Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Cu Zebra la școală - Colegiul Tehnic de Arhitectură și Lucrări Publice „Ioan N. Socolescu” (III)

p9290102.jpg

Cu Zebra la școală - Colegiul Tehnic de Arhitectură și Lucrări Publice „Ioan N. Socolescu”

Invitații celei de-a treia părți sunt Ana Wagner, artist plastic, inițiatoarea unor colecții absolut senzaționale de pictură pe porțelan, Corina Croitoru, membru fondator Asociaţia De-a Arhitectura, prof. univ. dr. Iosif Kiraly, departamentul de fotografie și imagine dinamică al Universității Naționale de Arte din București, Horia Petran, cercetător ştiinţific gradul III, șef al Centrului de Performanță Energetică a Clădirilor din cadrul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare, Urbanism şi Dezvoltare Teritorială Durabilă „URBAN–INCERC”.

 

 

Ana Wagner: Am studiat la Liceul de Arte Plastice "Nicolae Tonitza". Am început să merg acolo încă din clasa a VIII-a și am avut parte de profesori extraordinari, care m-au îndrumat către grafică, deși am făcut și un an de scenografie, în clasa a IX-a. M-am plictisit la scenografie și am hotărât să încep cursurile de grafică cu Aurel Bulacu. Am continuat același parcurs și în facultate, unde am început însă lucrări mai minuțioase, cu instrumente foarte fine. Am făcut și multe cursuri de gravură în metal, piatră sau lemn, iar lucrarea mea de diplomă a fost în xilogravură. Toată munca mea s-a concentrat asupra acestei zone de desen minuțios, cu linii foarte fine, care mă ajută și astăzi în pictura pe porțelan. Când încă eram în facultate, m-am gândit că trebuie să fac cumva să transpun desenele mele pe un obiect funcțional. Proiectul a pornit de la ideea că oamenilor poate le-ar plăcea să privească un peisaj, un copac sau o plantă frumos desenată atunci când își beau cafeaua. Am început să îmi cumpăr căni simple, albe, de la Metro, și am început să le decorez în camera mea, cu niște culori de hobby. Mi-am gândit proiectul foarte bine din punct de vedere managerial, pentru că am început să-mi duc aceste obiecte la mici magazine care importau obiecte simpatice. Lucrurile au început să meargă ca într-o afacere bine gândită. Sora mea, Irina, m-a susținut întotdeauna. De profesie economist, sora mea, Irina, m-a susținut întotdeauna și ușor, ușor am început să intrăm în lumea târgurilor. La un moment dat, când lucrurile au prins conturul unei afaceri, Irina mi-a propus să deschidem un magazin împreună. Atunci a fost momentul în care am început să mă documentez despre decorarea porțelanului, așa cum se face la carte, utilizând culori care se ard la 850 grade. Am deschis micul nostru magazin pe bulevardul Carol, aproape de Biserica Armenească, care se numea “Wagner – Arte frumoase și povești.” De acolo, lucrurile au luat amploare, am făcut niște cursuri de pictură pe porțelan la Paris, am călătorit prin Franța cât am putut, la Limoges, am vizitat muzeele Sèvres, Bernardaud, am privit lucrurile în profunzime și am adus în atelierul meu tot ce s-a putut. 
Acum lucrurile s-au dezvoltat astfel încât am ajuns să creez bijuterii din porțelan, pe care le montez apoi în aur sau argint. Nu-mi pare rău că am ales această cale. Îmi place foarte mult ceea ce fac, merg la atelier cu bucurie, deși nu întotdeauna partea financiară este la nivelul visat. Totuşi, eu cred că satisfacția supremă înseamnă a face ceva din tot sufletul și a-ți vedea micile creații apreciate de alții. 

Voi vorbi acum despre un obiect format din trei căsuțe, pe care l-am proiectat pentru concursul de design de obiect al Muzeului Cotroceni, pentru că sunt unul din câștigători. L-am gândit ca pe un obiect versatil, ce poate sta pe un birou sau pe un raft, în timp ce piesele de bijuterie, sub formă de mici căsuțe, pot fi transformate în pandante. Acest obiect, care acum este un suvenir, conține trei pandantive pe care le poți așeza pe lanț. Decorurile cu aur de pe căsuțele din porțelan sunt toate inspirate de elemente decorative din Palatul Cotroceni. Decorul vegetal este inspirat din zona scării adosate din curtea palatului, inimioara din porțelan aurit ne duce cu gândul la Regina Maria și tot universul ei, iar fereastra este conturul unei ferestre de inspirație italiană, pe care am descoperit-o în exteriorul Palatului Cotroceni.

Corina Croitoru: Vreau să vă povestesc cum am ajuns eu arhitect-educator, căci cu asta mă ocup la Asociaţia De-a Arhitectura. Tatăl meu își dorea ca eu să fiu designer de vitrine, iar mama își dorea să fiu învățătoare. După 35 de ani, am ajuns să îi împac pe amândoi. A fost un parcurs în care m-am lăsat ghidată de șansă, de copiii mei, și am înțeles acest lucru abia după ce am devenit mămică. Cred că ei au șansa să ia hotărâri mult mai ușor acum... Așadar, ajungem la discuția despre atelierele propuse de noi pentru liceeni. Este vorba despre o serie de ateliere care se numesc Urban Up!, ateliere gratuite, în care voi veți experimenta într-un mod foarte practic această lume foarte vastă a mediului construit. Puteți fi urbaniști, arhitecți, educatori, artiști, designeri sau peisagiști. Acesta este un moment important, cel în care vă gândiți la cariera voastră, și vă poate ajuta să vă alegeți drumul într-un mod conștient. Ele se desfășoară în weekend, pe parcursul unei întregi zile, timp în care grupuri de câte 25 de liceeni lucrează cu arhitecți urbaniști, peisagiști și experimentează în mod practic noțiuni legate de oraș, monumente, urbanism. Voi da exemplul unui atelier pe care l-am scris eu și se numește “Harta Anti-plictiseală “, unde grupuri de elevi discută și își prezintă hobby-urile, ca mai apoi, pe o hartă comună, să marcheze locurile în care ei cred că pot să-și desfășoare acele hobby-uri. Harta nu mai este un element neutru, ci prinde viață, asemenea pasiunile voastre. Avem patru tipuri de ateliere, iar toate informațiile se găsesc pe site-ul www.de-a-arhitectura.ro, la pagina Urban Up. Vor veni liceeni de peste tot, iar pe lână București, aceste ateliere se desfășoară în Iași, Constanța, Brașov, Sibiu și Timișoara. Ne-am propus ca 1000 de liceeni să beneficieze de informații și să intre în contact cu domeniul arhitecturii.

Întrebare elev: Credeți că aceste ateliere pot schimba viața unui adolescent?

Corina Croitoru: Eu am credința că vă vor ajuta să vă alegeți mai bine drumul, să vedeți ce meserie vi se potrivește sau poate nu vi se potrivește. Dacă la școală se învață foarte multe noțiuni teoretice, acolo va fi mult lucru pe machetă și mers în oraș. Discuțiile care au loc în aceste grupuri vă vor ajuta să simțiți dacă aveți o înclinație spre aceste domenii. Noi sădim niște semințe, voi le lăsați să crească și, mai târziu, le analizați.
Cursul cu care am intrat în școli este “De-a arhitectura în oraşul meu”, un curs pentru elevii de clasa a III-a și a IV-a, avizat de Ministerul Educației Naționale. Mai multe echipe de arhitecți merg anul acesta în 150 de clase și predau săptămânal copiilor noțiuni de arhitectură. 

Întrebare elev: Care a fost cea mai mare realizare personală? În momentul de față vă vedeți visul împlinit?

Corina Croitoru: Mă simt ca peștele în apă, așa îți dai seama dacă ești bine! Nu ai nevoie de oxigen din altă parte, e bine acolo unde ești. Nici nu mai faci diferența între viața privată și meserie. Ele se îmbină și este un loc în care te simți foarte confortabil. Cea mai mare realizare sunt însă fetele mele. 

Iosif Kiraly: Mă declar un fan al organizației De-a Arhitectura. Băiatul meu, când era mai mic, în clasa a III-a, a urmat cursurile și chiar a participat la expoziția aceea. Cu gândul la ele, de mulți ani de zile, militez să se facă un proiect similar și în domeniul artelor vizuale. În urmă cu 25 de ani, alături de un grup de prieteni, am reușit să punem bazele unui nou departament în Universitatea Națională de Arte din București - departamentul de Fotografie și Imagine Dinamică. Dacă aș avea timpul și energia de atunci, m-aș implica în cu totul altă întreprindere, aceea de a crea un public avizat, consumator de imagine. Ar trebui să începem chiar în Universitatea noastră și departamentul de Pedagogie a Artei să se transforme într-un department care să creeze acești profesori de desen. Copiii, în afară de cei de la școlile de arte, după părerea mea, nu trebuie neapărat să știe să deseneze, dar trebuie să știe să consume imaginea într-un mod avizat: să poată citi, să înțeleagă arta contemporană, filmul, publicitatea, moda și legăturile care există între ele. Cultura vizuală este ca o limbă străină, se învață. O componentă importantă în educația vizuală este cum să te păzești de imagine, adică să înțelegi cum se fac imaginile, dar și ce este în spatele lor. Suntem în lumea post-fotografică. Odată cu apariția fotografiei digitale, aceasta circulă și se manipulează foarte ușor. Lumea percepe fotografia ca un mediu de manipulare a realității. 
Lumea de astăzi este foarte dinamică. Apar meserii și oportunități noi. Cu ajutorul unei puternice educații vizuale, poți descoperi o mulțime de lucruri conexe. Eu m-am întors la arhitectură prin intermediul fotografiei. Ca arhitect, faci parte dintr-un mecanism mult mai complex. De multe ori, asemenea unui regizor de film, nu faci ceea ce vrei tu. Eu am căutat ceva care să mă reprezinte pe mine într-o mai mare măsură. Mi-am dorit să fiu educator. Am făcut un liceu foarte special în anii '70, la Timișoara, unic în România, orientat spre design. Din păcate, nu erau universități care să-i preia pe elevii respectivi.
A fost un risc. Dacă nu-ți asumi riscuri, apoi vei regreta. Riscul meu a fost trecerea de la arhitect la fotograf pentru Revista Arta.

Horia Petran: Fit-to-NZEB este un proiect finanțat de Comisia Europeană, cu un Consorţiu European, prin care încercăm să schimbăm lucrurile la noi în țară. Noi ne propunem să dezvoltăm niște programe inovative de formare profesională pentru renovarea clădirilor la nivel de performanță NZEB. Este o parte dintr-un demers pe care l-am început acum 7 ani, cu suport de la Comisia Europeană, pentru niște proiecte în timpul cărora am dezvoltat o foaie de parcurs - proiectul Build up skills ROBUST - după care am dezvoltat niște scheme de calificare pentru adulți, în special pentru cei care lucrează în construcții și pentru cei care realizează anvelopa clădirii. Alt proiect se numește Train-to-NZEB, adică formare profesională pentru NZEB, prin care încercăm să dezvoltăm competențele oamenilor prin intermediul a cinci centre de consultanță și formare profesională, dezvoltate în România, Bulgaria, Cehia, Turcia și Ucraina. Ceea ce facem acum cu Fit-to-NZEB va continua în cadrul tuturor nivelurilor de calificare - liceu, învățământ profesional, facultate și cursuri de masterat, cu ajutorul cărora vrem să introducem module pentru renovarea energetică a clădirilor. Când vorbim de arhitectură, ne gândim la frumos, la estetică, la artă, dar eu cred că, în primul rând, ar trebui să ne gândim la construcții, la clădire ca proces și ca obiect. Clădirile trebuie să fie funcționale, trebuie să asigurăm confortul și sănătatea ocupanților. 
NZEB este o clădire cu consum de energie aproape egal cu zero, care rescrie viitorul. Aceasta necesită o cantitate de energie atât de mică pentru a asigura confortul interior al ocupanților, încât este suficient să acoperim această cantitate prin intermediul surselor regenerabile de energie. Atât NZEB, cât și casa pasivă sunt niște clădiri în care oamenii se simt foarte bine și care le asigură sănătatea. 

Întrebare elev: Întrebarea era legată de ideea de proiect la noi în liceu. Cum se va organiza și ce se va întâmpla cu acesta?

Horia Petran: Ne propunem să dezvoltăm un modul pe care să-l integrăm în cadrul învățământului profesional și tehnic. Practic, o parte din elevi va participa la cursul pe care îl pregătim și dorim să-l implementăm. Dincolo de obligația pe care ne-o asumăm, pentru că e vorba de bani publici, avem o strategie de comunicare și încercăm să comunicăm în toate zonele în care avem potențial de dezvoltare.

Cu Zebra la școală - Colegiul Tehnic de Arhitectură și Lucrări Publice „Ioan N. Socolescu”
185