Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Donald Trump semnează un ordin controversat privind mediul

donald_trump_semneaza_ordin_controversat_mediu.jpg

Donald Trump îi pune pe jar pe apărătorii mediului, printr-un nou ordin controversat (Foto: Reuters/Kevin Lamarque)
Donald Trump îi pune pe jar pe apărătorii mediului, printr-un nou ordin controversat (Foto: Reuters/Kevin Lamarque)

Preşedintele american, Donald Trump, va semna marţi un ordin executiv ce va reduce dramatic aplicarea măsurilor guvernamentale de protecţie a mediului.

Donald Trump va semna un document prin care Statele Unite vor pune accentul pe protecţia locurilor de muncă din industriile poluante, în detrimentul măsurilor de combatere a schimbărilor climatice.

Acest ordin ar putea anula unele măsuri la care s-a angajat administraţia Obama în materie de combatere a încălzirii globale.

Ordinul executiv va abroga cel puţin şase ordine semnate anterior de administraţia Obama, care vizau limitarea schimbării climatice şi reglementarea emisiilor de carbon, inclusiv memorandumul prezidenţial prin care este subliniată ”ameninţarea în creştere la adresa securităţii naţionale”, pe care o reprezintă încălzirea globală.

Potrivit Casei Albe, protejarea locurilor de muncă pentru americani este mai importantă decât ”reglementarea schimbării climatice”.

”Administraţia precedentă i-a devalorizat pe muncitori prin politicile sale. Noi credem că le putem face pe amândouă. Putem să protejăm mediul înconjurător şi să le dăm oamenilor locuri de muncă”, spune un oficial de la Casa Albă.

Acţiunile Casei Albe ar putea lovi în acordul istoric de la Paris, prin care statele lumii s-au angajat să reducă emisiile de gaze cu efect de seră în următorii ani, a declarat la RFI directorul WWF România, Magor Csibi, în timp ce preşedintele Universităţii Ecologice din Bucureşti, Mircea Duţu, a explicat care vor fi consecinţele ordinului semnat de Donald Trump.

Mircea Duţu şi Magor Csibi, intervievaţi de Cosmin Ruscior, despre ordinul lui Donald Trump
848