Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Socialiștii spanioli vor permite formarea unui guvern de dreapta, după un an de blocaj politic

rajoy.jpg

Mariano Rajoy
Image source: 
RFI

Partidul Socialist Muncitoresc Spaniol a decis duminică să permită actualului premier conservator, Mariano Rajoy, câștigătorul ultimelor alegeri, formarea unui nou guvern pentru a pune capăt blocajului politic în care se zbate Spania de aproape un an, evitând astfel a treia rundă de alegeri care ar fi trebuit să aibă loc la sfârșitul lunii decembrie.

În reuniunea Comitetului Federal de duminică, socialiștii spanioli au hotărât, cu o majoritate de aproape 60%, să permită investitura  lui Mariano Rajoy, care este decis să ceară din nou votul de încredere al parlamentului pentru a guverna în minoritate.

Divizați și erodați de permanenta confruntare pe care au avut-o în campania electorală cu Podemos, partidul antiausteritate al indignaților, socialiștii spanioli s-au văzut nevoiți să voteze în favoare investiturii unui guvern de dreapta pentru a evita întoarcerea la urne a treia oara într-un an, ceea ce, conform ultimelor sondaje de opinie, ar fi însemnat un nou dezastru  electoral, iar dreptei i-ar fi adus, probabil, majoritatea absolută.

„O decizie istorica”, „o hotărâre dureroasă” sau „un moment de cotitură”, așa au calificat socialiștii spanioli decizia luată de Comitetul Federal, după cunoașterea votului.

„Repetarea alegerilor ar fi fost în detrimentul intereselor Spaniei și al spaniolilor”, a fost o decizie luată în virtutea „logicii răului mai mic” a explicat Javier Fernández, noul președintele provizoriu al Partidului Socialist. Reamintesc că în urmă cu trei săptămâni baronii locali ai partidului l-au forțat pe Pedro Sánchez să demisioneze din funcția de secretar general tocmai pentru refuzul categoric  al acestuia de a permite formarea unui guvern conservator condus de Mariano Rajoy. Partidul Socialist rămâne mai divizat ca niciodată în urma acestui comitet federal și are în față un drum dificil pentru a reuși să recupereze încrederea electoratului de stânga, care a migrat catre  Podemos.

După aflarea rezultatului, Pedro Sanchez a scris pe  Twitter că ” în curând va sosi momentul ca  militanții să recupereze puterea și dreptul de a reconstrui partidul, un PSOE autonom și neinfluențat de Partidul Popular”, mesaj care vizează în mod direct viitoarele alegeri pentru șefia partidului, la care probabil va candida din nou.

De cealaltă parte, conservatorii conduși de actualul premier Mariano Rajoy, care, deși au  câștigat ultimele două alegeri, nu au reușit să coaguleze majoritatea absolută necesară investiturii. Pentru a putea guverna în minoritate, Partidul Popular are nevoie de votul socialiștilor sau măcar ca aceștia să se abțină, pentru a contabiliza mai multe voturi pro decât în contra.

Pe populari îi așteaptă o legislatură dificilă fiindcă vor trebui să negocieze fiecare lege pe care o vor aduce în fața legislativului.

 În ciuda pasului făcut de socialiști pentru a scoate Spania din acest prelungit blocaj politic, până acum nu s-a negociat absolut  nimic din viitorul programul de guvernare, iar Bruxelles cere impunerea unor noi politici de austeritate pentru a face față angajamentelor privind deficitu bugetar.

 

461