Direct Jurnale Direct Monde RFI Musique
Ascultaţi


Exclusiv RFI: Prima poziție a României față de acordul UE - UK

Guvernul României acceptă unele dintre prevederile proiectului de acord negociat între președintele Consiliului European, Donald Tusk, și premierul britanic, David Cameron, se arată în răspunsul Palatului Victoria la o solicitare a RFI România.

În același timp, Guvernul de la București atrage atenția că prevederile legate de beneficiile sociale nu trebuie să afecteze libertățile fundamentale înscrise în Tratatele Uniunii.

Guvernul consideră, cu titlu preliminar, că unele dintre propunerile din proiectul de acord sunt convergente, pe ansamblu, cu poziţia de principiu a României. Acestea se referă în special la soluţiile  privind consolidarea pieţei unice şi creşterea competitivităţii economiei europene, formularea deciziilor privind guvernanţa economică, efectul favorabil al pieţei digitale unice asupra competitivităţii europene, necesitatea unei mai bune reglementări la nivelul UE, în scopul asigurării unui cadru legislativ clar şi predictibil. 
 
În acelaşi timp, Palatul Victoria precizează că propunerile în ce privește beneficiile sociale nu trebuie să creeze situaţii de discriminare la adresa cetăţenilor europeni, care contravin acquis-ului european. 
 
Guvernul român precizează că în această perioadă se află în dialog cu  partenerii din statele membre şi de la Bruxelles pentru a pregăti poziţia României, în perspectiva reuniunii Consiliului European din 18-19 februarie.
 
Credem că locul Marii Britanii este în Uniunea Europeană şi, din această perspectivă suntem deschişi unor soluţii care să răspundă preocupărilor părţii britanice, dar care să nu afecteze drepturile şi libertăţile fundamentale ale Uniunii”, se spune în  răspunsul guvernului de la București.
 
Executivul a mai precizat că analizează în acest moment toate implicaţiile juridice şi instituţionale care ar putea decurge din proiectul de acord și precizează că la unele propuneri este necesară o mai bună clarificare pe fond. 
 
Proiectul de acord, negociat de președintele Consiliului European și de premierul britanic, urmează a fi supus aprobării șefilor de state și de guverne, în cadrul summitului din 18-19 februarie.
 
Acordul prevede o așa-numită ”frână de urgență”, care ar putea permite limitarea ajutoarelor sociale pentru muncitorii imigranți proveniți din Europa care vin în Marea Britanie.

Acordul mai prevede recunoașterea dreptului unor state de a nu adopta moneda euro ca și dreptul Londrei de a nu participa la procesul de adâncire continuă a integrării europene. Alte aspecte privesc creșterea competitivității economice și dreptul Parlamentelor naționale de a bloca, în anumite condiții, deciziile instituțiilor europene.

300