Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Oameni şi case – Iaşi (III)

palatu-copiilor-iasi.jpg

Image source: 
România Liberă

Invitații: Adrian Dobranici, Directorul Palatului Copiilor din Iași, Daniel Şandru, coordonator Centenar din cadrul Primăriei Iași si Lucian Dan Teodorovici, Directorul Muzeului Național al Literaturii Române din Iași.

 

 

Daniel Şandru: Anul 1918 reprezintă un act nu doar istoric, ci și politic fundamental pentru România modernă. România, pe lângă marcarea participării sale la Primul Război Mondial, aniversează în 2018 o suta de ani de la împlinirea Marii Uniri. Si celelalte state europene sunt legate de acest context pentru că Marele Război a avut contribuții din partea mai multor state. Istoricii au rolul de a discuta ce a fost acum 100 de ani, dar cred că este important ca ei să discute și ce s-a întâmplat și în ultima sută de ani, scursă, de la acel moment până astăzi, după cum cred că pentru toată societatea românească dincolo de analizele istoricilor, pentru că nu putem vorbi doar de o sărbătoare a istoricilor, trebuie să fie un moment de reflecție, care să însemne o asumare onestă a istoriei noastre. Trebuie să luăm în considerare punctele critice pe care prezentul ni le aduce în atenție și putem observa, din păcate, că provinciile istorice nu sunt unite nici astăzi. Înainte de a fi un prilej de sărbătoare și aniversare, care în mod evident trebuie celebrat, momentul 2018 trebuie să fie un moment al privirii oneste în oglindă.

Există un interes pentru Centenar. Știu că la Alba Iulia, Cluj, Suceava și Iași sunt pregătite o serie de manifestări care să marcheze centenarul. Iașul se află în Centenar din decembrie 2016, când am marcat 100 de ani de la momentul în care devenea capitală de război, nu un simplu loc al refugiului, așa cum spunea Nicolae Iorga, ci o capitală a rezistenței, până la capăt. Programul centenarului la Iași a început deja atunci, a continuat în momentul în care am preluat coordonarea sa și am avut deja o serie de evenimente de natură să marcheze anumite momente istorice. Așa cum a fost, de exemplu, pe 10 mai, pentru că tot ne aflăm în reședința Reginei Maria, din perioada 1916-1918, celebrarea Centenarului de când ziua refugiului a fost sărbătorită la Iași.

Pe 9 iunie am celebrat scurgerea a 100 de ani de la momentul depunerii jurământului față de Rege și față de țară de către voluntarii transilvăneni și bucovineni. Pe 20 iunie am marcat 100 de ani de la Reformele Constituționale Extraordinare pentru acea vreme, reforma agrară și electorală, care au deternimat cursul războiului din tranșeele de la Mărăști, Mărășești și Oituz.

În septembrie avem un moment important, se împlinesc 100 de ani de relații militare româno-americane, un moment pe care îl vom marca însă pe 3 noiembrie. Pe parcursul anului 2018 sunt două mari evenimente: pe 27 martie 2018 – 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu Regatul României, iar pe 28 noiembrie – 100 de ani de la Unirea Bucovinei cu România. Colaborăm și cu Mission Centenaire din Franța, pentru că urmează sezonul cultural România-Franța de la 1 decembrie 2018 până in iunie-iulie 2019. Încercăm de asemenea un parteneriat cu Ambasada Germaniei, cu Ambasada Statelor Unite ale Americii, legat de inaugurarea Parcului Woodrow Wilson.

Lucian Dan Teodorovici: La rândul nostru avem câteva proiecte legate de Centenar. Unul dintre ele este o serie nouă la Editura Muzeelor Literare, se numește Centenar România si o lansăm anul viitor.

În momentul de față nu pot să vă dau titluri, pentru că unele sunt doar discutate, altele sunt titluri care se află în arhivele noatre și pe care vrem să le anunțăm în momentul în care toate lucrurile sunt rezolvate, ca surprize.

Un alt proiect pe care îl considerăm foarte important, pentru că ne aflăm foarte aproape de zilele FILIT, ne gândim ca la ediția din 2017 sa atragem atenția în mod special asupra Muzeului Național al Literaturii Române printr-o serie de expoziții tematice grupate în Casa Memorială „Vasile Pogor” si care vor fi deschise pe perioada festivalului.

Anul acesta se numește Muzeul spiritualității evreiești și vor fi trei expoziții. Este un proiect care va continua cu fiecare ediție FILIT. Anul viitor, între 3 – 7 octombrie când se va desfășura ediția a șasea, vom avea un grupaj de expoziții dedicate Centenarului Marii Uniri. Principala  idee este corespondența scriitorilor ieșeni, implicați în război. Vor fi, desigur, costume de epocă, arme, afișe de presă, fotografii. Vom face câteva scenete, în toate muzeele, vom realiza un circuit, toate dedicate Centenarului.

Anul viitor este și ziua bojdeucii lui Ion Creangă, primul muzeu memorial din România Mare, care împlinește centenarul înființării. Iașul a avut o cultură foarte importantă, dar esențial pentru noi, are în continuare.

 

Daniel Şandru: La Iași vom avea 75 de proiecte ample, care vor include 170 de manifestări și acțiuni, începând din 2017 până pe 31 decembrie 2019. Unele sunt coordonate direct de Primăria din Iași, altele sunt realizate în parteneriat cu universitățile ieșene, cu instituțiile de cultură  sau alte instituții cu orientare istorică, cum ar fi Arhivele Naționale ale României. Vom avea evenimente de impact regional, de importanță națională, dar și cu participare internațională. Ne dorim să dăm expresie acelui efort de societate pe care cred că îl implică marcarea Centenarului Marii Uniri.

 

Adrian Dobranici: La Palatul Copiilor au loc in această perioadă înscrierile pentru cercurile copiilor din Iași, ofertă care acoperă o mare arie educațională. Avem si câteva proiecte. Primul este Festivalul Internațional de Folclor pentru Copii si Tineret „Cătălina”, ajuns la ediția a XXIII-a. Participă ansamblurile folclorice din Macedonia, Bulgaria, Polonia, Serbia, Slovacia, Grecia și Republica Moldova.

În Palatul Copiilor ne întâlnim la diverse concursuri: Concursul de Teatru de Păpuşi - Pantomimă Cătălin Damian, Concursul Național de modelism Cupa ,,Petru Rareș", Concursul Național de Gimnastică Aerobică "IașiGym", Concursul Internațional de Arte Vizuale  " Structură şi culoare”.

Avem aproape 5000 de copii înscriși la 50 de cercuri.

458