Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Dragnea, despre suspendarea lui Iohannis: Dacă e bine pentru ţară, nu voi avea nici o ezitare

dragnea_suspendare_iohannis_analizei_bine_nici_ezitare.jpg

Liderul PSD, Liviu Dragnea (Sursa foto: www.psd.ro)
Liderul PSD, Liviu Dragnea (Sursa foto: www.psd.ro)

Liderul PSD a declarat marţi că preşedintele Klaus Iohannis "vrea să declanşeze o criză politică în România". Liviu Dragnea a afirmat că PSD şi ALDE vor lua o decizie până miercuri seară, după ce şeful statului a respins propunerea de premier a celor două partide, Sevil Shhaideh.

Iată principalele declaraţii ale preşedintelui PSD, Liviu Dragnea:

 

- "urmărim şi noi cu stupefacţie anunţul preşedintelui Iohannis".

- "am încercat să găsim resorturile care ar fi putut sta în spatele acestei decizii. Nu am găsit nici un motiv constituţional sau care să ţină de alte elemente, riscuri, eventual".

- "acest om de fapt vrea să declanşeze o criză politică în România".

- "am sperat că şi domnul Iohannis şi instituţiile cu care se consultă au înţeles că românii nu mai vor jocuri politice pe spinarea lor şi nici jocuri oculte, se pare că m-am înşelat".

- "Iohannis nu vrea sub nici o formă să respecte votul din decembrie".

- "cred, sunt de fapt aproape sigur că şi dumnealui şi acoliţii săi sunt speriaţi de două lucruri: ca programul de guvernare să fie pus în practică şi românii să înceapă să trăiască mai bine şi faptul că a înţeles că noi nu vrem să mai perpetuăm un sistem toxic pentru români şi pentru România".

- "Klaus Iohannis arată dispreţ total faţă de români, neoferind nici un fel de explicaţie".

- Liviu Dragnea acuză "toată campania securistoidă" din ultima vreme.

- "probabil că până mâine seară va trebui să luăm o decizie".

- "vreau să cumpănesc foarte bine, dar de data asta nu între un interes personal sau de grup, ci între ceea ce e bine şi rău pentru România".

- "este o avalanşă de mesaje pe care le-am primit de la oameni care se simt jigniţi şi care cer cu fermitate suspendarea preşedintelui. Nu este o decizie foarte uşoară".

- "dacă în urma acestei analize vom ajunge la concluzia că pentru ţară e bine să îl suspendăm pe preşedinte, nu o să am nici o ezitare".

394