Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Gibraltarul - subiect de disensiuni în negocierile Marea Britanie - UE

gibraltar.jpg

Gibraltar
Colonia britanică Gibraltar va constitui un punct contencios în negocierile Marea Britanie - UE
Image source: 
Ragel/EPA/Rex/Shutterstock

Minuscula colonie britanică Gibraltar a inflamat discursul public din Marea Britanie după ce Uniunea Europeană a anunțat că Spania va avea practic un veto în privința acestui subiect la viitoarele negocieri privind ieșirea din UE. Un fost lider al Partidului Conservator a comparat Gibraltarul cu insulele Falklands pentru care Marea Britanie a dus un război cu Argentina acum 35 de ani. 

Lordul Michael Howard a declarat că premierul Theresa May, care conduce actualmente Partidul Conservator, va apăra Gibraltarul precum predecesoarea sa Margaret Thatcher în 1982 insulele Falkland din sudul Atlanticului care fuseseră ocupate de armata argentiniană.

Opoziția britanică l-a acuzat pe Lordul Howard de "zăngănit de săbii" și "remarci inflamatoare", dar atât premierul May cât și ministru apărării, Michael Fallon, și-au reafirmat angajamentul față de Gibraltar.

Săptămâna trecută UE a prezentat recomandările privind principiile negocierilor cu Marea Britanie. La punctul 22 se precizează:

"După ce Regatul Unit va părăsi Uniunea, niciun acord între UE și Regatul Unit nu se va aplica teritoriului Gibraltarului fără un acord între Regatul Spaniei și Regatul Unit".

Acest paragraf a părut să ia prin suprindere autoritățile de la Londra, iar duminicalul Sunday Times relatează că surse din guvern au acuzat Spania că umblă pe la spate convingând UE să includă Gibraltarul în dosarul negocierilor, în timp ce în discuțiile cu Londra Madridul nu ar fi adoptat o astfel de poziție.

Duminicalul londonez susține că șeful executivului din Gibraltar, Fabian Picardo, ar fi insistat pe lângă miniștrii de la Londra ca la negocierile cu UE privind un acord comercial să fi implicați și reprezentanți ai coloniei.

Presiunile Spaniei

Situat în sudul Spanei și străjuind strâmtoarea cu același nume, Gibraltarul este colonie britanică din 1713, fiind dobândită prin Tratatul de la Utrecht care a pus capăt războaielor de succesiune la tronul Spaniei.

Fabian PicardoLiderul din Gibraltar, Fabian Picardo, vrea să fi implicat în negocierile cu UE

Deși are o populație de numai 30000 de locuitori, poziția sa strategică - la numai 20 km de coasta de nord a Africii - face din Gibraltar o miză foarte importantă. 

Spania a contestat în ultimele decenii în permanență suveranitatea britanică asupa Gibraltarului, dar locuitorii coloniei, care are o largă autonomie, cu excepția politicii externe și a apărării, au votat într-un referendum în 2002 în proporție de 99% împotriva unei co-suveranități britanice și spaniole.

În referendumul din 23 iunie 2016 gibraltarienii au votat tot cu o majoritate covârșitoare, 96%, în favoarea rămânerii în UE.

Gibraltarul este exceptat de la libera circulație din UE, ceea ce face ca frontiera cu Spania să fie în permanență congestionată și de fapt, ridică spectrul unei posibile blocade din partea Spaniei după ieșirea Marii Britanii din UE.

Până acum, Uniunea a acționat ca un mediator imparțial, dar Brexit riscă să transforme Gibraltarul într-un punct de potențial conflict exploziv.  

Ascultați relatarea corespondentului RFI la Londra, Petru CLEJ
699