Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Florina Presadă (USR): Declaraţia lui Dragnea este arogantă şi dispreţuitoare

florina_presada_declaratie_dragnea_aroganta.jpg

Florina Presadă critică modificarea legilor privind justiţia (Sursa foto: Facebook/Florina Presadă)
Florina Presadă critică modificarea legilor privind justiţia (Sursa foto: Facebook/Florina Presadă)

Uniunea Salvaţi România lucrează la o serie de acţiuni legale în justiţie, pentru a opri intrarea în vigoare a legilor privind sistemul judiciar. Anunţul a fost făcut la RFI de senatoarea USR Florina Presadă, care critică pe de altă parte declaraţia preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, potrivit căruia dezbaterea pe legile justiţiei a fost „ultratransparentă, strălucitoare”.

În opinia senatorului Florina Presadă, „toate aceste modificări sunt foarte grave (...). Este trist, pentru că ajungem să fim o ţară în care demnitarii, o serie de funcţionari publici în sensul legii penale nu ar mai putea fi investigaţi, nu ar mai putea fi trimişi în judecată şi aşa mai departe”.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat miercuri la Antena 3 că nici o prevedere din legile justiţiei nu afectează independenţa sistemului judiciar şi că dezbaterea a fost „ultratransparentă, strălucitoare”.

Senatoarea USR consideră că „este o declaraţie arogantă şi dispreţuitoare la adresa nu numai a societăţii civile, ci chiar la adresa tuturor magistraţilor, care au cerut în nenumărate rânduri să fie consultaţi cu privire la aceste modificări”.

Florina Presadă anunţă că USR ia în calcul acţiuni în justiţie: „Ne vom folosi în continuare de toate aceste pârghii, sesizarea la CCR, vom informa cetăţenii cu privire la procesul legislativ, cu privire la modificările pe care le operează aceste legi, cui folosesc ele. Nu ne vom opri aici, toţi juriştii noştri lucrează acum la o serie de acţiuni legale în justiţie, pentru a opri intrarea în vigoare a acestui pachet de legi”.

Florina Presadă, despre ultimele propuneri ale PSD privind justiţia
376