemeiat și biblioteca. Georghe Barițiu, în lucrarea sa “Istoria Transilvaniei pre două sute de ani în urmă” spunea că la momentul constituirii Asociațiunii se puteau număra foarte ușor intelectualii români din Transilvania, pentru că erau foarte puțini. Asociațiunea a fost constituită pornind de la o solicitare a Guvernului Austriac către intelectualitatea românească de a stabili o limbă oficială română pentru a putea comunica pe linia administrativă.

 

Asociația a reușit să susțină și să dezvolte viața culturală românească: a înființat un sistem de alocare de “stipendii”, adică de burse pentru școlari, studenți pe mai multe paliere, de la micii meseriași. La început biblioteca a stat la dispoziția membrilor Asociațiunii, care erau constituiți în comisii științifice. In câțiva ani, însă, a fost nevoie să o deschidă pentru public. În 1869 se constituie primul regulament de funcționare al bibliotecii, este momentul când biblioteca devine publică. Este și prima bibiliotecă românească publică din Ardeal.

 

Sorin Radu: Tema Marelui Razboi este o temă profund ancorată în memoria colectivă a Europei. A generat o literatură de specialitate impresionantă, a produs un impact major nu doar din perspectivă social-economică-politică, ci din perspectiva mentalităților. Mulți consideră că acest razboi a fost un eveniment fondator al lumii în care trăim. A generat o nouă hartă geopolitică, a schimbat granițe, statutul unor state, au dispărut patru imperii în Europa, s-au născut state noi, s-au întregit state deja existente, cum a fost și cazul României.

 

La sfârșitul razboiului, a avut loc cea mai importantă conferință, cea de la Paris (1919-1920). Aceasta va genera o nouă filosofie a ceea ce înseamnă Europa și lumea.

 

Totodată, marele război a produs schimbări social-politice fenomenale, se realizează două mari reforme. Cea agrară: în România dispare marea proprietate și apare, pentru prima dată, mica proprietate și micul proprietar și se generalizează votul universal. Apar sisteme democratice, țăranii din supuși devin cetățeni. Vorbim acum despre un soldat țăran, care la sfârșitul războiului iese demobilizat, dar este transformat: este un om care își înțelege rolul civic, care se implică în activități politice și sociale. Astfel, se schimbă întreaga structură instituțională a statului.

 

Marele razboi mai aduce o noutate: propaganda, aceasta transformandu-se într-o armă de luptă. Este folosită în egală măsură de cele două tabere mari și ajunge principala armă de guvernare. Exeple sunt sistemul bolșevic instaurat de Lenin sau cel nazist instaurat de Hitler. Pentru România este momentul fondator al statului național unitar. Se naște România Mare. Astfel, se trece într-o nouă etapă istorică.

 

Răzvan Pop: Sibiul în 1916, de fapt în timpul marelui război și apoi în perioada imediat următoare, cea a Marii Uniri a fost un oraș în prima linie. La propriu, pentru că prima bătălie în care armata română a fost angajată a fost cea de la Sibiu și evident în prima linie a politicii și a vieții cotidiene din acea perioadă.

 

Trebuie să ne imaginăm un Sibiu activ în acel moment, în care elita românească și cea germană erau foarte prezente, ambele își doreau o mai mare recunoaștere în Regatul Ungariei, care făcea parte din acel imperiu dualist. Sediile politice ale celor două mișcări erau la Sibiu, așadar orașul a devenit mai interesant și mai atent privit de către toate statele din jur. În acel moment, orașul Sibiu era exact pe granița imperiului Austro-Ungar cu România. Era o zonă în care România era neutră, dar existau informații despre intențiile guvernului României cu Antanta. Dialogul și transmiterea ideilor peste Carpați era un lucru foarte des întâlnit. Acest lucru i-a făcut pe toți să fie foarte mobilizați.

 

Sibiul a fost și o garnizoană impornată a imperiului. Sibienii erau foarte conectați la ceea ce se întâmpla și din punct de vedere militar, începând cu 1914, pentru că Transilvania intră din 1914 în război, apoi din 1916 prin conflictul dat nu doar în fața,cât și în oraș (există în arhivele fotografice ala orașului Sbiu o fotografie care amintește de momentul negru al acelei perioade: Biserica Sf. Ioan este lovită de obuzele aruncate de armata română și anumite bucăți din clădire se prăbușesc). Există cronici, scrieri și albume fotografice care ne marchează experiența orașului; mărturiile preotului paroh al Sibiului, ale lui Emil Sigheriu, cel mai important cronicar al orașului, sau memoriile primarului orașului, sau cele ale soldaților și militarilor români din timpul bătăliilor, ne ajută astăzi să avem o imagine din acel moment.

 

Un lucru interesant de remarcat este dacă descoperim traseul militar al unui sibian înrolat în armata austro-ungară, indiferent de etnia sa (german sau român). Acesta va ajunge în Serbia, în Italia, iar mai târziu pe un front la fel de dur și sângeros ca cel din nordul Franței, în Galiția. Cea mai dură bătălie a frontului din Galiția este cucerirea, recucerirea, eliberarea și reeliberarea fortăreței de la Przemysl, din Polonia de astăzi.

Comandantul fortificației era Kuzmanek, sibian nativ a fost considerat un erou in armata austro-ungară pentru că a reușit de două ori să elibereze fortăreața.

 

 

Sorin Radu: Aș vrea să fac o mică paranteză. Nu vreau să se înțeleagă că doar în Transilvania a existat această dilemă identitară. Trebuie să precizăm că asemenea trăiri existau și în Vechiul Regat, în România de fapt. Altfel, s-ar înțelege că românii au avut o singură țintă, eliberarea Transilvaniei. În România, exista teza conform căreia misiunea elitei naționale, respectiv a guvernelor trebuie să fie unitatea națională. Se punea în discuție cu cine ne aliem, fiind două tabere. Cu oricare tabără te-ai fi aliat, ori că era Tripla înțelegere, ori Tripla Alianță, măcar o provincie rămânea, teoretic, în afara ecuației, în sensul că nu putea fi eliberată. Dacă ne aliam cu puterile centrale, pierdeam definitiv Bucovina și Transilvania. Dacă ne aliam cu Antanta, pierdeam definitiv Basarabia.

 

În consecință în rândurile românilor elitei de dincolo a existat o profundă dezbatere. Au apărut grupări, tabere care susțineau că trebuie să unim Bucovina și Transilvania, adică să ne aliem cu Antanta, dar aveam o dilemă, regale era german. Teza lui era că trebuie să luptăm alături de Germania, alături de Imperiul Austro-Ungar. Scopul era eliberarea mai întâi a basarabenilor. Gruparea proantantistă avea altă viziune, susținând ideea că perla României Mari trebuia să fie Transilvania, Bucovina pentru că erau provincii foarte mediatizate, erau foarte prezente în opinia publică din Vechiul Regat. Regelui i-a fost extreme de greu să accepte să facă un pas înapoi și să nu intre în război în 1914. Exista și o a treia grupare, socialiștii, care vin și spun că ei sunt internaționaliști, ei nu au o tabără, ei vor pacea.

 

 

 

Răzvan Pop: De subliniat un aspect. Sibiul era un oraș german și a rămas un oraș german pâna la începutul anilor 30, chiar dacă statul roman a făcut eforturi considerabile de românizare. Să nu uităm că până la începutul anilor 30, primăria și consiliul local era dominat de cetațeni sași. Asta se datorează numărului mare de locuitori sați din Sibiu.

 

Ar trebui să ținem cont și de faptul că erau și câteva forțe puternice din punct de vedere confesional. Să nu uităm că la Sibiu era Mitropolia Ardealului, pentru toți românii din Transilvania și a fost realmente o forță, mai ales după acele episoade de școlarizare, cu sau fără burse și mai ales în mediile urbane preoții erau o forță.

 

 

Să-l amintim pe ultimul șef major al armatei austro-ungare, sibian, german de origine, el își face pregătirea militară lângă Viena și este ultimul șef al statului major în momentul în care războiul se finalizează cu armistițiul bine cunoscut. Aș mai aminti de rolul primarului, Albert Dorr. Este un om care a făcut tot ce s-a putut ca orașul să nu fie distrus. Armata română nu a intrat în Sibiu, nu l-a ocupat.

 

Aș face o mică completare. Din păcate în județul Sibiu avem puține istorii de familii legate de implicarea în diferitele etape ale războiului sau ale marii Uniri. Sunt povestiri legate de personalitățile orașului. Un exemplu relevant este Octavian Goga, dar el alege să treacă munții și este mai degrabă integrat în ceea ce a făcut în activitatea din vechiul regat. Există microistoriile comunităților. În toate satele de români se construiesc comitete naționale. Sătencele au început să coase steaguri naționale brodate, dar pe care își lăsau simbolurile orașului sau județului cu care au participat ulterior la Alba Iulia.

 

Un ultim exemplu este descrierea zilei de 1 decembrie, care a intrat în patrimoniul național. Toate ziarele din Transilvania au descris evenimentele de la 1 decembrie, dar constatăm că ziarele nu au descris identic ziua națională. Tragem concluzia că momentul 1918 a influențat și a impresionat diferit oamenii, dar mobilul a fost unul singur, votarea acelei rezoluții.

Sorin Radu: Dupa 1 decembrie la Sibiu funcționează consiliul dirigent, adică cel condus de Iuliu Maniu, menit și negociat cu Guvernul României, condus de Brătianu de a realiza la propriu unirea, practic de a racorda cele două zone vechiul regat cu Transilvania. Asta face ca Sibiul să fie ultima capitală de facto a Transilvaniei, până în 1920-1921, când acest consiliu își încheie activitatea.

1779