Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Trump laudă UE post Brexit

brexit.jpg

Image source: 
AFP/France24

Preşedintele american Donald Trump laudă pentru prima oară Uniunea Europeană. Într-un interviu acordat publicației Financial Times, Donald Trump spune că Uniunea a făcut ”o treabă foarte bună” pentru că s-a unit după decizia Marii Britanii de a părăsi blocul.

Aş fi crezut, atunci când s-a întâmplat, că mai multe (ţări) au să urmeze, însă cred într-adevăr că Uniunea Europeană începe să acţioneze unită”, a comentat Donald Trump.

El a lăudat Uniunea pentru că a adoptat ”alt spirit în a se menţine unită”.

Donald Trump revine astfel asupra unor declarații facute la începutul anului – declarații care au provocat iritare în rândul liderilor europeni.

Președintele american spunea în ianuarie că ”alte ţări vor pleca” din bloc în urma Brexitului.

De altfel, zilele trecute președintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker constata că Donald Trump este încântat să vadă Marea Britanie plecând din Uniunea Europeană.

Dacă o ţine tot aşa, eu am să promovez independenţa Ohio şi a (oraşului) Austin din Texas”, a declarat Juncker în germană la un congres al popularilor europeni.

Acum însă Donald Trump își arată convingerea că în urma Brexitului ambele părți vor avea de câștigat.

871