Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Prezidenţiale în Austria: Liderul extremei drepte, învins in extremis

austria.jpg

Ecologistului Alexander van der Bellen a câștigat alegerile prezidențiale din Austria.

În Austria, după 24 de ore de suspans, balanţa numărătorii voturilor s-a înclinat în favoarea ecologistului Alexander van der Bellen. Liderul de extremă dreaptă Norbert Hofer, care era dat favorit, şi-a recunoscut înfrîngerea înainte de anunţarea rezultatelor oficiale.  Scorul extrem de strîns al acestor prezidenţiale din Austria rămîne însă  un avertisment extrem de serios adresat Europei.

Chiar dacă austriecii s-au mobilizat masiv ieri, la turul al doilea al scrutinului, pentru a bara calea lui Norbert Hofer, faptul că acesta a obţinut în jur de 50 la sută din voturi are semnificaţia unui seism politic pe vechiul continent. Norbert Hofer, calificat de cei mai mulţi editorialişti ca fiind de extremă dreapta, deşi unii preferă termenul de populist, este un om tînăr (45 de ani) şi decomplexat din punct de vedere ideologic. El a fost propulsat în pragul puterii în mod democratic, devenind simbolul unei noi victorii a naţionalismului, a euroscepticismului, a populismului, a tendinţei de repliere în sine a europenilor şi a refuzului lor de a mai primi imigranţi, în special din lumea musulmană.

 
Putem oarecum respira uşuraţi în acest moment şi spune că onoarea Europei şi a Austriei a fost salvată. Nu există deci preşedinte de extremă dreaptă pe vechiul continent, datorită unei mobilizări exemplare, de ultimă oră, a electoratului austriac. Dar spectrul unei extreme drepte în ascensiune rămîne.  Multe avertismente au fost de altfe formulate în acest sens din partea Bruxelles-ului şi a multor voci care compară actuala stare de lucruri din Austria şi chiar din Europa cu anii sumbri de dinaintea celui de-al doilea război mondial cînd fascismul era în expansiune.

În acest moment se impun însă unele învăţăminte şi concluzii pentru întreaga clasă politică progresistă europeană, pentru partidele tradiţionale şi chiar pentru un anumit mod de a face politică în Europa. Norbert Hofer nu este singurul lider european care ajunge în sfera înaltelor responsabilităţi politice. Cotidianul Libération considera că, în contextul acestui fenomen, primul ministru maghiar Viktor Orban a fost un model.  

In Franţa, Germania, Suedia, Marea Britanie sau Grecia, în anii din urmă, s-a auzit tot mai vehement vocea unei drepte radicale, populiste, xenofobe şi antieuropene. Editorialiştii se întreabă dacă la originea acestei ofensive se află crizele economice succesive prin care a trecut Uniunea Europeană, valul fără precedent de imigranţi, sau o anumită frustrare globală (legată de exemplu faptul că Europa începe să aibă un rol tot mai mic în lume dar şi în zona sa geopolitică - Mediterana, Orientul Apropiat, Rusia). Sau poate că toţi aceşti factori contribuie în doze diferite la alimentarea fenomenului.

 

Factorul economic nu explică însă totul, pentru că în unele ţări afectate de criză, precum Spania, Portugalia sau Irlanda, extrema dreaptă rămîne marginală. In timp ce Austria o duce mai bine în materie de economie decît Franţa, şi nici nu se compară cu Grecia.

 

Analistul francez Jean-Yves Camus consideră că în fiecare ţară în parte afectată de presiunea extremei drepte trebuie căutate motivaţii specifice, legate de alte dileme: crize de identitate, crize de funcţionare a instituţiilor şi de reprezentativitate, nemulţumiri în legătură cu modul în care este folosit banul public şi repartizată povara impozitelor.  

A spune pur şi simplu că extrema dreaptă îşi extinde aria de influenţă în Europa nu este chiar corect pentru că fenomenul nu este uniform. În fiecare ţară, în componenţa cocktail-ului care generează nemulţumirile şi frustările, dozajul între elemente este diferit. În Franţa, de exemplu, asistăm la o mişcare de protest care nu are încă o viziune ideologică dar în mod evident reprezintă un refuz al elitelor politice actuale. De fapt, arată tot Libération, se disting două blocuri cînd vorbim de fenomenul extremei drepte în Europa. Unul dintre ele se înscrie în directa filiaţie a nazismului şi a fascismului (este cazul cu Partidul naţional democrat în Germania, cu formaţiunea Zorii aurii din Grecia, cu mişcarea Ataka din Bulgaria sau cu ultranaţionaliştii maghiari ai formaţiunii Jobbik). 

Cel de-al doilea bloc se evoluează însă pe alte orbite, oarecum mai subtile. In Franţa, de exemplu, Frontul Naţional condus de Marine Le Pen se prezintă ca un apărător al libertăţilor cetăţeneşti "uzurpate"  de Bruxelles. Cînd Frontul Naţional vorbeşte de libertate el reuşeşte să obţină o audienţă importante pentru că se erijează în postura de denunţător al "totalitarimului" încarnat de Bruxelles sau al totalitarimului islamic. Pe această linie se situează şi neopopuliştii olandezi, şi Liga de nord italiană, şi extrema dreaptă austriacă.

 Pentru moment răspunsul este negativ. Ceea ce nu înseamnă că îngrijorarea nu rămîne semnificativă. Ceva nu merge bine în Europa şi nici în sufletul oamenilor pe acest continent din moment ce atracţia extremismului politic este atît de evidentă. Intr-un interviu acordat week-end-ul trecut cotidianului francez Le Monde, Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker spune: “cu extrema dreaptă nu sunt posibile nici dezbatera şi nici dialogul”. Dar el adaugă şi această reflecţie: “Partidele populiste pun deseori întrebări bune dar dau răspunsuri proaste”. El cere în acelaşi timp Parisului să-şi facă auzită vocea cu mai multă vigoare în contextul construcţiei europene precum şi relansarea motorului franco-german.

 Să mai reamintim că Norbert Hofer şi-a axat campania pe respingerea imigraţiei musulmane, a Uniunii Europene şi pe apărarea preferinţei naţionale, într-un context special însă, cînd întreaga Europă a fost oarecum traumatizată de criza imigraţiei. El a reuşit printre altele performanţa de a marginaliza două partide politice tradiţionale.

Ascensiunea lui Hofer a avut loc într-adevăr contextul în care anul trecut Austria a înregistrat 90 000 de cereri de azil pentru o populaţie de 8 500 000 de locuitori. Ceea ce înseamnă că, în raport cu Germania de exemplu, pe suta de mii de locuitori, Austria se află în situaţia de a primi un număr mai mare de străini.

Partidul Libertăţii condus de Norbert Hofer era, în anii 50, o mişcare în care se refugiau vechii nazişti. Austria a fost de altfel deseori acuzată de istorici că nu şi-a asumat um veritabil examen de comştiinţă după al doilea război mondial, ascunzîndu-se mai degrabă în spatele statutului de victimă.

Cauzele actualului dezastru politic sunt însă altele, şi ele apar foarte bine explicate în cotidianul francez Le Monde de scriitorul austriac Thomas Glavinic. Iată ce scrie el: “Respingerea tuturor ideilor provenind denspre Partidul Libertăţii şi asimilarea sa cu un partid nazist, şi deci de nefrecventat, a fost o eroare majoră a stîngii în ultimii ani.”

Într-un mod şi mai nuanţat Thomas Glavinic acuză stînga de oribe pe fondul posturii sale morale. Altfel spus, preocupată să-şi afirme continuu marile salenprincipii, s-a rupt de realităţi, de problemele şi de angoasele populaţiei.

In Austria s-a mai întîmplat însă o anomalie, explica scriitorul austriac. Citez exact cuvintele sale “Austria nu s-a debarasat niciodată de fascismul ei, localizat ca o tumoare maligna în capul cetăţenilor ei. (…) Fascismul stîngii austriece este la fel de perfid ca al dreptei. (…) Un lucru este sigur: fascismul înseamnă interdicţia de a gîndi. In Austria noi avem această interdicţie şi stînga este cea care a dictat-o.”

Iată cuvinte extrem de amare pronunţate de un intelectual austriac. Ele merită încă o scurtă analiză. Ceea ce vrea să spună Thomas Glavinic este că proclamarea unor mai principii, zi şi noapte, 24 de ore din 24, din partea unei autorităţi morale hegemonice, duce pînă la urmă la o anumită oboseală socială. Ceea ce se întîmplă şi în Franţa unde stîngii i se contestă monopolul asupra gîndirii umaniste şi a atitudinii morale. Cînd oamenii se tem de lucruri concrete, de exemplu de infiltrarea terorismului în ţara lor, de insecuritate sau de apariţia unor mentalităţi incompatibile cu un stil secular de viaţă, ei îşi îndreaptă votul spre acele formaţiuni care îşi propun să-i asculte serios. În Austria, mai arată Thomas Glavinic, stînga “nombrilistă” a înăbuşit dezbaterea publică.

Un alt specialist al vieţii politice austriece, germanistul Jacques Le Rider, tot în Le Monde, consideră că dezbaterea a mai fost înăbuşită şi de eterna coaliţie dintre conservatori şi socio-democraţi. Un fenomen care a început practic după al doilea război mondial încoace, ceea ce a creat în Austria un fel de oligarhie politică. Iar în acest context partidul lui Norbert Hofer a început să fie perceput ca fiind singura veritabilă forţă de opoziţie.

586