Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Accent pe istorie: Martin Luther King Jr. și contextele istorice

king.jpg

Statuia lui Martin Luther King de la intrarea în parcul Marshall, Charlotte, SUA
Image source: 
Anne Corpet/RFI

Uneori contribuția unor persoane este pusă în valoare mai mult după ce acestea nu mai sunt printre noi. Un caz de acest fel este și cel al lui Martin Luther King Jr. care pe 4 aprilie 1968 a fost împușcat mortal în balconul unui hotel din Memphis.

Cunoscutul discurs ,,I Have a Dream” pe care King Jr. l-a rostit pe 28 august 1963 a avut un impact însemnat și la momentul respectiv și în anii ce au urmat, dar spiritul mesajului său s-a imprimat cu adevărat în mentalul unei lumi întregi abia după ce Martin a încetat din viață.

De ce s-a întamplat astfel?

Printre motivele principale -dovadă a importanței conjuncturilor în istorie- a fost faptul că Martin Luther King Jr. era un opozant vehement al Războiului din Vietnam, ceea ce, la acel moment, l-a ținut destul de departe de sprijinul oficial al Casei Albe.

Pe de altă parte, o altă realitate a momentului nu l-a ajutat deloc pe King Jr. să-și pună în valoare complet mesajul și să-și promoveze ideile. Viziunea sa făcea apel la idealul de protest pașnic pentru obținerea drepturilor civile, ori America acelor ani era martora unor revolte violente de proporții, care, deci, făceau ca propunerea lui Martin King Jr. să nu își găsească aplicabilitatea în realitatea imediată.

”Am fost nevoit să văd cum visul meu s-a transformat într-un coșmar”, a declarat Martin în 1965.

După 1968, însă, visul său a străbătut întreaga lume. Și de această dată, contextul istoric a contribuit, întrucât, de exemplu, la sfârșitul anilor ’80, când vorbele lui King puteau fi văzute scrise pe pancarte ale protestatarilor la Budapesta sau în Piața Tiananmen din China, lumea se schimba complet. Chiar și Nelson Mandela a apelat la citarea lui Martin Luther King în discursurile sale.

Dacă altă dată lupta lui King Jr. pentru drepturi civile nu fusese creditată, cel puțin nu suficient, de Casa Albă, pe 2 noiembrie 1983,  președintele Ronald Reagan a semnat legea care a stabilit sărbătoarea federală în onoarea lui Martin Luther King Jr., în fiecare ianuarie, în a treia zi de luni.

Nu uitați, indiferent de context, dar mereu dependentă de acesta, istoria continuă...

 

Mihaela Simina este licențiată în istorie, specializarea relații internaționale, co-autor,  alături de Adrian Cioroianu, al volumelor ”Maria a României. Regina care a iubit viața și patria” (Curtea Veche Publishing - 2015) și ”Mihai I al României - un Rege cu onoare, loialitate și credință” (Curtea Veche Publishing - 2016) și colaborator al revistei Historia.

Ascultați rubrica ”Accent pe istorie” în fiecare zi, de luni până joi, dimineața de la 8.30 și de la 9.55 și după amiaza de la 17.30, numai la RFI România

Rubrica Accent pe istorie din 4 aprilie 2017
460