Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Parchetul General a clasat Dosarul OUG 13

Procurorii Parchetului General au dispus clasarea dosarului privind adoptarea de către Guvern a Ordonanței 13 referitoare la modificarea Codurilor penale.

 Decizia survine la două luni după ce ancheta a fost preluată de Parchetul General, potrivit agerpres.

Ancheta în legătură cu dosarul OUG 13 s-a închis fără a fi găsiți vinovați, relatează digi24. Procurorii de la Parchetul General au clasat cercetările pentru favorizarea făptuitorului, distrugere de probe şi fals intelectual, începute iniţial la Direcţia Naţională Anticorupţie, în februarie.

Printre cei audiați în calitate de martor a fost și Florin Iordache, fostul ministru al Justiției din perioada în care a fost adoptată controversata OUG 13. Procurorii au ajuns între timp la concluzia că nu există probe concludente pentru a continua să facă investigații față de persoane în acest dosar.

Ancheta privind OUG 13 a ajuns la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCj), după ce DNA a clasat fapta pentru care a început investigația din lipsă de probe concludente și a disjuns dosarul pe care apoi l-a trimis către PÎCCJ cu alte noi cinci acuzații.

DNA a susținut că Ministerul Justiţiei a distrus un document de la Ministerul pentru Relaţia cu Parlamentul în care proiectul OUG 13 primea, cu foarte puţin timp înainte de aprobarea în Guvern, aviz de oportunitate cu observaţii şi propuneri.

Procurorii anticorupție au mai precizat că actul normativ avea, cu câteva ore înainte de aprobare, doar avizul Ministerului Afacerilor Interne, legat strict de infracţiuni din domeniul circulaţiei rutiere, şi al Consiliul Legislativ, cu observaţii privind caracterul de urgenţă, iar ministrul Afacerilor Externe a semnat proiectul în sediul Guvernului, deoarece i s-a solicitat „pe loc” acest aviz.

846