Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Manevre surpriză în Marea Neagră

putin.jpg

Manevre surpriză în Marea Neagră

Nici nu a aşteptat să aterizeze la Soci, că preşedintele Vladimir Putin i-a şi trimis din avion ordinul telegramă ministrului apărării pentru a începe imediat exerciţiile militare în Marea Neagră.  Practic, Serghei Soigu, la ora 4 dimineaţa, s-a trezit la uşă  cu  ofiţerul curier al Kremlinului care îi aducea în plic sigilat ordinul  dat de comandantul suprem al forţelor armate ruse.

Corespondentul TVR şi RFI, Liviu Iurea

În aplicaţiile care vor dura cel puţin până la sfârşitul săptămanii vor participa aviaţia rusă, trupe  de desfăşurare rapidă, infanteria marină, dar şi  forţe cu destinaţie specială GRU. În total vor fi angrenate 30 de nave de război, 250 de blindate , 50 de dispozitive de artilerie şi până la 20 de avioane şi elicoptere de luptă. Ca număr efectiv de militari, cifra acestora nu depăşeşte 7000 mii, în caz contrar Rusiei i se poate  reproşa  că nu a anunţat din timp  statele vecine şi partenerii din NATO. Făcând referire la practicile internaţionale , purtătorul de cuvant a lui Putin, Dmitrii Peskov preciza astăzi că  “ aplicaţii militare cu până în 7000 de militari ţin de dreptul suveran  al fiecărei ţări, de a le desfăşura  în mod planificat sau extraordinar. Peskov mai preciza că scopul acestor manevre militare constă în "verificarea capacităţii de luptă şi a coordonării diferitelor unităţi ale forţelor armate ruse".. Pe parcursul acestor zile, sunt programate desantari  pe trei poligoane  “ Raevskii “ , Temriuk si Opuk –  toate aflate pe teritoriul Federaţiei Ruse.  Evident că mediile de la Moscova se întreabă de ce tocmai acum şi de  ce în bazinul Mării Negre. Unii experţi cred că reacţia lui Vladimir Putin este una de răspuns la manevrele militare americano-georgiene Agile Spirit 2013  începute în aceeaşi regiune la 18 martie. Un alt motiv ar fi verificarea capacităţilor ruse de  apărare în Marea Neagră, având în vedere că peste mai puţin de un an, la Soci se vor desfăşura Jocurile Olimpice de Iarnă. 

Pentru Rusia, securitateaOlimpiadei de la Soci este prioritate zero şi nu este exlus ca asemenea  exerciţii militare inopinante atât pe mare cât şi pe uscat să se mai repete.

504