Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Ambasadoarea Franței în România: Salut progresele făcute de România pentru consolidarea statului de drept şi a justiţiei

Numeroși oficiali români au participat la recepția organizată de Ambasada Franței la București cu ocazia Zilei Naționale. Printre aceștia s-au aflat premierul Mihai Tudose, șefii celor două camere ale Parlamentului, dar și șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, și procurorul general Augustin Lazăr.

Ambasadoarea Franței la București, Michèle Ramis , a declarat, cu ocazia Zilei Naționale a Franței, că România și Franța împărtășesc aceleași valori democratice, europene, culturale și olimpice.

Michèle Ramis a subliniat legăturile profunde și relația unică dintre cele două țări. Totodată a vorbit despre angajamentul Europei privind pacea și apărarea. Nu în ultimul rând, a salutat progresele făcute de România pentru consolidarea statului de drept, în special cele din justiție.

A fost primul său discurs în calitate de ambasador în România.

”Am sosit în România în urmă cu o lună şi am onoarea şi bucuria de a împărtăşi cu voi această sărbătoare a Zilei Naţionale a Franţei, moment de solemnitate, dar şi de fraternitate şi schimburi de idei. Îi mulţumesc călduros prim-ministrului României, Mihai Tudose, pentru că este aici alături de mine. Prezenţa sa ne onorează şi demonstrează profunzimea şi unicitatea relaţiilor care unesc cele două ţări ale noastre”, a spus Michèle Ramis citată de News.ro.

”Voi depune toată energia mea şi tot entuziasmul meu pentru a-l duce la împlinire. Pentru a face acest lucru, ştiu că mă pot baza pe trei piloni esenţiali ai relaţiei dintre România şi Franţa, care sunt legate începând din 2008 printr-un parteneriat strategic”, a continuat aceasta.

Reprezentantul misiunii diplomatice l-a citat și pe generalul de Gaulle, găzduit în reşedinţa ambasadei, în mai 1968. ”La baza relaţiilor franco-române, indiferent de cursul istoriei, a existat întotdeauna sentimentul unei comunităţi profunde de interese şi prietenie acordată odată pentru totdeauna. Nimic nu este mai natural decât legăturile spiritului, inimii şi a acţiunii care s-au stabilit de mult între cele două popoare ale noastre".

Ambasadoarea a continuat cu câteva cuvinte ale fostului prim-ministru şi diplomat român Take Ionescu: ”Noi suntem, într-adevăr, francezii din Est”.

”Îmi face plăcere să amintesc că, în prezent, aproape un sfert din populaţia României, membru al Francofoniei, vorbeşte franceză. Franţa a găzduit, de asemenea, mulţi intelectuali, artişti, personalităţi eminente, «acei români care au făcut Franţa», pentru a relua expresia fostului ambasador în România, domnul Philippe Etienne, astăzi consilier diplomatic al preşedintelui Republicii Franceze. Mă gândesc în special la Brâncuşi, la Anna de Noailles, al cărei nume Liceul Francez din Bucureşti îl poartă cu mândrie”, a mai declarat doamna Ramis.

În mesajul său, ambasadoarea a ținut să salute și o serie de personalități sportive, cunoscute în toată lumea.

Ramis i-a amintit pe Mihai Covaliu, preşedintele Comitetului olimpic şi sportiv român, campionii olimpici si sportivii Gabriela Szabo, Elisabeta Lipă, Carol-Eduard Novak, Octavian Bellu, Mariana Bitang, Monica Roşu şi Steluţa Luca.

”Toţi aceşti sportivi sunt în centrul candidaturii oraşului Paris care doreşte să găzduiască în 2024 Jocurile Olimpice şi Paraolimpice. Parisul propune o ofertă fantastică şi promite Jocuri spectaculoase, pline de pasiune şi semnificaţie, bazate pe schimburi, pe responsabilitatea faţă de mediul înconjurător şi pe valorile Olimpismului”, a mai spus ambasadoarea Franţei.

”Franţa a fost întotdeauna alături de România: atât în ceea ce priveşte formrea naţiunii române moderne, cu sprijinul decisiv al lui Napoleon al III-lea, cât şi pentru constituirea statului român modern, la 1 decembrie 1918, al cărui centenar îl vom sărbători anul viitor”, a mai declarat ambasadoarea.

Data de 1 decembrie 2018 va coincide cu lansarea Sezonului Franţa-România.

”Sărbătorile naţionale ale celor două ţări - 1 decembrie 2018 şi 14 iulie 2019 – vor încadra acest sezon, care va avea o vocaţie triplă: aceea de a întări complicitatea noastră tradiţională, dar şi de a reînnoi percepţia reciprocă pe care fiecare dintre popoarele noastre o are, de a confirma dinamismul şi imaginaţia creatorilor şi a societăţilor franceze şi române, de a consolida legăturile economice, culturale şi sociale care ne leagă şi de a reafirma angajamentul nostru pentru o Europă a Păcii, a ideilor şi a cooperării”.

Sezonul Franţa-România va coincide cu preluarea de către România a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, în prima jumătate a anului 2019.

”Responsabilitatea României va fi cu atât mai mare cu cât această preşedinţie va avea loc într-un moment crucial pentru Uniunea Europeană (negocierea Brexitului, Cadrul financiar multianual, sfârşitul mandatului Comisiei Europene şi al Parlamentului European). România poate conta pe sprijinul deplin al Franţei pentru pregătirea preşedinţiei române a Consiliului Uniunii europene (în special printr-un parteneriat cu Şcoala Naţională de Administraţie - ENA ) şi pentru reuşita acesteia”, a mai spus diplomatul francez.

Potrivit news.ro, al doilea pilon al relaţiei franco-române amintit de ambasadoare este apartenenţa comună la familia europeană.

”În acest an sărbătorim 10 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană. Sunt bucuroasă să mă aflu într-o ţară care şi-a exprimat cu hotărâre opţiunea pro-europeană, care nu cedează tentaţiilor naţionaliste, populiste şi defetiste”.

”A neglija Europa ar însemna să trădăm personalităţi precum Simone Veil, cea care ne-a părăsit pe 30 iunie, prima femeie preşedinte a Parlamentului European, care s-a dedicat Europei fără întrerupere. În calitate de ambasadoare a Franţei şi de femeie, îi aduc un omagiu”.

De asemenea, doamna Ramis a salutat progresele făcute de România pentru consolidarea statului de drept, în special cele din justiție.

”Mai aduc un omagiu şi tuturor celor prezenţi în rândul publicului, care s-au implicat în aderarea României la Uniunea Europeană, cu sprijinul constant al Franţei. Salut de asemenea în mod deosebit progresele făcute de România pentru consolidarea statului de drept şi a justiţiei şi îi încurajez pe cei care acţionează în acest sens să-şi menţină eforturile. Mai aduc de asemenea omagiu tuturor acelora, francezi şi români, care lucrează împreună în cadrul proiectelor europene, în special în cadrul laserului ELI  Măgurele”.

”Ţările noastre nu sunt pur şi simplu pro-europene, ele sunt şi pro-active. Preşedinţii noştri au discutat în acest spirit pe 23 iunie la Bruxelles. Franţa, odată cu alegerea preşedintelui Emmanuel Macron, îşi doreşte să dea un suflu nou proiectului european, căci avem nevoie de o Europă mai puternică, mai protectoare şi reformată”, a punctat ambasadoarea Franţei, declarând şi că "este vremea speranţei, optimismului şi acţiunii".

”Avem nevoie şi de o Europă a Apărării, care să dobândească o mai mare autonomie strategică, şi salut în acest sens progresul istoric de la ultimul Consiliu European care a hotărât înfiinţarea unui fond european pentru apărare. De asemenea, avem nevoie de o Europă care să îşi protejeze cetăţenii şi să răspundă provocărilor timpurilor noastre, fie că este vorba despre lupta împotriva fanatismului şi terorismului, de a susţine un spaţiu social şi o societate în care norma este pusă în serviciul Omului, sau de a asigura o tranziţie ecologică. Franţa, în calitate de preşedinte al conferinţei COP21 din 2015 care a adoptat Acordul de la Paris, îşi va exercita răspunderea de gardian al acestui tratat ce marchează un progres ireversibil. De asemenea, Franţa va găzdui la Paris un summit destinat promovării punerii în aplicare a acestui acord”.

Cel de-al treilea pilon esenţial al relaţiei franco-române este parteneriatul economic şi industrial.

”Acest parteneriat este solid: schimburile noastre comerciale s-au dublat în 10 ani. Franţa este cel de-al treilea client al României, precum şi cel de-al patrulea furnizor”, a punctat Ramis, argumentând că ”în jur de 2.400 de firme franceze sunt instalate în România, cumulând 4 miliarde de euro de investiţii directe, ceea ce face din Franţa cel de-al cincilea investitor străin în România”.

Doamna Michèle Ramis a avut un mesaj și către premierul Mihai Tudose, prezent la eveniment.

”Întreprinderile instalate în România cred în potenţialul acestei ţări. Ele lucrează împreună – mulţumită consilierilor de comerţ exterior ai Franţei; prin intermediul Camerei de Comerţ, de Industrie şi de Agricultură Franceză din România; prin cluburile francofone de afaceri din provincie – pentru a face să trăiască parteneriatul economic franco-român. Aceste întreprinderi sunt ele însele parteneriate de lungă durată ale creşterii economiei româneşti pe baza relaţiilor de încredere şi de stimă reciprocă. Ele au nevoie de un mediu stabil şi previzibil pentru a continua să investească şi să creeze locuri de muncă. Precum şi pentru a continua să facă mai numeroasă această comunitate franceză din România”.

”Mă bucur să văd că România şi Franţa împărtăşesc aceleaşi valori: valori democratice, valori europene, valori francofone, valori culturale, valori olimpice”, a mai afirmat ea.

Michèle Ramis şi-a încheiat discursul cu tradiționalul: ”Trăiască Franţa! Trăiască România!”.

 

544