Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Revolta întreprinzătorilor

tva-frauda.jpg

Pentru micii întreprinzători s-a umplut paharul. Ei protestează împotriva introducerii split TVA.

În urmă cu câteva zile, am participat la un seminar având ca temă principală split TVA. Timp de mai bine de trei ore, experți fiscali au dialogat cu manageri de specialitate din companii. Întâlnirea a fost încinsă, multe întrebări, multe răspunsuri, dar și demonstrația faptului că există industrii întregi care vor fi bulversate de introducerea plătii defalcate a TVA. Spre finalul evenimentului, reprezentantul unei companii a tras concluzia, într-un strigăt aproape de disperare: „Ce putem face pentru a opri această lege?”.

Și ceva s-a întâmplat. La începutul săptămânii, cel mai puternic patronat al întreprinderilor mici și mijlocii a declanșat o acțiune de protest intitulată „Stop split TVA”, care constă în faptul că patronii sunt îndemnați să afișeze în propriul magazin sau pe mașinile firmei sloganul campaniei. Este, fără îndoială, fără precedent. Până acum, timp de mai bine de 20 de ani, patronatele care îi reprezintă pe micii întreprinzători au făcut studii, și-au spus opiniile în presă și au încercat să influențeze pe calea dialogului administrația publică locală și centrală.
 
Acum este altfel. Protestul întreprinzătorilor este susținut de patronat și căpătă forme mult mai radicale, atât în viața reală, cât și pe canalele de media socială.
 
Anul acesta, au mai fost luări de poziție ale patronatelor sau camerelor de comerț care îi reprezintă pe investitorii români sau străini. Cele mai multe, extrem de tranșante. Dar, cu split TVA, micilor întreprinzători pare să le fi ajuns cuțitul la os. Ei sunt, de altfel, cei mai afectați de noul model de plată a taxei pe valoarea adăugată.
 
Protestul mediului de afaceri a generat și o reacție a Comisiei de buget, finanțe a Senatului. Comisia condusă de fostul ministru al finanțelor, Eugen Teodorovici, PSD, a decis să înainteze plenului Senatului propunerea că split TVA să se aplice în mod obligatoriu doar companiilor care au contracte cu bani publici. Este un pas înainte, dar nu unul suficient de mare. Propunerea comisiei trebuie să fie aprobată de plenul Senatului și apoi trebuie să aibă același traseu și în Camera Deputaților, cameră decizionala. Este greu de spus, în acest moment, dacă ideea schimbării split TVA va merge până la capăt.
 
Senatorii nu s-au oprit la TVA. Ei au propus și renunțarea la creșterea accizei la combustibili (atenție, după ce măsura s-a și aplicat), dar au respins și impozitarea contractelor de muncă temporară cu același nivel ca și cele cu durata întreagă de lucru. Adică, un întreg eșafodaj construit de guvern a fost dărâmat de Comisia de buget, finanțe din Senat.
 
Desigur, deciziile comisiei senatoriale sunt în favoarea mediului de afaceri. Concret, aplicarea split TVA este fundamentată pe logica scăderii evaziunii fiscale. Experții susțin, însă, că măsura nu va putea reduce evaziunea decât într-o mică măsură. Andrei Cionca, președintele unei companii specializată în domeniul insolvenței, analiza ieri pentru „Ziarul financiar” starea economiei românești și declara că 1% din companii produc 60% din produsul intern brut al României. Această polarizare ne arată cât de simplu poate fi pentru fisc să controleze zonele de risc privind evaziunea.
 
Dar, în loc să se concentreze pe măsuri anti-evaziune, Ministerul Finanțelor introduce măsuri, precum split TVA, care lovesc tot în companiile corecte. De altfel, prezenți la emisiunea „Esențial” de la RFI, Dragoș Anastasiu, președintele Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germană și Cristian Pârvan, președintele Patronatului Investitorilor Autohtoni din România, au subliniat ideea că guvernul lovește prin măsurile fiscale exact în companiile corecte, iar acest haos legislativ crește costurile de dezvoltare a afacerii.
 
Micii întreprinzători sunt la capătul răbdării. În esență, ei constată că potențialele beneficii ale creșterii economice riscă să fie sufocate de birocrație și noi taxe.

367