Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


S-au dus și cotele de zahăr

cote_zahar_eliminare.jpg

Sectorul zahărului din Uniune va fi sprijinit în continuare, prin diverse măsuri din cadrul politicii agricole comune
Sectorul zahărului din Uniune va fi sprijinit în continuare, prin diverse măsuri din cadrul politicii agricole comune
Image source: 
RFI

Cotele pentru zahăr, ultimul sistem de acest fel în agricultura Uniunii Europene, au dispărut, după aproape 50 de ani de la punerea în practică. Între anii 2006 și 2010, sectorul zahărului a fost restructurat puternic cu un sprijin comunitar de 5,4 miliarde de euro.

Decizia de a pune capăt cotelor de zahăr a fost luată de comun acord de Parlamentul European și statele membre în cadrul reformei din 2013 a Politicii Agricole Comune, în urma unui amplu proces de reformă și restructurare inițiat în 2006.

Comisia Europeană consideră acțiunea ca un prilej pentru producătorii din domeniu să își adapteze producția la oportunitățile comerciale reale, în special prin sondarea unor noi piețe de export. Eliminarea cotelor simplifică totodată în mod semnificativ actuala gestionare a politicilor și sarcina administrativă existentă pentru operatori, cultivatori și comercianți.

Phil Hogan, comisarul pentru agricultură și dezvoltare rurală, spune că ”sfârșitul sistemului cotelor reprezintă un punct de cotitură important pentru sectorul nostru, european, al zahărului și marchează o altă etapă însemnată din orientarea către piață a politicii agricole comune. Producătorii vor avea acum posibilitatea de a-și extinde schimburile comerciale pe piețe internaționale, iar cu sprijinul adecvat în materie de politici din partea Comisiei Europene - cum este Observatorul pieței zahărului, care furnizează informații prompte și relevante despre piață - ei ar trebui să dispună de toate posibilitățile care să le asigure reușita. Sunt convins că, din momentul în care a fost hotărâtă data la care vor lua sfârșit cotele de zahăr, industria și-a asigurat o poziție favorabilă care să-i permită să beneficieze de oportunitățile pe care le prezintă eliminarea acestor cote”.

Sectorul zahărului din Uniune va fi sprijinit în continuare, prin diverse măsuri din cadrul politicii agricole comune, astfel încât acesta să facă față unor perturbări neașteptate de pe piață. Printre acestea se numără un tarif la import substanțial al Uniunii Europene, în afara acordurilor comerciale preferențiale, și posibilitatea de a oferi sprijin pentru depozitarea privată și măsuri de criză care să permită Comisiei să ia măsuri în cazul unor crize grave ale pieței implicând creșterea sau scăderea bruscă a prețurilor pieței.

Este disponibil și sprijinul pentru venit destinat fermierilor sub forma plăților directe, inclusiv posibilitatea statelor membre ale UE de a acorda așa-numitul sprijin cuplat facultativ pentru sectoarele aflate în dificultate, printre care și producția de sfeclă de zahăr.

După eliminarea cotelor, se menține posibilitatea de a negocia colectiv, în contractele încheiate între producătorii de sfeclă și prelucrătorii de zahăr din Uniunea Europeană, condiții de repartizare a valorii.

Cât privește noua reformă a Politicii Agricole Comune, pe cale să fie conturată și pusă în practică, comisarul Phil Hogan spune că aceasta va fi ”mai ambițioasă” în ceea ce privește mediul, prin stimularea fermierilor de a lucra ecologic, utilizaâd preponderent tehnicile agricole de precizie. În viziunea comisarului european, este necesară o colaborare mult mai strânsă între politicile europene, mai exact între cea agricolă și cea de mediu ori chiar altele.

Discutăm aceste chestiuni cu jurnalistul TVR Gabriel Gherghescu, realizator al emisiunii ”Viața Satului”.

 

Toate edițiile emisiunii Ruralhttp://rural.rfi.ro/emisiuni

Ascultă emisiunea Rural din 02 octombrie 2017
150