Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Brexit: Calendarul ieșirii Marii Britanii din UE devine mult mai clar

brexit.jpg

Brexit
Ieșirea din UE va fi declanșată probabil până la sfârșitul lui martie 2017
Image source: 
Adam Smith Institute

Marea Britanie va declanșa probabil ieșirea din Uniunea Europeană - Brexit - până la sfârșitul lui martie 2017, după votul din parlament care a aprobat intenția anunțată a guvernului de a iniția acest proces până la acea dată. În același timp, Curtea Supremă a Regatului Unit a anunțat că nu va întoarce rezultatul referendumului din 23 iunie 2016 în care electoratul a votat cu 52% - 48% în favoarea părăsirii UE.

Președintele Curții Supreme, Lordul Neuberger, s-a exprimat la sfârșitul a patru zile de audieri a unui apel introdus de guvern împotriva deciziei unei instanțe inferioare care a hotărât luna trecută că executivul nu poate invoca Articolul 50 al Tratatului de la Lisabona privind părăsirea UE fără aprobarea parlamentului.

Notificarea declanșează o perioadă de negocieri de doi ani între Marea Britanie și UE și se încheie cu încetarea calității de membru al Uniunii. 

Lordul Neuberger a anunțat după audierea argumentelor constituționale prezentate de juriștii ce au reprezentat guvernul și de cei care i-au reprezentat pe cei doi oameni de afaceri care au contestat dreptul executivului de a declanșa articolul 50 fără aprobarea parlamentului că decizia Curții Supreme va fi luată cât mai repede cu putință.

Dar această decizie nu mai are acum aceeași importanță după votul de joi din Camera Comunelor, când deputații au votat cu o covârșitoare majoritate aprobarea calendarului Brexit preconizat de guvern în schimbul prezentării de către cabinetul condus de premierul Theresa May a unui plan al obiectivelor în viitoarele negocieri cu UE. 

Este foarte improbabil ca parlamentul să sfideze voința electoratului exprimată în referendum și să nesocotească propriul său vot atunci când i se va cere de către guvern aprobarea declanșării ieșirii din UE.

Incertitudinea negocierilor

Dar dacă ultima săptămână a lămurit în mare măsură calendarul Brexit, ea nu a dus practic nicio limpezire a ce va însemna ieșirea Marii Britanii din UE. 

Angela Merkel și Theresa May

Problema fundamentală este dacă Regatul Unit va putea rămâne în piața unică europeană fără acceptarea libertății de mișcare a persoanelor. 

Deja este anunțată o altă acțiune în justiție, de data aceasta în legătură cu Articolul 127 al aceluiași Tratat de la Lisabona.

Cei ce doresc să declanșeze acțiunea susțin că Marea Britanie nu poate ieși automat din piața unică europeană chiar dacă părăsește UE. 

Iar toate acestea sunt dezbateri interne, fără un efect concret asupra negocierilor, care nu vor fi declanșate decât după notificarea oficială prin Articolul 50. 

Partenerii europeni, în frunte cu cancelara Germanei, Angela Merkel, și cu președintele Consiliului European, Donald Tusk, au fost categorici în această privință, ca și asupra faptului că celelalte 27 de state membre UE vor avea o poziție comună la aceste negocieri. 

Așadar, singurul lucru devenit mai clar după această săptămână este că Marea Britanie va începe probabil procesul ieșirii din UE în martie 2017, urmând probabil să nu mai fie membru al acestei Uniuni cândva în prima jumătate a anului 2019.

Ascultați relatarea corespondentului RFI la Londra, Petru CLEJ
8482