Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Cristian Diaconescu, despre legea graţierii: Am senzaţia că unii se joacă cu focul

cristian_diaconescu_legea_gratierii_senzatia_joaca_focul.jpg

Guvernul vrea o lege a graţierii (Sursa foto: pixabay.com)
Guvernul vrea o lege a graţierii (Sursa foto: pixabay.com)

Cei care se gândesc la o lege a graţierii şi amnistiei ar trebui să aibă în vedere întregul context în care se află astăzi România, declară la RFI prim-vicepreşedintele PMP, Cristian Diaconescu, fost ministru al Justiţiei.

Cristian Diaconescu spune despre o eventuală lege a graţierii că are "senzaţia că unii se joacă cu focul. Sigur, în principiu, un act de clemenţă este cel puţin din punct de vedere etic şi poate chiar din punct de vedere legislativ util. Un act de clemenţă reprezintă până la urmă un gest care are în vedere o relaţie dintre stat şi cetăţean, indiferent în ce poziţie s-a situat acel cetăţean".

"Pe de altă parte, cred că cei care se gândesc la acest act, în primul rând trebuie văzut în ce formă şi în ce condiţii, ar trebui să aibă în vedere întregul context în care se află astăzi România şi modul în care elementele privind statul de drept, legat strict de stabilitatea României sunt evaluate atât la nivel intern, cât şi la nivel internaţional", declară fostul ministru al Justiţiei.

8417