Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Valentina Andrei: De la Cotnari la Valais, parcursul unei pasionate de vin

valentina_andre.jpg

Valentina Andrei, viticultoare în regiunea Valais din Elvetia
Valentina Andrei, viticultoare în regiunea Valais din Elvetia
Image source: 
valentinaandrei.ch

Valentina Andrei e pe cale să devină – dacă nu a devenit déjà ! - o vedetă a viticulturii elveţiene. Pasionată de vie de pe vremea când era încă în România, la Botoşani, în regiunea Cotnari, Valentina şi-a făcut treptat un nume în ţara cantoanelor, mai exact în regiunea Valais, celebră pentru vinurile ei. Oenoloaga româncă  produce astăzi dintre cele mai bune vinuri elveţiene.

Intre două degustări de vinuri şi diverse alte întâlniri cu potenţiali clienţi parizieni, am întâlnit-o pe Valentina Andrei în această vară la terasa unei cafenele. Incercam demult să dau de ea, s-o întâlnesc după ce citisem articole şi cronici laudative la adresa ei. La doar 33 de ani, ajunsă în ţara cantoanelor, mai exact în regiunea Valais, acum 14 ani, viticultoarea originară din Botoşani este prezentată de presa de specialitate drept « o celebritate în devenire » a viticulturii elveţiene, « simbolul bogăţiei aduse de amestecurile care există în Europa vinului » scria chiar, inflamat, ziarul Le Temps.

Intr-o românească ezitantă – nu mai are cu cine vorbi decât cu mama pe care o vede însă prea rar când revine în patrie – Valentina Andrei îmi spune mai întâi cum a apucat-o pasiunea pentru vie.

« Am început să mă pasionez pentru viţa de vie pe la 14 ani pe când mergeam la cules struguri la Cotnari » spune oenoloaga stabilită în Elveţia după ce a visat la Italia. In ţara cantoanelor avea să se formeze şi să-şi capete diplomele de inginer viticol. Si mai ales să stea şase ani alături de Marie-Thérèse Chappaz, specialista numărul unu a vinului elveţian.

După aceste câteva cuvinte în română, dialogul cu Valentina Andrei va continua în limba franceză. Am întrebat-o ce i-a fost cel mai greu, cum s-a impus în lumea viticolă elveţiană

« Viticultura este o treabă de bărbat. Asta mi-a fost cel mai greu, să mă impun între toţi aceşti bărbaţi. Acum sunt însă acceptată şi respectată de toată lumea »

Azi Valentina are pământul ei, via şi vinul care-i poartă numele – dintre care unul sec, petite arvine, care este o minunăţie. In contextul în care tocmai era pe cale să-şi mai cumpere câteva parcele de vie în terasă, am întrebat-o ce i-ar place să planteze acolo.

« Fetească şi băbească, două soiuri autohtone din România ! »

Stând de vorbă cu o specialistă, mi-am zis s-o întreb ce părere are despre vinurile produse azi în România.

« Cred că ţinând cont de expunerea la soare, pământ şi soiurile care există în România, nu se fac destule eforturi. S-ar putea face vin mult mai bun ! Uneori am impresia că sunt prea moderni, că fac vinuri prea vanilate şi nu respectă destul soiul de vin ».

Si cum te înţelegi cu românii din Elveţia ?

« E amuzant. Trăiam de mai bine de zece ani în Elveţia şi nu cunoşteam niciun român. De când au început să apară articole în presă, au început să mă caute şi românii de acolo. Aşa mi-am făcut déjà vreo 12 clienţi români din Elveţia, de cele mai multe ori medici sau informaticieni »

Si ce faci aici la Paris, cum reuşeşti să te impui pe o piaţă atât de concurenţială ?

« Am venit la Paris ca să-mi prezint vinurile unui importator francez. Sunt de asemenea pe lista unor restaurante celebre din Paris cum ar fi L’Astrange, foarte cunoscut pe plan internaţional. Comparativ cu Elveţia, Franţa este foarte deschisă. In restaurantele elveţiene lucrează des somelieri francezi. Aceştia au fost primii care m-au promovat după ce mi-au gustat vinurile. Si-au luat deci riscul ca să mă prezinte, ceeace fac des francezi şi aici, acasă la ei ».

Valentina Andrei: De la Cotnari la Valais, parcursul unei pasionate de vin
1237