Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Retrospectivă 2013: Anul dezvăluirilor lui Snowden

retrospectiva_2013_anul_dezvaluirilor_lui_snowden.jpg

Manifestaţie pro-Snowden, în Brazilia (Foto: Reuters/Paulo Whitaker)

Anul 2013 a adus în prim plan un scandal de proporţii planetare: programul NSA de interceptare a comunicaţiilor. Totul a pornit de la dezvăluirile fostului consultant al Agenţiei Naţionale americane de Securitate, Edward Snowden.

Corespondentul RFI la New York, Radu Tudor

Şi apoi a venit Snowden... 2013 se contura ca un an de rând pentru Washingtonul oficial, cu obişnuitele şi interminabilele ciondăneli partizane pe mai toate dosarele imaginabile, de la deficit şi datoria suverană la meritele asigurărilor universale de sănătate.

A venit primăvara şi odată cu dezgheţul, primele scurgeri orchestrate de Edward Snowden, tânărul "analist infrastructural", care lucra sub contract în paradisiacul arhipelag Hawaii, pentru Agenţia Naţională de Securitate.

Scurgerile, un adevărat potop din punctul de vedere al ierarhiei serviciilor de informaţii, au dezvăluit lumii o Americă dosită sub valul gros al secretului de stat, un sistem bănuit de unii, puţini, care strigau în deşert, de ani de zile, că ţara îşi pierde sufletul în căutarea siguranţei perfecte, dar un sistem necunoscut majorităţii ai cărui reprezentanţi politici l-au creat sau autorizat sub influenţa şi pretextul traumei de la 11 septembrie 2001.

Dezvăluirile lui Snowden ar fi putut avea impactul unui Abu Ghraib, dacă n-ar fi existat două diferenţe majore: fuseseră aruncate sub reflectoare fapte petrecute într-o lume labirintică, întunecată, unde adevăr curat nu există şi sub acele realităţi luminate parţial, se ivea o ţesătură de complicităţi interne şi externe care împiedicau ridicarea norului toxic de condamnări şi excese moralizatoare, care înconjura de obicei astfel de evenimente. Cu alte cuvinte, mai toată lumea era implicată.

Această realitate a permis conturarea a două naraţiuni paralele. În universul non-guvernamental, în redutele organizaţiilor pentru drepturile omului, în rândurile apărătorilor confidenţialităţii datelor personale, în spaţiul anti-etatiştilor mai mult sau mai puţin fanatici, s-a spus că Snowden este un erou de conştiinţă care a sacrificat paradisul Hawaii-ului şi protecţia viageră a unei slujbe la stat pe altarul adevărului absolut că am fost şi suntem spionaţi cu toţii, fără excepţie, fără limite, din lăcomie sau ideologie.

 

Poziţiile oficiale în scandalul NSA

 

În universul guvernamental, statal în accepţiunea largă, realitatea a căpătat o cu totul altă tentă.

"Avem de-a face cu un american aflat sub contract, într-un post de încredere, care a fragilizat sistemul. Ar fi putut suna la comisiile parlamentare de resort, ne-ar fi putut anunţa că are informaţii demne de interes şi n-am nici o îndoială că l-am fi primit şi ascultat", spunea Dianne Feinstein, care conduce Comitetul senatorial pentru serviciile secrete.

Un mit de mult discreditat, cel al dizidentului "ascultat" în cercuri oficiale, dar util pentru cei care, uşor stânjeniţi, au trebuit să pornească proiecte timide de reformă, unul în Senat, celălalt în Cameră. Preşedintele Obama s-a mişcat după tipic, numind o Comisie de analiză şi preluând linia oficială conform căreia nu există excese reale, ci doar percepţii deformate, de care însă trebuie ţinut cont.

"Întrebarea este dacă putem realiza obiectivele programului de monitorizare de o manieră care să dea publicului încredere că NSA-ul face exact ce trebuie să facă", a declarat şeful Casei Albe pe 20 decembrie, în ultima conferinţă de presă a anului.

Raportul de 300 de pagini al Comisiei compuse din universitari şi apropiaţi ai actualei puteri este critic la modul ponderat şi validează, în esenţă, punctul de vedere oficial.

"Nu au găsit nici o abatere, nici o acţiune ilegală, au conchis doar că metadatele ar trebui păstrate de o entitate privată, la ordin statal. E un subiect care merită o discuţie", a interpretat preşedintele Comitetului pentru serviciile de informaţii din Cameră, Mike Rogers, care face aluzie la metadate (date de felul celor cuprinse într-o notă de plată telefonică) şi simplifică un raport care cuprinde nu una, ci 46 de propuneri.

E posibil ca acest raport să se piardă acolo unde s-au pierdut atâtea altele, în abisul bunelor intenţii, dar indiferent ce se va întâmpla, nu încape îndoială că s-a declanşat o discuţie planetară, pe care nici o birocraţie n-o mai poate struni. Şi asta din cauză că în primăvara unui an ca toate celelalte, a venit Snowden.

New York, Radu Tudor, despre scandalul NSA (retrospectivă 2013)
550