Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Fost procuror federal acuză: Trump nu respectă regulile (EXCLUSIV RFI)

akerman.jpg

Nick Akerman
Image source: 
captură tv

Partener în prestigiosul birou newyorkez de avocați  Dorsey&Whitney, membru al barourilor din New York, Massachusetts și Washington, Nick Akerman a fost ani de zile procuror federal specializat în crima financiară și fiscală si, la începutul anilor 1970, membru al echipei de procurori care, sub conducerea lui Archibald Cox și a succesorului acestuia, Leon Javorski, a anchetat complexul de crime și delicte cunocute sub numele de Watergate, cel mai mare scandal politic din istoria Americii.

Watergate și căderea lui Richard Nixon sunt evenimente cu un straniu și puternic ecou în aceste zile.

Similitudinile sunt șocante, printre altele cu un personaj, Roger Stone, apărând în ambele drame, și cu izul comun de obstrucționare a justiției. Trump și-a depășit deja predecesorul descotorosindu-se de directorul FBI, și se zvonește că e tentat de o acțiune nixoniană, anume destituirea Procurorului Special numit să-l ancheteze.  La 20 octombrie 1973 s-au desfășurat evenimentele cunoscute sub numele de "masacrul de sâmbătă seara":  Richard Nixon ordonă demiterea Procurorului Special Archibald Cox; ministrul justiției și adjunctul acestuia refuzau, forțându-l pe președinte să apeleze la numărul trei din minister, care-i făcea voia.

Nick Akerman a fost martor și participant la acele evenimente cruciale din istoria Americii, oferind deci un context și o perspectivă unică asupra scandalului Trump-Rusia.

Nick Akerman: Watergate a fost un scandal mult mai amplu. Deosebirea cea mai importantă este însă tehnologia, și suspiciunea că s-a lucrat, în esență, cu dușmanul numărul unu al Americii, anume Rusia. Există și asemănări. Nixon învinuia fără excepție presa, Trump la fel; Nixon acuza scurgerea de informații, cam ca Trump. E practic, aceeași partitură. Problema este că avem, în Donald Trump, un președinte lipsit de simțul istoriei, și sunt sigur că dacă cineva l-ar întreba de Watergate, n-ar fi în stare să spună decât că la mijloc era un hotel.

Reporter: Posibila imixtiune a rușilor în alegeri și dacă aceștia au lucrat în cârdășie cu oficiali ai campaniei Trump sunt subiecte aflate sub lupa anchetelor. Ce știm la această oră?

Nick Akerman: Știm de e-mailurile în care e vorba despre Donald Trump Jr., și de întâlnirea pe care a avut-o, pe 9 iunie 2016, în Turnul Trump, cu o avocată reprezentând guvernul rus, întâlnire la care au participat de asemenea directorul de campanie Paul Manafort și ginerele președintelui, Jared Kushner. Știm de asemenea că înaintea acelei întâlniri, pe 4 iunie, Don Jr. a primit un e-mail care-l înștiința că rușii au documente incriminante despre Hillary Clinton, pe care vor să le înmâneze. Mai știm și că, două luni mai devreme, în aprilie 2016, sediul de campanie al doamnei Clinton a fost spart informatic și s-au furat e-mailuri. Mi se pare corectă, rezonabilă presupunerea, ipoteza, că documentele pe care rușii încercau, vroiau să le predea, pe care probabil le-au predat, sunt chiar cele sustrase din birourile de campanie ale Democratei. Știm și că pe 6 iunie, două zile dupa primirea de către Don Jr. a acelui mesaj electronic, Donald Trump a dat de veste, într-un discurs ținut după victoria în preliminarele din New Jersey, că lunea următoare va ține un discurs cuprinzând informații compromițătoare despre Hillary Clinton. (Pare deci evident că știa de iminenta primire a respectivelor documente de la guvernul rus.)  E de asemenea logic să bănuim că, dacă au primit acele documente - și e foarte probabil că le-au primit - trebuie să-și fi dat seama că n-aveau o explicație prea bună pentru faptul că documente piratate se aflau în posesia lor. Avem, în acest punct, două elemente care pot explica ce s-a întâmplat ulterior. Roger Stone, specialistul în "trucuri murdare" al campaniei Trump, era în contact cu hacker-ul rus Guccifer - a recunoscut-o Stone însuși câteva luni mai târziu, în august - și cu Julian Assange de la Wikileaks. N-aș fi deloc surprins dacă Trump l-a sunat pe Stone să-l întrebe ce-i de făcut cu documentele și cum pot fi ele diseminate mediatic.  Nu mult timp după aceea, documente piratate din sediul campaniei Clinton au apărut pe site-ul lui Guccifer și, câteva săptămâni mai târziu, pe 23 iulie, în ajunul Convenției Democrate, Wikileaks făcea publică prima tranșă a documentelor sustrase de ruși. Simplă coincidență? Greu de crezut.  Pare mult mai mult decât o conincidență, acest șir de evenimente: documente promise și probabil predate, care apar pe site-ul Guccifer și apoi pe Wikileaks, prin intermediul lui Roger Stone, omul trucurilor murdare al lui Donald Trump.

Reporter: Să accentuăm că toate aceste detalii se află în domeniul public. Bănuim că anchetatorii care se apleacă asupra dosarului știu și mai mult.  Unul dintre acești achetatori, la acea oră director al Poliției Federale (FBI), James Comey, este concediat pe 9 mai de către Trump și ulterior oferă versiunea sa asupra demiterii în mărturie senatorială. Scrieți că acea mărturie, de pe 8 iunie, "arată fără nici un dubiu o intenție coruptă din partea președintelui". 

Nick Akerman: Corect.  "Intenție coruptă" e aici un concept important. Este elementul cheie, determinant,  când vorbim despre obstrucționarea actului de justitie. Întrebarea este care a fost intenția președintelui când l-a demis pe Comey. Răspunsul e destul de clar,  întrucât președintele însuși a recunoscut că motivul concedierii n-a fost că directorul FBI nu și-a făcut bine treaba, motivul a fost să pună capăt unei anchete penale, ceea ce președintele n-are absolut nici un drept să facă.

Reporter: Circulă zvonuri că efortul obstructiv al președintelui va continua, că, în stil Watergate, plănuiește înlăturarea Procurorului Special Robert Muller, pe care-l acuză, de ceva vreme, că-și "depășește atribuțiunile".  Credeți că așa ceva e posibil, și dacă da, care ar fi consecințele?

Nick Akerman: Cu acest președinte nu putem anticipa absolut nimic. Face lucruri pe care nici o persoană normală nu le-ar face: îl denigrează public pe ministrul justiției, gest fără precedent, și se plânge că acesta n-a anchetat-o pe Hillary Clinton, ceea ce este contrar sistemului nostru de justiție, în care ministerul, nu președintele, determină ce cauze sunt anchetate sau înaintate instanțelor.  Avem de-a face cu un președinte care este în esență un dezechilibrat, care nu respectă regulile și domnia legii. A doua parte a întrebării este care pot fi consecințele. Experiența trecutului arată că demiterea lui Archibald Cox  a fost un dramatic moment de cotitură.  Lumea s-a revoltat;  Parlamentul a fost copleșit cu telefoane, telegrame și mesaje; a fost numit un alt Procuror Special; s-a reluat ancheta care a dus în final la iminenta destituire și la demisia lui Nixon. Dar, repet, avem un președinte care nu înțelege istoria Americii, și nici o altă istorie, și s-ar putea ca pur și simplu să nu-i pese.

Ascultă: Nick Akerman intervievat de corespondentul RFI în SUA Radu Tudor
410