Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Primul discurs al lui Donald Trump în faţa Congresului: NATO şi imigrația în prim plan

donald_congres.jpg

Donald Trump în fața Congresului, 28 februarie 2017
Image source: 
REUTERS/Jim Lo Scalzo

Președintele SUA, Donald Trump, s-a adresat ieri camerelor reunite ale Parlamentului cu un discurs care a punctat prioritățile Administrației pentru următorul an fiscal.

A fost un prilej de a se adresa direct țării, întregii țări - în acest caz celor peste 90 de milioane eligibili care n-au votat,  și celor, majoritari, care s-au exprimat la urne în favoarea rivalei sale - cu o viziune personală a obiectivelor politice și un plan cât mai detaliat și realist pentru a le atinge.  Virajul retoric de 180 de grade, mereu amânat, de la învrăjbire spre unitate, era vital, și noul președinte a făcut câțiva pași semnificativi în această direcție.

"Mă aflu aici în această seară pentru a transmite un mesaj de unitate și forță, și o fac din adâncul inimii".

Progres desigur, deocamdată privit însă ca un simplu gest retoric, insuficient probabil pentru cei care și-au manifestat dezaprobarea cu o intensitate fără precedent atât în timpul campaniei cât și după ceremoniile de învestitură. Vacarmul mediatic și protestatar a continuat fără încetare de atunci încoace, bruiaj care l-a facut inaudibil până acum, pe chestiuni de substanță, pe inexperimentatul șef al Casei Albe.

"Președintele va folosi probabil o retorică populistă pentru a masca o agendă de dreapta, dirijată de marile interese.  Democrații, publicul larg, nu se vor lăsa prostiți", anticipa, în spiritul sceptic al vremurilor, liderul minorității Democrate din Senat, Chuck Schumer.

Realitățile primei luni la cârmă, derulată într-o atmosferă haotică, stil "ziua și controversa" explică acest orizont de așteptare.  

Exercițiul discursiv de ieri a fost prima sa ocazie de a intra în normalitate, de a fi auzit de un public din ce în ce mai sceptic și neliniștit, în rândul căruia favorabilitatea sa este la cotă relativ joasă, de 44%.

"Trebuie să restabilim integritatea și domnia legii la frontiere, și în acest scop vom începe curând construcția unui mare, mare zid de-a lungul graniței noastre sudice. În chiar aceste clipe, când vorbesc, sunt expulzați membri de găști, narcotraficanți și criminali care ne amenință comunitățile și terorizează americani nevinovați".

Cu un dispozitiv de luptă împotriva imigrației ilegale substanțial întărit prin mii de noi angajări bugetate pentru anul viitor, cu zidul pe frontiera sudică în fază avansată de proiectare, cu revizuirea unor decrete ce restricționează regimul vizelor penru țări majoritar musulmane, pentru a le aduce în conformitate cu legea, președintele încearcă să avanseze pe un front larg, dar opoziția începe să se contureze în locuri dintre cele mai neașteptate, precum statul Iowa, care l-a plebiscitat cu 9% diferență în alegeri, dar unde mâna de lucru imigrată este vitală în abatoare și combinate agricole.   Din acest motiv, limbajul standard trumpian a fost însoțit de o tranziție, schițată în termeni deliberat impreciși, de la represiune  la o reformă cuprinzătoare a imigrației, având ca obiectiv - prin eforturi bi-partite, a ținut să precizeze președintele -, configurarea unui sistem pe bază de merit similar celui canadian. Este o concesie, prima, făcută realităților guvernării, un exemplu din foarte multe în care simplismul angajamentelor de campanie se lovește de complicațiile lumii reale.

Un alt exemplu, poate cel mai frapant,  este cel al asigurărilor medicale,  pilonul principal al edificiului trumpian de campanie.  În repetate rânduri reforma instituită de predecesorul său a fost declarată nepractică, falimentară, și în tot atâtea rânduri a fost anunțată înlocuirea ei cu o formulă mai convenabilă. Problema este că, date fiind condițiile impuse de nucleul dur al partidului Republican, baza de susținere a lui Trump, această promisiune are toate șansele de a nu fi respectată.  Milioane riscă să-și piardă asigurarea cu totul sau s-o vadă înlocuită cu una inferioară, iar "indicațiile" oferite de președinte, bine intenționate nu au, deocamdată, în climatul actual, aplicabilitate reală.  Ce se conturează cu adevarăt e greu de anticipat, deși semnele nu sunt bune, cum nu-s bune nici în privința altor intenții prezidențiale, cum se disting ele în proiectul noului buget aflat într-o fază incipientă de elaborare. El are, ca axă, un masiv transfer de fonduri de la civil și social înspre militar, 54 de miliarde, 10% în plus pentru înarmare. Vor avea de suferit protecția mediului, diplomația și ajutoarele pentru străinătate de pildă, supuse unor tăieri care stârnesc opoziție până și în cele mai înverșunate cercuri  parlamentare pro-trumpiene.

Alte intenții ale noului președinte, reamintite și ele în discurs, pot avea consecințe negative neluate cum se cuvine în calcul. Ca să revenim la Iowa, care este un microcosm al contradicțiilor erei trumpiene, războiul comercial trâmbițat de șeful Executivului, cu lovituri și contra-lovituri tarifare, și renegocierea tratatelor, nu convine într-un stat exportator de porumb și soia spre Mexic, după cum nu folosește nici accentul pe combustibilul fosil acolo unde se produce etanol și o diversificare către eolian. 

Cât despre reforma fiscalității, nici ea nu promite prea mult pentru acea "Americă uitată" care a înclinat balanța electorală în favoarea lui Trump. Degrevările fiscale în beneficiul corporațiilor au fost încercate și de alți președinți, în cel puțin două ocazii cu efecte negative pentru economie și echilibrul bugetar.

A fost, pînă la urmă, acest discurs, o tentativă de normalizare a imaginii, nicăieri mai clară decât pe porțiunea de politică externă. Lumii neliniștite, Donald Trump îi spune că pe America se poate conta.

"Sprijinim puternic NATO, organizație făurită în frăția a două războaie mondiale, care a răsturnat fascismul și a învins comunismul. Partenerii noștri trebuie să-și îndeplinească însă obligațiile financiare, și sunt semne, după discuții sincere, că exact asta încep să facă", a spus Donald Trump

Ascultă AICI corespondența din SUA
448