Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Brexit : UE aprobă un calendar in trei etape

theresa_may_dec_2016.jpg

Theresa May la summitul UE din 15 décembre 2016
Theresa May la summitul UE din 15 décembre 2016
Image source: 
@ European Union

UE a aprobat joi seară la Bruxelles calendarul în trei etape privind Brexit: retragerea Regatului Unit din UE, perioada de tranziție și noul parteneriat. Parlamentul European va participa la reuniunile UE 27 privind Brexit, dar nu și la negocieri. 

Negociatorul șef al UE privind Brexit, Michel Barnier (care reprezintă de fapt Comisia Europeana) a propus planul în trei etape. Acest plan, aprobat acum de UE 27 la o cină de lucru la care Regatul Unit nu a participat, este agreat de asemenea și de Parlamentul European.

Negociatorul acestuia, liberalul Guy Verhofstadt a fost la început supărat din cauză că nu a fost invitat la cina de lucru. El i-a amenințat pe liderii UE că va porni o negociere în paralel cu Londra.

În cele din urmă, a fost decis ca Parlamentul European să fie invitat la discuțiile informale ale UE 27 privind Brexit, dar nu și la negocierile între liderii UE și Londra.

Aceasta din urmă pare să nu fie de acord cu planul Barnier și respinge pe alocuri ideea perioadelor de tranziție. Acestea ar viza retragerea graduală a Regatului Unit din diferitele politici europene.

Michel Barnier a propus și un calendar: sfârșit de negocieri Bruxelles-Londra în octombrie 2018, Brexit efectiv în primăvara anului 2019, sub președinție română a UE și înainte de alegerile europene.

Aici europenii par inflexibili: Londra va trebui să părăsească clubul UE înainte de aceste alegeri din aprilie-mai 2019, altfel se ajunge la o situație ridicolă, în care un stat pe cale de a părăsi UE și-ar alege totuși deputații europeni.

Există însă multe necunoscute. O negociere fără invocarea articolului 50 al Tratatelor Uniunii nu este posibilă, dar va fi acest acord invocat în martie 2017 cum a promis Theresa May? Va fi cunoscută poziția de negociere britanică în februarie 2017? Vor putea fi terminate negocierile în mai puțin de doi ani? Londra nu crede că este posibil, dar europenii spun că așa va fi.

2216