Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Bulgaria îngroașă rândul statelor cu decizii discutabile privind Justiția

radev.jpg

Președintele Bulgariei, Rumen Radev, a fost membru al forțelor aeriene bulgare din 1987 până în 2016
Președintele Bulgariei, Rumen Radev, a fost membru al forțelor aeriene bulgare din 1987 până în 2016
Image source: 
Wikimedia

Încă un stat european se remarcă printr-o decizie la nivel înalt care ar putea afecta Justiția. Bulgaria, stat membru al UE, care deține în prezent preşedinţia Consiliului UE, a decis, prin vocea președintelui țării, să respingă o lege anti-corupție importantă.

Preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, a decis marți să respingă legea anticorupţie adoptată de Parlament în luna decembrie. El și-a motivat decizia precizând că aceasta nu ar permite investigarea eficientă a reţelelor de corupţie, scrie Reuters preluată de Mediafa.

"Cred că legea adoptată nu numai că nu creează un temei juridic adecvat pentru combaterea corupţiei, ci chiar va face dificilă combaterea acesteia", a declarat Rumen Radev, care a câştigat alegerile prezidenţiale în noiembrie 2016.

Decizia de la Sofia este cu atât mai importantă la nivel european cu cât, de la 1 ianuarie, Bulgaria, cea mai săracă membră a Uniunii Europene, criticată din cauza ineficienţei sale în faţa corupţiei endemice, a preluat preşedinţia Consiliului UE.

Legea anticorupţie a fost adoptată de Parlamentul Bulgariei pe 20 decembrie şi prevede crearea unei instituţii unice de luptă împotriva corupţie, a cărei conducere ar urma să fie numită de către Parlamentul bulgar, lucru care ar putea să-i afecteze obiectivitatea.

Legea prevede că pot fi investigaţi preşedintele ţării, premierul şi parlamentarii, precum şi consilierii municipali, directorii de spitale şi şefii vămilor din Bulgaria.

“Această lege corespunde cu dorinţele cetăţenilor bulgari şi Comisiei Europene”, declara recent Tsvetan Tsvetanov, preşedintele grupului parlamentar al partidului de guvernământ GERB.

Totuți, mai mulţi analişti cred că noua lege nu ar permite investigarea eficientă a reţelelor de corupţie. Preşedintele Radev susţine la rândul său că această instituţie, care ar trebui să aibă rolul de a investiga persoanele cu funcţii importante în stat, ar putea să nu fie independentă şi să fie chiar folosită de cei aflaţi la putere pentru a-şi persecuta opozanţii politici.

“Instrumentele implementate de noua lege sunt ineficiente. Ele nu reprezintă o lovitură asupra celor care hrănesc corupţia şi pot fi folosite ca o armă împotriva oamenilor care incomodează“, declara preşedintele bulgar.

În fine, trebuie amintită în acest context și poziția Comisiei Europene care a criticat în repetate rânduri Bulgaria pentru faptul că autorităţile nu reuşesc să-i ancheteze şi să-i condamne pe oficialii corupţi şi că nu şi-a revizuit legile justiţiei considerate neconforme cu legislaţia europeană.

189