Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Mihai Chirica la RFI: Mi s-au reproşat lucruri false, inclusiv că am avut sigla PSD prea mică pe afişele electorale

mihai_chirica_rfi_reprosat_false_sigla_psd_mica_afisele_electorale.jpg

Mihai Chirica nu se simte dezarmat de sancţiunea primită în PSD (Sursa foto: Facebook/Mihai Chirica)
Mihai Chirica nu se simte dezarmat de sancţiunea primită în PSD (Sursa foto: Facebook/Mihai Chirica)

Primarul Iaşiului, Mihai Chirica, a declarat joi într-un interviu la RFI că sancţiunea dată de Comitetul Executiv al PSD nu-l dezarmează. Social-democratul care a rămas fără funcţiile de vicepreşedinte la nivel naţional şi de lider interimar al filialei Iaşi povesteşte că la şedinţa de miercuri, “un fost ministru al Educaţiei” a spus lucruri care l-au făcut să creadă că este “într-un film în care poţi şi râde şi plânge în acelaşi timp”. Mihai Chirica e de părere că în PSD “mai există o speranţă” şi că liderii trebuie lăsaţi să se pronunţe, dar “nu sub presiunea unor eventuale finanţări sau unor protecţii pe liste în competiţii electorale”.

Mihai Chirica: Nu credeam nici o clipă că ieşirile mele referitoare la acele acte elaborate de Ministerul Justiţiei, prin care am cerut abrogarea lor vor rămâne neobservate, cu siguranţă nu puteau să rămână neobservate, în condiţiile în care s-a dat apelul de seară la fiecare organizaţie judeţeană din România, ca să ia măsuri împotriva dizidentului. Nu credeam că va trece neobservat şi nu credeam că nu se va încerca propunerea unor măsuri care puteau să meargă până la excluderea mea din PSD Iaşi.

Pe de altă parte, mă gândeam că în ultimă instanţă va fi glasul raţiunii care va arăta că n-am avut nici un afront direct asupra organizaţiei politice sau asupra partidului sau asupra Ministerului Justiţiei sau asupra Guvernului, ci dimpotrivă, am tras un semnal de alarmă, prin care am vorbit despre necesitatea luării unui plan de măsuri rapid, care să ducă la decomprimarea situaţiei, la retragerea oarecum a oamenilor în stradă, prin abrogarea Ordonanţei, demiterea ministrului Justiţiei şi transparentizarea actului de guvernare, lucru care de altfel s-a şi făcut, astfel încât măsurile propuse s-au elaborat, dar şi pedepsirea celui care le-a propus a fost făcută, lucru care a căzut oarecum în contradicţie cu normalitatea.

Lucrul ăsta nu dezarmează, cu siguranţă, n-are de ce să dezarmeze, pentru că n-am făcut-o pentru un interes personal, e o chestie asumată şi trebuie să merg mai departe. Comunitatea politică şi comunitatea românească în general are nevoie de acte de justeţe chiar şi morală, chiar şi principială, astfel încât să putem arăta că România nu mai este ce-a fost, ci dimpotrivă, este cu un pas mult înaintea altor state care s-au desprins din fostele blocuri comuniste.

 

Rep.: Veţi mai fi o voce critică în PSD, după sancţiunea primită în Comitetul Executiv?

M.C.: Nu mă dezarmează şi nu trebuie să dezarmeze pe nici unul dintre colegii mei, ceea ce de altfel eu am promovat şi în interiorul organizaţiei pe care am condus-o la nivel judeţean, ca şi măsură a progresului, pentru că o voce critică de multe ori te poate aduce cu picioarele pe pământ. Şi eu am avut foarte multe decizii pe care mi le-am schimbat din timp, întrucât colegi de-ai mei, consultanţi de-ai mei au propus alte variante mult mai aproape de normalitatea momentului în care eu trebuia să iau o anumită decizie. Prin urmare, critica nu trebuie să sperie pe nimeni, critica trebuie să fie constructivă, fără atac la persoană sau fără interese ascunse, ceea ce eu am vrut să promovez de la început.

 

Acuzaţiile colegilor din PSD

 

Rep.: Ce v-au reproşat colegii în şedinţa de miercuri a PSD?

M.C.: În primul rând, au adus în discuţie de fiecare dată lucruri false: că aş fi avut un atac direct împotriva Guvernului Grindeanu, că am încercat să provoc alegeri anticipate, că am fost provocatorul mişcărilor de stradă la Iaşi (…), că de fapt am cerut demiterea lui Dragnea, că am vrut să ies din linia partidului tocmai într-o manieră aproape spre trădare. Am auzit şi nişte chestii care pot fi gândite ca şi ilarităţi: că am avut sigla de partid pe afişul electoral de la alegerile locale mult prea mică faţă de vizibilitatea pe care trebuia s-o aibă partidul pe afişul meu şi din păcate asta am auzit-o de la un fost ministru al Educaţiei, lucru care m-a făcut să cred că sunt într-un film în care poţi şi râde şi plânge în acelaşi timp.

 

Rep.: Cum aţi descrie în clipa de faţă Partidul Social Democrat?

M.C.: În Partidul Social Democrat mai există o speranţă. Întâmplarea face că în aeroportul Otopeni m-am întâlnit cu un primar din Maramureş, oraşul Cavnic, care se pare că ar fi avut o reacţie similară cu cea pe care am avut-o eu şi a fost exclus din organizaţia judeţeană Maramureş, pe motivul că a fost dizident în partid şi nu trebuia să protesteze împotriva OUG 13. Era şi el dezamăgit ca şi mine şi a zis că nu putem să acceptăm cu uşurinţă aceste lucruri şi el ferm convins că social-democraţia este o ideologie care trebuie să facă echilibrul forţelor politice într-un stat democratic şi că trebuie continuat.

 

“Trebuie democratizarea reală a PSD”

 

Rep.: Cum se poate reabilita PSD, în opinia dvs., mai ales acum, după scandalul legat de Ordonanţa 13?

M.C.: În primul rând, aşa cum am spus şi atunci şi noi am şi trimis de la Iaşi un plan de măsuri, pe care i l-am propus preşedintelui Dragnea, era vorba despre comunicarea în interiorul partidului, dar şi înspre populaţia României, ca şi măsură a transparenţei şi chiar am mers mai departe, crearea unui portal în care actele normative ce urmează a fi aprobate să fie întâi iniţiate în spaţiul public, apoi după aprobare din nou să poţi să le accesezi printr-un abonament gratuit şi mai departe chiar să primeşti şi publicaţia Monitorul Oficial, astfel încât fiecare roman să fie convins că acolo se petrec lucrurile în regulă, nu este nici scump şi nici măcar un efort extraordinar de mare.

A doua chestiune ar fi legată de democratizarea reală a partidului, prin lăsarea liderilor să se pronunţe nu sub presiunea unor eventuale finanţări sau unor protecţii pe liste în competiţii electorale. Deschiderea partidului către tineri, către organizaţiile de tineret, pentru că viitorul unui partid se clădeşte în special pe organizaţiile de tineret, de acolo pornesc viitorii lideri ai partidului, de acolo pornesc viitoarele ideologii în interiorul clasei politice a unui stat. Prin urmare, trebuie o deschidere totală şi extraordinar de profundă faţă de tânăra generaţie. Are această şansă, pentru că voci ca mine mai sunt, l-aţi văzut şi pe Cătălin Ivan şi pe alţi europarlamentari, oameni care în afara unor performanţe politice, pot să-şi aducă în luptă şi elemente de moralitate, de integritate şi poate chiar de viziune puţin mai performantă faţă de viitorul acestui partid.

720